Ambulatoriul Spitalului Municipal Dorohoi va fi modernizat
Publicat de , 3 octombrie 2019, 16:00
Investiţiile au în vedere extinderea, reabilitarea şi modernizarea clădirii ambulatoriului, dotarea şi echiparea medicală a acestuia, dar şi amenajarea exterioară a incintei până la finalul anului 2022.
Spitalul Municipal Dorohoi asigură, în prezent, asistenţă medicală pentru peste 22.000 de pacienţi.
Ambulatoriul Spitalului Municipal Dorohoi îşi desfăşoară activitatea într-o clădire veche, care nu a beneficiat de lucrări de modernizare, iar dotarea cu aparatură medicală de specialitate este deficitară.
Populaţia arondata Spitalului Municipal Dorohoi este într-o zona defavorizată, cu un procent ridicat al populaţiei peste 60 de ani, patologia medicală fiind foarte diversă, mai ales în ceea ce priveste bolile acute şi cronice: diabet, boli cardiovasculare, boli reumatice,TBC, boli infecţioase, traumatologie.
Acestea sunt doar câteva dintre motivele care au determinat Primaria Municipiului Dorohoi să apeleze la Regio (Programul Operational Regional 2014-2020) pentru a obţine finanţarea necesară depăşirii acestor provocări – transmite corespondentul RRA Gina Poenaru.
(Rador/FOTO radioiasi.ro)