(AUDIO și VIDEO) Mioara Velicu… „Nu mă las și nu mă las”…
Publicat de nicolaetomescu,
24 iulie 2017, 13:47 / actualizat: 25 iulie 2017, 18:16
concept și interviu: Nicolae Tomescu; postprocesare sunet: Silviu Jitaru
„Zilele comunei Schitu Duca”/23 iulie 2017 (la care au fost invitați, pe lângă protagonista interviului filmat, Zinaida Julea, Ion Paladi, Silvia Ene, Mihaela Gurău, Roscsana Marcu, Mattyas, Dumy Klaw şi DJ Alexandrino) au conturat ocazia, nu cauza întâlnirii…
Inițial, am vrut să aflu răspunsul la o întrebare: Ce loc ocupă „Bătuta Moldovenească” în viața artistică a Mioarei Velicu? Ne dădea ghes proiectul rețelei regionale „Radio România”, combinația diferitelor forme de conținut (audio, medalioane video, date vizuale, text) care ar fi trebuit deja postate pe www.radioiasi.ro, RadioIasiRomania-YouTube, pe site-ul campaniei (eualegromania.ro). Nu mi s-a părut a fi prilejul potrivit pentru familiarizarea cu varietatea stilurilor de dans din Moldova[1], să urmărim cum sunt interpretate[2], să simţim dinamica, plastica, energia, acele caracteristici unice, care fac arta dansului moldovenesc originală și vie; destul dacă amintesc faptul că Bătuta este un dans popular (caracterizat prin bătăi ritmice din mâini, din picioare) și al melodiei după care se execută[3]…
Știam că pot încinge atmosfera, fără dansatori, cu ajutorul Mioarei Velicu! Așa a fost… Pierzându-ne, unul de altul, în îmbulzeala din Schitu Duca, ne-am regăsit la intrarea în Codăiești (Vaslui); lângă un punct de ivire, la suprafața terenului oarecum umbros, a unei ape subterane, apariția Mioarei Velicu, îmbrăcată în costum popular, a atras privirile multor oameni care conduceau mașini și care au oprit, în dreptul nostru, aproape fără astâmpăr (în intenția de a saluta artistul, de a-i vorbi, de a-i transmite respectul și gratitudinea)…
În cântecele sale (cântece nemuritoare, mai vechi sau mai noi, interpretate de un om care încântă sufletul, ale cărui acțiuni merg dincolo de cuvinte și de suprafață, care ne poartă dincolo de timp), totul este trăit cu intensitate; impresionează nota de autenticitate, de sobrietate, punerea în valoare, la un nivel artistic de netăgăduit[4], a patrimoniului popular…
„Nu mă las și nu mă las”…
(prima melodie a albumului cu același nume; acompaniază Orchestra „Rapsozii Botoșanilor”, dirijor maestrul Ioan Cobâlă, Orchestra „Ciprian Porumbescu”-Suceava, dirijor Răzvan Mitoceanu; muzica – Ioan Cobâlă, Răzvan Mitoceanu; texte – Mariana Honceru, Văru Săndel; foto – Mircea Știr și Ana Maria Halalai)
[1] Dansul popular moldovenesc se caracterizează printr-o varietate interpretativă, o mare bogăţie de ritmuri şi de tempouri, de poziţii diferite ale braţelor cu mişcări elegante și line în dansurile femeieşti şi virtuozitate în dansurile bărbăteşti…
[2] Paşii cu diferite deplasări largi sau mărunţi pe loc, fie paşii sincopaţi sau schimbaţi, fie în succesiune, dar şi poziţia braţelor în timpul dansurilor, ritmul diferit, toate acestea ne conduc spre mai multe variante ale unuia și aceluiaşi dans…
[3] Potrivit structurii metro-ritmice și dinamicii, „bătuta-horă” (măsura de 2/4, într-o mișcare rapidă, executată, de obicei, de bărbați), include mișcări care presupun măiestria, dexteritatea, iscusința…
[4] Și-a început cariera artistică în 1963, la Ansamblul Folcloric „Rapsodia Dunării” din Galați; un an mai târziu, realiza trecerea către Ansamblul „Trandafir de la Moldova” (din Bârlad, județul Vaslui); între 1980-1996, a făcut parte din ansamblul „Ciocârlia” al Ministerului de Interne…
#StareaEducației: (INTERVIU) Au strălucit la Olimpiada Internațională a Elenismului! Teodora Chirilă și Tudor Cionca, doi elevi ieșeni, de la Colegiul Național, au obținut premiul I la o competiție în care au concurat cu vorbitori nativi de limba neogreacă
Nu se studiază în mod obișnuit la școală, nici măcar ca disciplină opțională, însă avem rezultate de excepție la olimpiadele...
