Ascultă Radio România Iași Live

afirmaţiile primarului Mihai Chirica

Iaşi: Mihai Chirica susţine că va face demersuri pentru anticipate, dacă aleşii PSD vor mai boicota şedinţele

Iaşi: Mihai Chirica susţine că va face demersuri pentru anticipate, dacă aleşii PSD vor mai boicota şedinţele

Publicat de , 4 mai 2018, 14:34

Ei nu mai au acces la butoiul cu miere pe care să-l gestioneze ca în celelalte administraţii ale PSD în acest municipiu şi judeţ, consideră că cineva nu mai respectă principiile democratice. Nu este adevărat. Au făcut-o doar pentru a încerca să boicoteze proiectele Iaşiului. În încercarea de a pune presiune pe toţi cei care vor avea nevoie de sprijinul Consiliului Local, au stârnit cel mai mare vifor pe care putea să-l stârnească vreodată incompetenţa politică a Organizaţiei Judeţene – şi aici vorbim despre Iaşi. Vom continua să ne păstrăm principiile, principii democratice, ale statului de drept, ale statului care trebuie promovat în Europa şi în lume. (…) S-au pus într-un mare pericol. Am amintit foarte clar că, dacă şedinţa următoare ordinară pe care o voi convoca nu se va ţine, intrăm în alegeri anticipate‘, a afirmat Chirica.

El a menţionat că, în cazul în care aleşii PSD nu se vor prezenta nici la următoarea şedinţă, va face demersuri la toate instituţiile, conform prevederilor legale.

Vom chema la vot pe toţi cei care nu au fost la vot de 28 de ani, indiferent unde sunt ei, vom încerca să facem în perioada următoare demersuri la toate instituţiile statului, aşa cum prevede legea, şi vom încerca să aducem din nou principiile democratice în România’, a afirmat primarul Mihai Chirica, menţionând că ‘este grav că se întâmplă sub acoperişul politic al unui partid coordonat de domnul Dragnea, (…) care continuă să pună presiune pe toate organizaţiile politice prin lacheii dumnealui şi în interiorul Iaşiului.

Edilul a menţionat, totodată, că doi dintre consilierii locali au demisionat din PSD.

Deja valul de demisii a început să curgă. A demisionat acum câteva minute o colegă de-a noastră, doctor în ştiinţe inginereşti şi asistent universitar, Andreea Bitir. Un alt coleg care a demisionat este Marcel Istrate, care a fost, din punctul meu de vedere, unul dintre cei mai buni consilieri, prorector al Universităţii Tehnice Gheorghe Asachi‘, a declarat primarul Mihai Chirica.

Prin intermediul unui comunicat de presă, PSD Iaşi susţine că neparticiparea la şedinţa ordinară de vineri a consilierilor locali a fost pentru a ‘trage un semnal de alarmă asupra modului în care este administrat municipiul Iaşi de către primarul Mihai Chirica‘.

PSD Iaşi consideră absolut inacceptabil comportamentul discreţionar, neprincipial şi care vizează exclusiv interesul personal al primarului Mihai Chirica. Prin toate acţiunile desfăşurate, primarul Iaşiului dovedeşte că are doar un calendar personal, neţinând cont niciun moment de problemele ieşenilor şi de proiectele oraşului. Consilierii locali ai PSD nu au blocat niciodată o şedinţă a Consiliului Local, aşa cum eronat s-a vehiculat în spaţiul public despre anularea şedinţei din luna aprilie. Consilierii locali ai PSD au participat inclusiv ieri (joi-n.r.) la şedinţele Comisiilor de specialitate şi au votat pentru susţinerea proiectelor oraşului. Pentru PSD Iaşi, acestea reprezintă o prioritate. Dar nu putem fi de acord cu modul de lucru al primarului Iaşiului, care a intrat într-o logică a conflictului şi pare să se conducă după principiul ‘Iaşiul sunt eu’. Total greşit‘, precizează sursa citată.

În acelaşi document se atrage atenţia că sunt câteva luni de când consilierii PSD Iaşi solicită punerea pe ordinea de zi a şedinţelor CL Iaşi a unor proiecte de interes major pentru comunitate, precum realizarea drumului secundar de acces spre Aeroportul Internaţional Iaşi, realizarea accesului rutier spre viitorul Spital Regional de Urgenţă din zona C.A. Rosetti şi finalizarea expertizei tehnice de evaluare a pagubelor la Spitalul Clinic ‘Dr. C.I. Parhon’, pentru alocarea ulterioară de fonduri guvernamentale.

Amintim şi momentul când grupul PSD din Consiliul Local a atras atenţia asupra discuţiilor necesare în privinţa situaţiei Festivalului Internaţional al Educaţiei (FIE) iar domnul primar a afirmat textual: ‘Nu mă interesează’! Se vede asta, domnule primar, pentru că ieşenii resimt din plin acest lucru! Îl întrebăm public atunci pe domnul Chirica. De ce FIE, un eveniment anual, ajuns deja la a VI-a ediţie, nu s-a regăsit pe ordinea de zi în niciuna dintre şedinţele din lunile precedente? Este incalificabil ca toţi consilierii locali să afle din presă despre FIE, în contextul în care era firesc să existe cel puţin o dezbatere de idei despre acest festival internaţional. Totodată, este ilegal să începi promovarea unui eveniment fără a fi votat în prealabil în plenul Consiliului Local‘, se arată în comunicatul de presă.

