Colectarea selectivă a deşeurilor a devenit obligatorie
Publicat de , 22 iulie 2019, 14:58
Legea spune că de la 1 iulie colectarea selectivă este obligatorie, iar primăriile şi companiile de salubritate pot fi amendate cu până la 40.000 de lei.
Colectarea selectivă/separată a deşeurilor a devenit obligatorie începând cu 1 iulie 2019.
Potrivit legii, containerele obişnuite, în care oamenii îşi aruncau până acum gunoiul, vor fi înlocuite cu pubele speciale pentru fiecare categorie de deşeu în parte. Resturi menajere, hârtie, sticlă şi plastic.
Firmele de salubritate trebuie să doteze punctele de colectare a deşeurilor cu cei 4 recipienţi pentru cele 4 fracţii.
Amenzile pentru firmele de salubritate care nu respectă regulile sunt între 20 000 – 40 000 lei.
Aceleaşi amenzi se aplică şi persoanelor juridice care nu se adaptează noilor reglementări.
Cetăţenii care nu se vor conforma regulilor, vor fi amendaţi cu până la 2000 de lei.
Vor avea de plătit însă şi o taxă de salubritate mai mare cu 25%. În timp ce celorlalţi le scade factura cu 25%.
Anual, locuitorii şi firmele din România trimit aproape 270 milioane de tone de gunoi la depozitele de deşeuri, din care doar 13% sunt reciclate.
Puţini dintre noi ştim că aproape 80% din tot gunoiul din depozitele de deşeuri ar fi putut fi reciclat.
Cu relativ puţin efort de a separa gunoiul, putem ajuta la reducerea poluării, contribuim la păstrarea apei curate, conservăm resursele naturale neregenerabile şi reducem consumul de energie.
(Rador/FOTO radioiasi.ro)