#InfoEconomic: la Iași, 24 – 25 octombrie, forum economic trilateral. Paul Butnariu, președinte CCII: promovăm Iașiul ”ca un posibil hub economic și strategic și de logistică pentru viitoarea colaborare și reconstrucție masivă a Ucrainei”
În perioada 24-25 octombrie, la Iași, urmează să se desfășoare Forumul Economic Trilateral pentru afaceri si reconstrucție în Ucraina....
#StareaEducației (INTERVIU) Liviu George Maha, rectorul UAIC Iași: “Sprijinim partea de cercetare, care este esențială într-o instituție de învățământ superior. Oferim granturi atât pentru profesorii tineri cât și pentru cei experimentați. Ne dorim și studenți străini, care reprezintă un indicator al actului didactic de calitate”
Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași a deschis noul an academic la începutul acestei săptămâni, într-o atmosferă de sărbătoare,...
#InfoEconomic: Eddy Hilițanu, manager de proiecte pentru consilierea tinerilor: ”noi îi încurajăm să se îndrepte către problemele comunității; tiparul nou de afaceri n-ar trebui să se concentreze doar spre profit, cât și spre ce nevoie rezolvi în comunitate”
În luna octombrie 2021, din numărul total al persoanelor juridice ce figurau în Registrul Comerțului, categoria de vârstă de până în 29 de...
#StareaEducației (INTERVIU) Ofertă bogată de programe de studii în străinătate, la o nouă ediție a International University Fair ce se va desfășura la Iași
Cel mai mare eveniment educațional din Europa de Sud-Est, International University Fair, revine la Iași. La 9 octombrie, reprezentanții și...
Publicat de nicolaetomescu,
25 mai 2017, 18:22 / actualizat: 26 mai 2017, 17:39
Cozonac se (re)găsește în română, deopotrivă în bulgară (козунак=cozunac); provine dintr-un cuvânt mai vechi, din grecescul ϰοσώνα=kosona, care înseamnă păpușă, întrucât pâinile dulci, bogate în ouă, lapte și unt, se făceau în anumite momente ale anului, la sărbători, la nunți și botezuri; unele aveau forme antropomorfe, de omuleți, obicei care are rădăcini adânci, precreștine…
Nici noi, nici bulgarii, deși împărțim termenul, nu am inventat cozonacul; acesta se regăsește în toate culturile europene, într-o formă sau alta. Se pare că îl aveau egiptenii antici, îndulciți cu miere și umpluți cu semințe, îl pregăteau și grecii, apoi romanii. Cert este că, la momentul în care națiunile europene au început să se separe și să alcătuiască state, pâinea / bogată și dulce / era deja familiară mai tuturor culturilor continentale.