Totodată, social-democraţii ieşeni îi reamintesc edilului că, potrivit legii administraţiei publice locale, ‘şedinţele ordinare se organizează lunar şi nu după bunul plac sau interesul personal al primarului’, în contextul în care acesta ar fi convocat ‘două şedinţe în trei luni de zile‘.

Dacă facem doar o statistică sumară, 75% din proiectele de pe ordinea de zi a şedinţelor din ultimele 3 luni au vizat domeniul imobiliar, unul atât de drag dumneavoastră. Degeaba ameninţaţi cu alegerile anticipate. Nu sunteţi justiţiar, sunteţi administrator al unui oraş pentru care nu aţi început şi terminat niciun proiect în 3 ani de când conduceţi Iaşiul. Fără doar şi poate, mesajul nostru este unul de colaborare în interesul ieşenilor şi al dezvoltării şi modernizării Iaşiului, despre care dvs. vorbiţi atât de frumos şi pentru care faceţi atât de puţin‘, se arată în comunicatul citat. (Agerpres/FOTO evz.ro)

De Ziua Armatei României vor fi organizate ceremonii militare şi religioase
Regional vineri, 25 octombrie 2024, 12:30

De Ziua Armatei României vor fi organizate ceremonii militare şi religioase

Mai multe manifestări sunt organizate, astăzi, în ţară şi în străinătate cu ocazia sărbătoririi Zilei Armatei României. În capitală,...

De Ziua Armatei României vor fi organizate ceremonii militare şi religioase
Biblioteca Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași își deschide porțile pentru toți cei care doresc să o viziteze
Regional vineri, 25 octombrie 2024, 12:29

Biblioteca Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași își deschide porțile pentru toți cei care doresc să o viziteze

Senatul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) a aprobat vineri, 25 octombrie 2024, noul Regulament de funcționare a...

Biblioteca Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași își deschide porțile pentru toți cei care doresc să o viziteze
(AUDIO) Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași continuă seria evenimentelor academice, care marchează 164 de ani de la înființare
Regional vineri, 25 octombrie 2024, 11:02

(AUDIO) Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași continuă seria evenimentelor academice, care marchează 164 de ani de la înființare

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași continuă seria evenimentelor academice, care marchează 164 de ani de la înființare. Astăzi,...

(AUDIO) Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași continuă seria evenimentelor academice, care marchează 164 de ani de la înființare
(AUDIO) În județul Vaslui va fi construit cel mai mare parc eolian din zona Moldovei
Regional vineri, 25 octombrie 2024, 10:48

(AUDIO) În județul Vaslui va fi construit cel mai mare parc eolian din zona Moldovei

În județul Vaslui va fi construit cel mai mare parc eolian din zona Moldovei.  Investiția se ridică la peste 200 milioane de euro. Viitorul parc...

(AUDIO) În județul Vaslui va fi construit cel mai mare parc eolian din zona Moldovei
Regional vineri, 25 octombrie 2024, 06:52

Începe a 8-a ediție de Les Films de Cannes à Iași. Filmele vor fi prezentate de Irina-Margareta Nistor

Între 25 și 27 octombrie, Cinema Ateneu din Iași va găzdui o nouă ediție a festivalului Les Films de Cannes à Iași, iar cinefilii au ocazia...

Începe a 8-a ediție de Les Films de Cannes à Iași. Filmele vor fi prezentate de Irina-Margareta Nistor
Regional vineri, 25 octombrie 2024, 05:52

Botoșani: Spitalul Județean de Urgență „Mavromati”, dotat cu un angiograf de ultimă generație

Unitatea medicală nu dispune de un astfel de aparat, pentru că nu are un medic specialist care să facă angiografii. Pe de altă parte, niciun...

Botoșani: Spitalul Județean de Urgență „Mavromati”, dotat cu un angiograf de ultimă generație
Regional vineri, 25 octombrie 2024, 04:45

(AUDIO) Sute de cereri, depuse zilnic de fermierii vasluieni pentru despăgubirile produse de secetă

Sute de cereri sunt depuse zilnic de fermierii vasluieni pentru despăgubirile produse de secetă. Pentru a primi toate solicitările din teritoriu,...

(AUDIO) Sute de cereri, depuse zilnic de fermierii vasluieni pentru despăgubirile produse de secetă
Regional vineri, 25 octombrie 2024, 04:44

(AUDIO) Cel mai important eveniment științific din domeniul academic agrar ieșean se desfășoară în aceste zile la USV

Peste 400 de profesori universitari și cercetători din 11 țări din Europa, Africa și America sunt prezenți, la Iași, la Universitatea de...

