Alegeri prezindețiale în Statele Unite ale Americii
Publicat de Andreea Drilea, 6 noiembrie 2024, 16:50
Sistemul electoral american nu are la bază votul popular, ci votul majoritar dintr-un colegiu electoral alcătuit din electori proveniţi din fiecare stat, iar candidatul aflat pe primul loc într-un stat câştigă toţi electorii acelui stat, cu excepţia statelor Maine şi Nebraska. Conform proiecţiilor date de mass-media americane, Trump are deja asiguraţi cel puţin 277 de electori, peste pragul minim de 270.
Dar el a câştigat şi votul popular, obţinând conform rezultatelor preliminare peste 71 de milioane de voturi, faţă de circa 66 de milioane pentru democrata Kamala Harris. Ultima dată când republicanii au câştigat votul popular a fost în 2004, când George W. Bush l-a depăşit cu circa 3,6 milioane de voturi pe democratul John Kerry. În 2016, când Trump a câştigat primul său mandat prezidenţial, el a fost depăşit la votul popular de Hillary Clinton.
‘Succesul ne va uni, şi vom începe să punem Statele Unite pe primul loc. Nu vă voi dezamăgi’, a spus Trump în primul său discurs după victorie, vorbind pe un ton conciliant şi îndemnând ‘să fie lăsate în urmă diviziunile din ultimii ani’.
Victoria sa a fost salutată de lideri conservatori şi suveranişti, precum premierul ungar Viktor Orban, şefa guvernul italian Giorgia Meloni sau preşedintele argentinian Javier Milei. Mai puţin euforici, majoritatea preşedinţilor şi premierilor din ţările UE, după ce l-au felicitat, l-au îndemnat pe Trump la colaborare pentru consolidarea relaţiei transatlantice.
Republicanii au recâştigat de asemenea controlul asupra Senatului SUA, unde au deja asigurată o majoritate de 52 din cele 100 de mandate, democraţii având 42 de mandate conform rezultatelor parţiale, 6 mandate fiind încă indecise, potrivit CNN. Dar este în continuare disputat controlul asupra Camerei Reprezentanţilor, unde mai rămân de atribuit 49 de mandate, republicanii având deocamdată 204 mandate şi democraţii 182, majoritatea fiind de 218.
AGERPRES
UPDATE – Republicanul Donald Trump şi-a proclamat victoria în alegerile pentru Casa Albă, înainte de anunţarea reazultatului final, dar în condiţiile în care datele prognozate par să-l arate câştigător în toate cele şapte state-cheie, considerate esenţiale.
„Vreau să mulţumesc poporului american pentru extraordianara onoare de a fi ales al 47-lea preşedinte…şi al 45-lea. …Este o magnifică victorie care ne va permită să facem America măreaţă din nou”, le-a spus Trump susţinătorilor la sediul de campanie din Florida. El a prezis o epocă de aur pentru ţară şi a promis să lupte pentru fiecare cetăţean, să întăreasă frontiera şi să aducă prosperitate. Candidata democrată Kamala Harris se va adresa publicului mâine, potrivit responsabililor din echipa ei de campanie. Rador
Lupta este strânsă între vicepreşedinta Kamala Harris și fostul lider de la Casa Albă, Donald Trump, pe fondul numărării voturilor la alegerile din Statele Unite.
Nu au existat surprize în primele state unde s-a încheiat votul şi pentru care televiziunile americane au făcut predicţii în alegerile din Statele Unite.
Vicepreşedinta Kamala Harris a câştigat statele tradiţional democrate, iar Donald Trump, pe cele republicane.
După ce secţiile de votare s-au închis în primele state din est şi centru, reţelele americane de televiziune CNN, NBC şi CBS au anunţat victorii pentru fostul preşedinte Donald Trump în Virginia de Vest, Indiana şi Kentucky, în timp ce Kamala Harris a fost dată câştigătoare în Vermont.
Este nevoie de obţinerea a 270 de mari electori pentru a câştiga preşedinţia.
(Radio Iaşi/FOTO imagine ilustrativă)