Parlamentul European îi ridică imunitatea fostului premier bulgar Serghei Stanişev
Publicat de andreeadaraban, 11 martie 2015, 20:17
Ţinând cont că procedura penală care urmează să fie angajată în cazul său ‘nu este legată în niciun fel de mandatul său de actual eurodeputat’, Parlamentul a validat această decizie, la care Stanişev nu s-a opus.
Justiţia bulgară îl acuză pe Serghei Stanişev că a rătăcit şapte documente care conţineau informaţii ‘clasificate’ şi ‘reprezentând secrete de stat’ în perioada în care conducea guvernul (2005-2009).
Potrivit acuzării, aceste documente i-au fost aduse pentru a le semna, dar apoi nu le-a înapoiat, unul dintre ele făcând obiectul unei ‘scurgeri’ în presă.
Serghei Stanişev a denunţat acuzaţiile, susţinând că sunt motivate politic şi afirmând că Ministerul Public acţionează sub presiunea guvernului actual de dreapta al lui Boiko Borisov.
În decembrie 2013, Ministerul Public a propus ca Stanişev să fie sancţionat cu amendă administrativă. Între timp însă, în mai 2014 el a fost ales în Parlamentul European şi beneficia de imunitate, notează AFP.(Agerpres/ FOTO curentul.md)