Muzeul Antipa, valoare a tezaurului național. Film de Nicolae Tomescu

Publicat de nicolaetomescu, 23 noiembrie 2016, 11:26 / actualizat: 24 noiembrie 2016, 8:41

Muzeul de Istorie Naturală și Antichități din București a fost fondat[1] de Alexandru Ghica, la inițiativa fratelui său, banul Mihalache Ghica , cel care a fost și primul donator important[2]. Câțiva ani mai târziu (1863), o comisie numită de Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice a decis instalarea Muzeului Național în trei săli situate în aripa stângă a Palatului Academiei[3]. În 1864, Alexandru Ioan Cuza a aprobat Regulamentul pentru Administrarea și Organizarea Muzeului de Istorie Naturală din București[4].

O îmbogăţire spectaculoasă a colecţiilor a avut loc după numirea lui Grigore Antipa ca director al muzeului[5]. În 1903, Grigore Antipa i-a înfățișat lui Dimitrie Sturdza necesitatea existenței unei clădiri special construite pentru un „Muzeu de Istorie Naturală demn de capitala țării”. Primele săli au fost deschise, oficial, la 24 mai 1908[6], în prezenţa Regelui Carol I, a Principesei Maria, a unor somități aparținând lumii ştiinţifice, culturale şi politice de atunci[7].

Antipa și-a dorit și a reușit aducerea unor valoroase colecţii reprezentând material exotic bogat şi divers. În acest sens, a contactat firme specializate din străinătate (Austria, Germania) pentru achiziţii, dar a încurajat şi dezvoltarea colecţiilor prin donaţii (donatorii fiind atât români cât şi străini – exploratori, personalităţi ştiinţifice, membri ai corpului diplomatic ș.a.). Rămâne remarcabilă donaţia (1882 şi 1895) medicului Hilarie Mitrea[8].

De la cele 2.038 piese pe care le-a preluat Grigore Antipa (în 1893), patrimoniul a sporit la peste 200.000, cele mai spectaculoase fiind cuprinse în expoziţia permanentă pe care a organizat-o potrivit principiilor muzeologice moderne.

La 23 mai 1933, în sala centrală de la parterul Muzeului a avut loc o ședință solemnă, prezidată de regele Carol al II-lea, consacrată împlinirii a 100 de ani de la fondarea Muzeului, 40 de ani de la numirea lui Grigore Antipa în funcția de director și 25 de ani de la deschiderea Muzeului în clădirea din Șoseaua Kiseleff. Prin decret regal, Carol al II-lea a hotărât ca Muzeul să poarte numele de Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”.

*

După decembrie 1989, colecțiile au continuat să se îmbogățească prin materialul colectat în timpul deplasărilor din țară, în expedițiile organizate în Indonezia (1991) și Brazilia (1994). Activitatea de cercetare științifică a fost și este concentrată pe investigarea diversității faunistice din România și la nivel mondial[9].

În noiembrie 1996, au început lucrările de consolidare, necesare din cauza șubrezirii structurii de rezistență a clădirii[10]. Drept consecință, Muzeul și-a închis porțile pentru public[11], fiind redat circuitului pe etape – demisolul (1999), sălile de la parter (2000), primele două săli aflate la etaj (2001), sălile dedicate păsărilor din fauna României și primatelor din fauna mondială/aflate la etaj (2002).

*

În prezent, patrimoniul ştiinţific al Muzeului Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”[12] este format din aproximativ 2.000.000 exemplare de nevertebrate şi vertebrate (actuale şi fosile) provenind din România şi din diverse zone geografice, de la ecuator la regiunile polare[13]. Locul cel mai important din punct de vedere ştiinţific şi documentar, adevărată comoară a patrimoniului ştiinţific al muzeului, îl ocupă exemplarele-tip, pe baza cărora au fost descrise specii noi. Ele provin, mai ales, din fauna străină şi aparţin colecţiilor de nevertebrate (aproape 7.000 de exemplare), de vertebrate (aproape 100 de exemplare), de paleontologie (1 exemplar). Patrimoniul este grupat în 132 colecţii: colecţii zoologice aparţinând majorităţii grupelor de animale actuale, colecţii de paleontologie, de etnografie şi antropologie, de geologie, de anatomie comparată. Prin aceasta, Muzeul conservă o parte din biodiversitatea României şi a Globului Terestru, reprezentând cea mai importantă sursă de documentare pentru cercetarea zoologică românească.