(AUDIO) Cel mai important eveniment științific din domeniul academic agrar ieșean se desfășoară în aceste zile la USV

Conducerea Organizaţiei Judeţeane Iaşi a PSD s-a delimitat de afirmaţiile primarului Mihai Chirica

Conducerea Organizaţiei Judeţeane Iaşi a PSD s-a delimitat de afirmaţiile primarului Mihai Chirica

Publicat de , 15 iunie 2017, 17:20

În comunicat se precizează că poziţia unui membru al PSD este catalogată drept inacceptabilă şi că acesta înceearcă să destabilizeze organizaţia care l-a susţinut la obţinerea mandatului de primar. Preşedintele Organizaţiei Judeţeane Iaşi a PSD, Maricel Popa, a mai precizat că nu poate să accepte faptul că nu a fost consultat şi nici informat despre poziţia organizaţiei municipale a partidului cu privire la susţinerea faţă de Sorin Grindeanu.

Maricel Popa promite consultări cu primarii, parlamentarii şi preşedinţii de organizaţii PSD din judeţul Iaşi pentru a analiza starea de fapt din organizaţia judeţeană, unde conducerea Organizaţiei Municipale Iaşi a PSD a promovat o opinie separată.

Reamintim că, după protestele care au avut loc în această iarnă, î urma promulgării prin ordonanţă de urgenţă a modificărilor la codurile penal şi de procedură penală, Mihai Chirica şi-a pierdut funcţia de peşedinte al Organizaţiei Municipale Iaşi a PSD, dar a rămas membru al partidului.

(Constantin Mihai, Radio Iaşi)

Biblioteca Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași își deschide porțile pentru toți cei care doresc să o viziteze
Prim plan vineri, 25 octombrie 2024, 12:29

Biblioteca Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași își deschide porțile pentru toți cei care doresc să o viziteze

Senatul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) a aprobat vineri, 25 octombrie 2024, noul Regulament de funcționare a...

Biblioteca Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași își deschide porțile pentru toți cei care doresc să o viziteze
(AUDIO) Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași continuă seria evenimentelor academice, care marchează 164 de ani de la înființare
Prim plan vineri, 25 octombrie 2024, 11:02

(AUDIO) Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași continuă seria evenimentelor academice, care marchează 164 de ani de la înființare

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași continuă seria evenimentelor academice, care marchează 164 de ani de la înființare. Astăzi,...

(AUDIO) Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași continuă seria evenimentelor academice, care marchează 164 de ani de la înființare
(AUDIO) În județul Vaslui va fi construit cel mai mare parc eolian din zona Moldovei
Prim plan vineri, 25 octombrie 2024, 10:48

(AUDIO) În județul Vaslui va fi construit cel mai mare parc eolian din zona Moldovei

În județul Vaslui va fi construit cel mai mare parc eolian din zona Moldovei.  Investiția se ridică la peste 200 milioane de euro. Viitorul parc...

(AUDIO) În județul Vaslui va fi construit cel mai mare parc eolian din zona Moldovei
Elevii intră în vacanţă de astăzi, după terminarea cursurilor
Prim plan vineri, 25 octombrie 2024, 07:04

Elevii intră în vacanţă de astăzi, după terminarea cursurilor

Elevii intră în vacanţă de vineri, după terminarea cursurilor, la finalul primului modul, potrivit calendarului aprobat de Ministerul...

Elevii intră în vacanţă de astăzi, după terminarea cursurilor
Prim plan vineri, 25 octombrie 2024, 06:52

Începe a 8-a ediție de Les Films de Cannes à Iași. Filmele vor fi prezentate de Irina-Margareta Nistor

Între 25 și 27 octombrie, Cinema Ateneu din Iași va găzdui o nouă ediție a festivalului Les Films de Cannes à Iași, iar cinefilii au ocazia...

Începe a 8-a ediție de Les Films de Cannes à Iași. Filmele vor fi prezentate de Irina-Margareta Nistor
Prim plan vineri, 25 octombrie 2024, 05:52

Botoșani: Spitalul Județean de Urgență „Mavromati”, dotat cu un angiograf de ultimă generație

Unitatea medicală nu dispune de un astfel de aparat, pentru că nu are un medic specialist care să facă angiografii. Pe de altă parte, niciun...

Botoșani: Spitalul Județean de Urgență „Mavromati”, dotat cu un angiograf de ultimă generație
Prim plan vineri, 25 octombrie 2024, 05:38

România va trece la ora de iarnă. Se dă ceasul înapoi cu o oră

România va trece la ora de iarnă în acest sfârşit de săptămână. Ceasurile vor fi date înapoi cu o oră, astfel că în noaptea de...

România va trece la ora de iarnă. Se dă ceasul înapoi cu o oră
Prim plan vineri, 25 octombrie 2024, 05:30

Comisia Europeană a aprobat o schemă de ajutor de stat pentru agricultorii români afectaţi de secetă

Comisia Europeană a aprobat o schemă de ajutor de stat pentru agricultorii români afectaţi de secetă. Este vorba de fonduri în valoare de 400...

Comisia Europeană a aprobat o schemă de ajutor de stat pentru agricultorii români afectaţi de secetă