Din Liban spre România. Pe calea diversităţii

Publicat de Lucian Bălănuţă, 13 noiembrie 2015, 12:20 / actualizat: 13 noiembrie 2015, 13:59

Sunt libanez şi român în acelaşi timp ! Tatăl meu este libanez, a făcut studiile în România ,este medic ginecolog în Beirut, iar mama este profesor de limba franceză la liceul “Amlieh” din Beirut. Sora mea a făcut studiile în România, iar acum este medic rezident de chirurgie plastică la Spitalul “Sf. Spiridon” din Iaşi.

De multe ori am fost întrebat cum m-am acomodat aici şi în ce măsura mi-am însuşit cultura română.
Relaţia cu limba română, vorbită zilnic în sânul familiei, a început încă din copilărie. În plus, mama mea predă cursuri de limba şi cultura română pentru elevi libanezi, în urma unei înţelegeri dintre Ambasada României în Liban şi Liceul “Amlieh” din Beirut.

Mama organizează cursuri de limba romană şi activităţi culturale pentru copiii din comunitatea românească din Liban în cadrul Asociaţiei România – Levant şi activităţilor culturale organizate de către Ambasada Romana.

M-am născut şi am trăit în Liban, o ţară unde cele doua culturi, creştină şi musulmană, s-au întâlnit, adesea, în realitatea istorică şi se îmbină, în continuare, ca două moduri de viaţă diferite.

Nu suntem în prezenţa unei societăţi duale – musulmană şi creştină, ci ne sincronizăm cultura de referinţă sub aceeaşi umbrelă, unde diferenţa religioasă este temperată. Exista un pluralism religios şi o unitate culturală.

În societatea libaneză este promovată „cultura dialogului”,respectul diversităţii ,toleranţa şi respectul reciproc. „Cultura dialogului” reprezintă o şcoală de umanitate, ea urmăreşte înţelegerea, nu confruntarea. Diversitatea nu este o ameninţare, este o oportunitate, o bogăţie pentru a fi mereu împreună.

În “ţara cedrilor”, arta de a trăi împreună uneşte diferenţele cu armonie, coabitarea celor două comunităţi şi fluiditatea raporturilor intercomunitare reprezintă o tradiţie. Tradiţiile acestui pluralism s-au perpetuat până astăzi .

Arhitectura, modul de viaţă, sistemele de subzistenţă, vestimentaţia, bucătăria şi referinţele simbolice de care sunt ataşaţi libanezii sunt comune. Moscheea şi biserica se află pe aceeaşi stradă.

Libanul, pământ al musulmanilor şi creştinilor, este una dintre cele mai vechi ţări din lume, oraşele sale sunt locuite de mai bine de 7000 de ani, este leagănul culturilor mediteraneene, un pământ al întâlnirilor (terre de rencontre), al schimburilor, al interferenţelor culturale.

Libanul este un caz unic în lumea arabă. Libertatea religioasă nu corespunde cu fanatismul, nu constituie o frână pentru societatea libaneză. Dimpotrivă, reprezintă o stimulare şi o bogăţie de împărţit .
Să nu uitam, în Liban au avut loc mai multe conferinţe sub semnul dialogului religiilor, în contextul în care se discută despre dialogul culturilor.

“Dialogul religiilor” în Liban nu a poposit numai prin moschei şi biserici, ci a trecut prin cunoaştere ştiinţifică în şcoli şi universităţi. Pentru a dialoga cu Celălalt, pentru a te înţelege cu el, trebuie, în prealabil, să-i cunoşti istoria, cultura şi religia.

Eu, musulman de origine, o spun cu toată mândria: am fost educat într-o şcoală creştină (Collège des Pères Antonins – Baabda). Am avut colegi şi profesori de diferite confesiuni religioase. Am fost învăţat acasă şi la şcoală să respect şi să încurajez dialogul între religii şi toleranţa interculturală.

Pentru mine, România nu a însemnat o schimbare bruscă. Este ţara mamei mele, o cunosc din copilărie. O ţară cu oameni primitori, deschişi, cu o istorie extraordinară,cu o natură desprinsă din cărţile de poveşti.
Ştiu că poporul român reprezintă o punte între Occident şi Orient. Este un popor de origine latină, dar de credinţă ortodox-răsăriteană sau aşa cum spunea marele istoric Nicolae Iorga: „acest popor poartă sigiliul Romei prin limba pe care o vorbeşte şi poartă amprenta Bizanţului prin credinţa sa religioasă.”

Educaţia în spiritul deschiderii către valori multiple asigură o inserţie mai bună a individului într-o lume spirituală şi dinamică.

Trăim într-o lume cu procese şi fenomene în plină desfăşurare, o lume care se redimensionează din punct de vedere politic, economic, social şi cultural, iar tocmai din acest considerent, a devenit necesară o comunicare echilibrată şi în deplină cunoştinţă de cauză a culturilor.

