În fiecare an, la 4 iulie este marcată Ziua Crucii Roşii Române, aceasta fiind data la care, în 1876, s-a înfiinţat Societatea de Cruce Roşie din România şi a primit recunoaşterea Comitetului Internaţional al Crucii Roşii.
Societatea Naţională de Cruce Roşie din România (SNCRR) este o organizaţie umanitară, membră a Mişcării Internaţionale de Cruce Roşie şi Semilună Roşie, auxiliară autorităţii publice şi abilitată prin lege să asigure asistenţa umanitară în caz de dezastre şi să vină în sprijinul persoanelor vulnerabile.
Conform Legii SNCRR nr. 139/1995 art. 1 şi Statutului său, Crucea Roşie Română este persoană juridică de drept public, autonomă, neguvernamentală, apolitică şi fără scop patrimonial. Ea îşi desfăşoară activitatea cu caracter umanitar, ca organizaţie auxiliară a autorităţilor publice.
Printre semnatarii actului de înfiinţare a CRR, în 1876, se regăseau personalităţi importante ale vremii – Nicolae Cretzulescu, George Gr. Cantacuzino, C.A. Rosseti, Ion Ghica, Dimitrie Sturdza şi dr. Carol Davila.
Primul preşedinte al CRR, care îşi avea sediul într-o aripă a actualului Spital Colţea din Bucureşti, a fost prinţul Dimitrie Ghica (1876-1897).
În 1919, Societatea Naţională de Cruce Roşie din România (SNCRR) adera la Liga Societăţilor de Cruce Roşie şi Semilună Roşie, în 1954, la Convenţiile de la Geneva din 12 august 1949. Principiile adoptate la Conferinţa Internaţională a Crucii Roşii, de la Viena, în 1965 şi reactualizate, în 1985, au stat la baza întregii activităţi a SNCRR, începând cu 22 decembrie 1989.
În timpul Războiul de Independenţă (1877-1878), Crucea Roşie a intervenit cu personal sanitar, ambulanţe şi trenuri sanitare în sprijinul trupelor de campanie, a înfiinţat aşezăminte spitaliceşti în Bucureşti şi în diferite oraşe din ţară. Între anii 1888 şi 1892, societatea şi-a extins activitatea prin organizarea de cursuri speciale pentru pregătirea surorilor de caritate. În 1891, s-a înfiinţat şcoala permanentă pentru infirmiere, iar un an mai târziu s-a înfiinţat un spital şcoală cu zece paturi.
În timpul Primului Război Mondial, misiunea Crucii Roşii a fost aceea de a completa serviciul militar al armatei prin organizarea a 58 de spitale în Bucureşti şi în ţară. Însăşi Regina Maria s-a implicat în operaţiunile desfăşurate în sprijinul răniţilor. Ulterior, CRR a oferit asistenţă miilor de prizonieri eliberaţi din captivitate, dar şi invalizilor, bolnavilor şi orfanilor de război.
Între anii 1930-1937, în incinta Spitalului Militar s-a construit un pavilion destinat funcţionării şcolii de infirmiere voluntare. Numărul filialelor CRR a crescut de la 84 în 1926, la 100 în 1938, iar numărul membrilor a crescut, în aceeaşi perioadă, de la 18.000 la 30.000.
În 1940, în urma ultimatului dat de URSS, a Dictatului de la Viena şi a Tratatului cu Bulgaria, când România a pierdut o parte din teritoriile sale, Crucea Roşie Română, aflată sub înaltul patronaj al Reginei Elena, a ajutat miile de refugiaţi. Tot în 1940, la 25 iunie, prin Convenţia de la Geneva din 1929, care reglementa situaţia aviaţiei sanitare aflată sub emblema Crucii Roşii pe timp de conflict armat, a fost posibilă apariţia Escadrilei Albe a Crucii Roşii Române, prima escadrilă sanitară pilotată de femei.
După intrarea României în cel de-al Doilea Război Mondial, CRR şi-a mobilizat toate resursele materiale şi umane pentru a acorda sprijin neîntrerupt răniţilor, bolnavilor, prizonierilor şi refugiaţilor, acţionând astfel în condiţii de război total.
Odată cu instaurarea dictaturii comuniste, CRR şi-a pierdut autonomia. După 1990, Crucea Roşie Română a început un proces de reorganizare a activităţii pe baza celor şapte Principii Fundamentale ale Mişcării Internaţionale: Umanitate, Imparţialitate, Neutralitate, Independenţă, Voluntariat, Unitate, Universalitate.
În 1995, a fost adoptată şi promulgată Legea nr. 139 privind activitatea Societăţii Naţionale a Crucii Roşii Române. Legea recunoaşte organizaţia ca fiind persoană juridică de drept public, autonomă, neguvernamentală, apolitică fără scop patrimonial, bazată pe ajutor voluntar.
În direct, prin telefon, iniţiatorii proiectului: Andra Barbarie, director Crucea Roşie Română Filiala Iaşi şi Alina Ţiplea, fondator „Mercy Charity Boutique”:
Începând din luna mai, refugiații ucraineni din Iași pot beneficia de servicii de prevenție și tratament stomatologic în cabinetul mobil al asociațiie Merci Charity și cu sprijinul logistic al Crucii Roșii Iași.
Pe parcursul a trei luni, 400 de adulți și copii refugiați din Ucraina se pot înscrie la Crucea Roșie Iași pentru a beneficia gratuit de servicii stomatologice, oferite într-o unitate medicală. Serviciile stomatologice vor fi oferite de medici dentiști si studenți la stomatologie din Iași înscriși în programul de voluntariat al asociației.
„Ne bucurăm că am găsit în Crucea Roșie Iași și în Kaufland România un partener care a înțeles cât de importantă este pentru acești oameni, asistența stomatologică. Va trece probabil mult timp până când aceștia vor fi independenți financiar și este important să îi ajutăm acum să prevină afecțiuni dentare care se pot agrava și îi pot impacta în mod negativ pe termen lung.”, Alina Țiplea – președinte al asociației Merci Charity.
Proiectul “Asistență stomatologică mobilă pentru refugiații ucraineni din tabăra de refugiați Iași” este derulat de asociația Merci Charity Boutique și finanțat prin programul „În Stare de Bine (www.instaredebine.ro), susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.