Andrei Oţetea
Publicat de nicolaetomescu, 20 martie 2021, 09:52
A urmat studii la „Liceul de Stat” din Sibiu, apoi la Liceul „Andrei Şaguna” din Braşov (acolo i-a avut drept colegi pe D. D. Roşca, Lucian Blaga şi Nicolae Colan/viitorul mitropolit al Ardealului). În anul 1919, se număra printre tinerii bursieri trimişi de „ASTRA” la studiile universitare din Franţa; a studiat, limbile italiană şi franceză, la Sorbona; a urmat, în paralel, cursurile „Şcolii de Ştiinţe Politice”…
Întors în România, în 1927, Andrei Oţetea era numit la catedra de istorie universală modernă şi contemporană a Universităţii din Iaşi /al cărei rector a fost între anii 1935-1947. Între 1939-1947, cu unele întreruperi, a ocupat și funcția de director al Teatrului „Naţional” din Iaşi. De la 1 februarie 1947 a devenit titular al catedrei de istorie universală la Universitatea din Bucureşti și prorector, în 1948 (până în 1964) a fost desemnat în calitate de şef al catedrei de istorie universală…
Profesor universitar în Iaşi, deopotrivă în Bucureşti, a elaborat numeroase lucrări: despre revoluţia de la 1821 condusă de Tudor Vladimirescu: „Tudor Vladimirescu şi mişcarea eteristă în ţările româneşti (1821-1822)” (1945); „Caracterul mişcării lui Tudor Vladimirescu (răscoală sau revoluţie?)” (1967), „Sfânta Alianţă şi insurecţia eteristă din 1821” (1966), „Tudor Vladimirescu şi Revoluţia din 1821” (1971), „Solidaritatea românilor din Transilvania cu mişcarea lui Tudor Vladimirescu”; „Ţăranii români din Ardeal şi mişcarea lui Tudor Vladimirescu”; alte lucrări şi studii se referă la momente importante ale istoriei moderne româneşti: „Geneza Regulamentului Organic” (1957), „Consideraţii asupra trecerii de la feudalism la capitalism în Moldova şi Ţara Românească” (1960); Andrei Oţetea a fost redactor responsabil al celor cinci volume de documente referitoare la Revoluţia de la 1821, precum şi redactor responsabil al volumului „Studii privind Unirea Principatelor” şi al culegerii de „Documente privind Unirea Principatelor”; despre răscoala din 1907 a scris lucrările ”Răscoala din 1907 şi însemnătatea ei istorică” (1957) şi ”Răscoala din 1907 şi istoriografia românească” (1957); a studiat viaţa şi activitatea unor personalităţi ale culturii române, în lucrări precum „Nicolae Bălcescu” (1946), ”Nicolae Bălcescu, istoric” (1946), „Ioan Filitti, istoric” (1946), „Mihail Kogălniceanu, istoric şi om de stat” (1956), „N. Iorga, historien des Roumains” (1965), „N. Iorga, personalitate eminentă a culturii româneşti” (1965), „Un createur de la Roumanie moderne, M. Kogălniceanu” (1968); s-a remarcat prin studiile: Francesco Guicciardini – viaţa publică şi gândirea politică (teză de doctorat – 1926), Contribuţii la problema Orientului, Renaştere şi Reforma, Tudor Vladimirescu, Renaşterea; a fost redactor-responsabil al volumelor II şi III din Istoria României; „Fondul Cabinetului de documentare Andrei Oţetea” reflectă preocupările ilustrului istoric: din totalul de 6.024 de cărţi, 4.405 sunt din domeniile istoriei, istoriografiei, ştiințelor sociale; există şi câteva exemplare valoroase, unicat Propyläen Weltgeschichte, 10 volume, Documentele Hurmuzaki, Istoria Românilor (Nicolae Iorga); pe lângă volumele de carte, donaţia Oţetea cuprinde şi 644 periodice, 15 BRV-uri, 26 piese de cartografie şi 232 de iconografie; valorosul fond de carte este organizat într-un cabinet propriu de studiu care păstrează şi mobilierul original din biroul academicianului Andrei Oţetea, având instrumente de informare proprii; fondul de carte este pus la dispoziția cercetătorilor, doctoranzilor, studenţilor, tuturor celor interesaţi de studiul istoriei. Membru titular al Academiei Române (din 1955), a fost și preşedinte al Comisiei Naţionale pentru UNESCO, vicepreşedinte al Academiei Latine din Paris, membru al Societăţii de Istorie modernă a Franţei, distins cu titlul de „Om de Ştiinţă Emerit”…
În calitatea sa de voce a istoriografiei oficiale, academicianul a uzat, în mod constant, de exemplul altora pentru a convinge puterea de utilitatea studiului asupra trecutului în procesul de extindere a relațiilor externe. Confruntările cu istoricii străini – în principal, cei maghiari – au primit o armătură politică, tocmai pentru a atrage atenția liderilor comuniști români asupra „amenințărilor de pe plan extern” în respectivul domeniu de cercetare; În spatele tabloului, intențiile lui Oțetea de a pregăti specialiști în istoria universală pentru ca românii să poate intra în arena exterioară a dezbaterilor. În schimb, era necesară dezvoltarea unor direcții propice în instituțiile academice din țară și, mai ales, cultivarea unui dialog cât mai bine ancorat atât cu statele socialiste, cât mai ales cu cele occidentale. „Prezența unui istoric de talia lui Andrei Oțetea la intersecția intereselor politice, cum a fost publicarea manuscriselor lui Karl Marx despre români, cu spațiul istoriografiei autohtone se dovedește, în continuare, dificil de analizat. Utilizarea unor surse relevante care descriu personajul prin lupa unor informații debarasate de un limbaj de lemn, ori de imagini deseori deformate pe care le creează memorialistica, par să confirme, în linii generale, angajamentul politic. În orice caz, autoritatea istoricului este confirmată de un peisaj larg în care rezistența la atacuri venite din direcția unor figuri încă influente, precum Miron Constantinescu, susținerea acordată istoricilor de formație interbelică și facilitarea integrării profesionale a tinerilor cercetători s-au dovedit prioritare pentru conservarea puterii în mediul istoriografic românesc al anilor ʻ60.” (cf. Hariuc Marian-Ionuț ) Euforia acelor ani ai secolului trecut a fost urmată, treptat, de schimbări instituționale și ideologice desfășurate în paralel cu ieșirea de pe scena istoriografiei române…
Andrei Oţetea a trecut la cele veșnice (Paris) din 21 martie 1977 şi a fost înmormântat în satul natal pe 28 martie 1977.
*
Fonoteca Radio Iași; redactor: Nicolae Tomescu; fișa cardex III 215 din 2 nov. 1994
înregistrare-document / Simpozion organizat, pe 2 noiembrie 1994, de Institutul „A. D. Xenopol”-Iași
Nicolae Tomescu (realizatorul emisiunii „Columna”/„Repere în istorie”)
Alexandru Zub (cuvânt introductiv)
Rodica Anghel (documente de arhivă – despre Andrei Oțetea)
Dumitru Ivănescu (Andrei Oțetea – director al Teatrului „Naţional” din Iași)
Leonid Boicu (Andrei Oțetea, cu un ochi „redeschis” spre Iași)
Mihai Ștefan Ceaușu (fragment epistolar / Andrei Oțetea – Th. Balan)
Mariana Beceanu Havârneanu (nepoata lui Andrei Oțetea)
Dumitru Vitcu (biografia lui Andrei Oțetea – în integralitatea sa)