Astăzi, slavii din Ucraina, Rusia și Belarus îl denumesc кули́ч=culici, alt cuvânt care vine, la originile lui, din limba greacă, de la κόλλιξ=colis (pâine, bucată de pâine) – din care derivă și românescul colac. Îi amintesc și pe levantinii din Grecia (τσουρέκι=tsoureki), Turcia (çörek) și Armenia (chorek), până în statele arabe, Azerbaijian și Asia Centrală. Îi au și germanicii, cu al lor stollen. Să nu uităm de challah evreiesc și panettone italian (care s-ar traduce… pâinoi)…
Cozonacul românesc, cu toate variațiile lui de formă și umplutură, a ajuns să aibă particularități remarcabile, care îl fac de neînlocuit pentru cine îi cunoaște rafinamentul…
Mihai Lupescu, în cartea Bucătăria țăranului român, trimisă spre publicare Academiei Române pe la 1916, menționase: ”Cozonacii sunt cunoscuți mai mult în Moldova, Bucovina și Basarabia. Ei se fac din același aluat ca pasca. Cozonaci fac sătenii cu dare de mână. Ei au diferite forme, după vasul în care se pun. Dacă se pun pe lopată, seamănă cu pânea. În munții Sucevei, nu se prea fac cozonaci, căci făina se aduce cu greu, iar ouăle sunt scumpe. La șăs fac mai toți fruntașii satului, cum și mijlocașii. Ca să fie galbeni, se pune în ei zamă de șofran, care nu le strică gustul. În cozonaci se pune ori zahăr ori miere, ca să fie dulci. La cozonaci se pune drojdie sau țaică, ca să crească bine. În unele locuri au forma unei potcoave. Cozonacii se mănâncă goi, cu lapte, cu zamă de carne (ciorbă) și felii din ei se dau de pomană, sau se duc la nași, mai ales când gospodina i-a făcut buni.” Cândvinevorba despreetapele preparării aluatului comun pentru cozonac și pască: ”Făina se cumpără din târg de la dughene și sunt mai multe mâni (feluri) de făină. Cea de casă nu-i așa de bună ca cea de la târg, de una sau de două nule” (făină albă de două nule (00), folosită în patiserie şi panificaţie, este numită și tip 550 sau 650). ”Se ia făină de grâu și se cerne într-o covată mare, prin sita cea deasă. Într-o covățică se face plămădeala cu drojdii cumpărate de la târg în calupașe sau cu țaică.” (…) ”Țaica se face din floare de hămei, strânsă vara de plin lunci, ceapă albă, fierte la un loc, în care se pune și puțină drojdie de vin de la gura vasului, când fierbe mustul toamna. Fiertura aceasta se strecoară prin sitișcă și zama se pune la plămădeală.” (…)”Plămădeala se face de cu sară, ca să aibă vreme de crescut până a doua zi.” (…)”Gospodina se scoală îndată după cântarea cocoșului, grijește casa, face focul în vatră să fie cald în casă și pe urmă pune înaintea focului covata cea mare cu făina cernută, toarnă plămădeala, strică (adaugă) ouăle ce pune în aluat și se apucă voinicește de frământat făina. În acest aluat se pune și puțin zahăr pisat, ouă și se frământă mereu adăogând ori apă călduță, ori lapte dulce. Se mai pune în aluat și scorțișoară pisată cu cuișoare, ca să aibă gust bun și miros plăcut.” (…)”Aluatul se învârte, se sucește, se frământă, până ce se sfarmă toți gogoloții – frământatul ținând adese unu-două ceasuri – făcându-se o cocă moale. Ca să nu se prindă de mâini, se ung adese cu untură de porc, gâscă ori cu unt.” (…)”Când gospodina nu are ouă multe să pună în aluat și să-i dea coloarea galbenă, se pune în el și zamă de floare de șofran și când e gata frământat se acoperă cu fața de masă, se pune pe el ceva gros și se așază covata la căldură.”(…)”Dacă aluatul e bine frământat, e potrivit în toate și are căldură, dospește leste și crește bine. Când începe a crește, se dă drumul la cuptior, de arde. Când cuptiorul e gata, se trag cărbunii afară și se lasă de se răcorește. Înainte de-a da la cuptior, el se încearcă. Cercatul cuptiorului se face cu tărâțe: se zvârl tărățe în el și, de se aprind repede, cuptiorul e prea fierbinte. Atunci se răcorește (…) până ce țărâțele se rumenesc, oricât ar șede. Unele femei încearcă cuptiorul cu mâna. Dacă poate ține mâna în cuptior până numără la o sută, cuptiorul e gata. Altfel se mai așteaptă.” (…)”Cine are pune (aluatul) în tavale, care se ung cu untură ca să nu se prindă aluatul de tingiri.”