O astfel de comunicare ar putea înlătura şi acele câteva preconcepţii în legătură cu străinii veniţi în România. Nu e vorba de un curent xenofob, ci mai degrabă de o lipsă de cunoştinţă faţa de cultura araba, faţă de religia musulmană şi faţă de arabi în general.

La Iaşi am avut şansa să intru în contact cu un număr mare de studenţi, atât străini cât şi români. Am fost primit extraordinar. Din prima zi am interacţionat cu cel puţin zece persoane, alături de care m-am simţit foarte bine. Unii dintre ei îmi sunt cei mai buni prieteni .

Desigur, au existat şi cazuri în care am sesizat o anumită reţinere din partea unor persoane cu care am schimbat câteva cuvinte. Şi mă întrebam de multe ori: de ce ? Cu timpul am aflat şi răspunsul.

Din păcate, pentru unii, străinul este portretizat ca un om care poate cumpăra orice. Dacă mai e şi arab, atunci sigur e musulman; poate chiar cu tendinţe fundamentaliste. Cazuri în care ignoranţa este mascată în exemple comice, dar şi extreme.

În drum spre casă, o prietenă m-a întrebat:

– Ali, nu te supăra dacă te întreb. Dar tu câte mame ai ?

Criza refugiaţilor care afectează ţările Uniunii Europene a alimentat şi mai mult aceste stereotipuri în mediul online. M-am simţit responsabil să vin cu o serie de precizări. Nu am pretenţia de a alcătui un clasament sau o cercetare completă, însă cred de cuviinţă că o serie de noţiuni de bază se cuvin a fi punctate.

Nu toţi arabii sunt musulmani: ideea standard a unui musulman este cea a unui arab cu piele închisă, barbă lungă şi turban. Această imagine este însă o parte a minorităţii musulmanilor; există mulţi arabi creştini cum este cazul in Irak, Liban şi Siria.

Musulmanii nu îl urăsc pe Iisus: Sunt multe asemănări între referinţele istorice ale creştinismului şi cele ale islamului. Iisus este, de altfel, menţionat în multe versete din Coran şi este adesea oferit ca exemplu de virtute şi caracter. Musulmanii cred ca Islamul este ultimul mesaj divin, iar Profetul Muhammad este ultimul profet si mesager al lui Allah .Ei cred în toţi profetii şi apostolii care au fost trimişi pentru umanitate înainte de Profetul Muhammad, cred în scrierile lor, în mesajele lor şi îi respectă.

Islamul tolerează alte religii: „Ucideţi necredinciosul” este fraza pe care mulţi oameni o cred ca fiind în ideologia musulmanilor în relaţie cu cei de altă religie. Acest lucru nu este, totuşi, portretizarea corectă a legilor islamice. Islamul a acordat întotdeauna respect şi libertate religiilor de orice fel. În Coran se spune: „Allah nu îţi interzice să stai cu ei, dacă nu vor să se lupte cu tine pentru religie sau să te izgonească din casa ta, pentru că Allah îi iubeşte pe cei drepţi”.

Jihadul nu înseamnă să lupţi pentru Dumnezeu: Adevăratul înţeles al cuvântului arab „jihad” este strădanie. Totuşi, în Islam este adesea folosit ca luptă pentru a urma calea Domnului. Sunt multe forme de jihad, dar cele mai importante sunt Jihad al-nafs (jihadul cu sinele), jihad bil-lisan (jihadul propovăduit). Jihadul este unul din aspectele neînţelese şi cel mai mult deformate ale Islamului. Cuvântul Jihadului însemnă lupta serioasă şi sinceră la nivel personal şi social, lupta pentru bine şi eradicarea nedreptăţii,opresiunii şi răului din societate.

Musulmanii nu sunt terorişti: Aceasta este cea mai comună generalizare în legătura cu adepţii Islamului. A fi musulman nu înseamnă terorist, repet ! Este o idee greşită că, odată ce te converteşti la islam, devii terorist. Unele versete din Coran includ: „Luptă în numele lui Allah cu cei care luptă împotrivă ta, dar nu depăşi limitele, pentru că lui Allah nu îi plac astfel de oameni”.

Sigur că sunt mult mai multe astfel de exemple, însă mai toate se învârt în jurul celor enunţate anterior.
Închei prin a spune că voi continua să transmit acest mesaj, cu dorinţa acerbă de a mă integra şi mai mult în societatea românească.

E un mic manifest.

O voi face, cu siguranţă, în calitate de medic (nu mai am mult!), pentru a reprezenta, prin munca mea şi prin identitatea mea culturală, principiul modern al inter-culturalităţii, bazat pe o temelie trainică formată din: adevăr, spiritualitate, bun simţ, toleranţă şi respect pentru OM.

Ali Cheaito