[1] Prin decretul nr. 143 semnat de Alexandru Ghica, domnul Țării Românești (1834-1842)…

[2] Banul Ghica Mihalache a oferit noii instituții culturale o colecție de 1.250 monede grecești, romane și bizantine, 150 minerale, una cuprinzând 213 cochilii de moluște, precum și un important număr de pești, păsări, mamifere și fosile. Colecțiile erau depuse în incinta Colegiului Sfântul Sava, dar, în anul 1859, existând intenția de demolare a acestuia din urmă, colecțiile au fost transferate în câteva clădiri situate în apropierea colegiului…

[3] Exponatele fiind transferate în luna septembrie 1864…

[4] Stabilea atribuțiile personalului, activitățile destinate să îmbogățească colecțiile, programul de vizitare, numirea unui profesor universitar în funcția de director…

[5] Consiliul de Miniștri a aprobat proiectul și suma de 350.000 lei, necesară ridicării clădirii pe un teren de 23.000 mp, situat pe Șoseaua Kiseleff nr. 1. Astfel, în 1904 au început lucrările de construcție a noii clădiri destinate Muzeului, după proiectul inginerului Mihail Rocco, fațada fiind proiectată de arhitectul Grigore Cerchez…

[6] Lucrările au fost terminate în anul 1906 și toate colecțiile au fost transferate în noua clădire, începându-se dificila muncă de aranjare. Inaugurarea oficială a Muzeului în noua sa clădire a avut loc la 24 mai 1908, în prezența regelui Carol I, a prințului Ferdinand și a Prințesei Maria…

[7] Cu această ocazie, au fost deschise pentru vizitare 16 săli create de Grigore Antipa, dintre care una cuprindea patru diorame bio-geografice (deșertul Sahara, savana africană, preria americană și tundra), printre primele realizate în lume și care, datorită calității lor, au servit drept model pentru multe alte muzee din țară și străinătate. Ulterior, a fost adus în clădirea muzeului Scheletul de Deinotherium gigantissimum de la Laboratorul de Geologie al Universității București (1911); au fost inaugurate noi secții – Geologie, Mineralogie, Paleontologie, Anatomie comparată, Antropologie, Etnografie generală și Ecologie – care ocupau 11 săli și a fost montată pe frontonul clădirii o placă de marmură purtând inscripția Muzeul Național de Istorie Naturală (1914)…

[8] Cuprinzând piese zoologice şi etnografice colectate în Arhipelagul Indonezian…

[9] Parte din rezultatele obținute având și implicații exprese în gestionarea durabilă a mediului…

[10] Urmare a cutremurelor din anii 1940, 1977, 1986 și 1990, a lucrărilor de construcție la metroul capitalei…

[11] La 31 august 1997…

[12] Patrimoniul ştiinţific al Muzeului îşi are originea în colecţiile care cuprindeau 150 de minerale, 213 moluşte, precum şi un număr apreciabil de peşti, mamifere şi fosile – dăruite la 3 noiembrie 1834 de Banul Mihalache Ghica (ministru de interne), cel care a avut iniţiativa înfiinţării Muzeului Naţional. Se adaugă piesele obţinute prin schimburi de Carol Wallenstein – primul conservator al Muzeului (1837-1859) şi cele dobândite de succesorul său, Carlo Ferreratti (1860-1867) prin relaţiile sale cu Muzeul din Torino. Profesorul Gregoriu Ştefănescu care a urmat la conducearea Muzeului (1867-1893) îmbogăţeşte în special colecţiile de geologie şi paleontologie…

Dezvoltarea (patrimoniului ştiinţific) are loc după 1964, când la conducerea muzeului este numit Academicianul Mihai Băcescu; acesta a încurajat cercetarea faunei României şi mondiale de către specialiştii Muzeului. După 1990, colecţiile au fost îmbogăţite cu material colectat din deplasările în ţară, efectuate cu scopul evaluarii diversităţii faunei terestre şi acvatice, dar şi din expediţiile organizate sau în care specialişti din Muzeu au fost invitaţi să participe. Modalităţile de constituire a colecţiilor sunt: colectare de material biologic (cu respectarea statutului unor specii protejate), schimburi de material ştiinţific cu instituţii de profil, achiziţii, donaţii.

În prezent, cea mai mare colecţie din patrimoniul ştiinţific al MNINGA este
cea de insecte, cu peste 1.000.000 de exemplare, unele dintre ele fiind colectate în urmă cu 100 de ani. Îi urmează Colecţia ştiinţifică de moluşe, cu 250.000 de exemplare, şi Colecţia de crustacee, cu 103.000 exemplare. Colecţiile de vertebrate numără 46.500 exemplare…

[13] Sau colectate de la suprafaţa apei şi până la mai mult de 6.000 de metri adâncime…