Umplutura cozonacului reprezintă o adaptare modernă… A variat, mereu, în funcție de timpuri și de locuri, dar mai ales de ingredientele aflate la îndemână: rahatul adus din Orient nu se găsea la tot pasul și nu oricine și-l putea permite; era importat, precum în ziua de astăzi, în plus se cumpăra din târguri. La fel, stafidele, brune, aurii sau sultanele cele mari; fructele zaharisite (confiate) nu le făceau țăranii în casă (în România, nu prea există obiceiul să fie adăugate – prin comparație cu germanicii sau italienii); deși fructele uscate erau comune (vișine, merișoare, zarzăre sau caise, prune, perje), nici acestea nu au ajus pe lista ingredientelor comune. Cacaoa și ciocolata sunt și ele adiții destul de recente, odată cu accesibilizarea produselor din import. Iar esențele, de rom sau vanilie, sunt adăugiri moștenite din comunism… Cel mai probabil, umplutura clasică de cozonac conținea miez de nucă sau mac, uneori alune și miere de albine…
Cunoscut și sub denumirea de Palatul Sturdza, așa-numitul Castel Sturdza de la Miclăușeni este o construcție în stil neogotic, ridicată (ne raportăm la coordonatele geografice ale prezentului) la o distanță de 20 km de Roman și 65 km de municipiul Iași. Se află (tot în această unitate distinctă dintre trecut și viitor) în proprietatea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei (fiind inclus pe Lista monumentelor istorice din județul Iași/anul 2010)…
Clădirea a fost ridicată la sfârșitul secolului al XIX-lea pe locul unui conac boieresc mai vechi din veacul precedent, o parte din construcția veche fiind înglobată în actuala clădire (aflându-se în aripa estică a castelului; acolo, într-o încăpere se află încastrate în zid mai multe pietre cu inscripții în latină, slavonă, arabă, română)… Are etaj și mansardă… Pereții exteriori ai clădirii au fost împodobiți cu numeroase decorațiuni în altorelief. În interior, elementele sunt, cu adevărat, demne de interes…
Mihail Sadoveanu. Biografie și operă (mai ales Hanu Ancuței)…
Publicat de nicolaetomescu,
5 noiembrie 2016, 06:00 / actualizat: 14 noiembrie 2016, 13:05
În 1897, absolvă Gimnaziul „Alecu Donici” din Fălticeni. Intern la Liceul Naţional din Iaşi (1897-1900), este atras către literatură. După ce, în 1897, sub pseudonimul „Mihai din Paşcani”, publicase o schiţă, dar şi versuri sau istorii hazlii într-o foaie obscură, debutează efectiv în 1898. Atracţia pentru literatură îl determină să se înscrie la Litere; nu termină facultatea, din cauza unui eveniment care survine în existenţa sa.
Întors la Fălticeni, în 1901 se căsătoreşte cu Ecaterina Bâlu şi, în 1902, este încorporat. Anii serviciului militar, în garnizoana de la Târgu Ocna, îi inspiră paginile unui volum, unde sunt înfăţişate brutalităţile şi umilinţele îndurate de soldaţii ţărani din partea gradaţilor, iar experienţa contactului cu ocnaşii care lucrau în saline şi erau păziţi de ostaşi hrăneşte povestiri.
Nicolae Iorga remarcase numele prozatorului. În 1904 îi apar primele cărţi.
În 1910 ocupă postul de director al Teatrului Naţional din Iași.
Combatant în campania balcanică din 1913, notează(1916) impresiile culese cu acest prilej. Mobilizat în timpul Primului Război Mondial, este repartizat la un ziar pe care îl conduce şi unde scrie articole patriotice (1917).
Opera lui Sadoveanu, unul dintre cei mai importanți și prolifici prozatori români din prima jumătate a secolului al XX-lea, cu o carieră ce străbate cinci decenii, spuneam – opera lui Sadoveanu poate fi grupată în etape care corespund direcțiilor sau curentelor literare dominante în epoci și perioade: cea de început, primă etapă sămănătoristă, a primelor încercări, nuvele și povestiri; a doua, mitico-simbolică, din perioada interbelică, reflectată în romane (acțiunea are loc, în general, în regiunea istorică a Moldovei, cu teme preluate din istoria medievală și modernă timpurie a României), în romane; abordează, totodată, alte stiluri (romanul psihologic și naturalismul); ultima etapă corespunde realismului socialist (dovezile fiind ușor de prezentat)…
*
Cât despre Hanu Ancuței… Lucrarea este o sinteză a universului sadovenian, întrucât aici găsim toate temele și motivele, programul său estetic, conceptele și modelele narative, prototipurile umane, simbolurile și timbrul sadovenian. Hanul este un nucleu, un model de viață românească, unde, în vremuri de demult, se păstrează obiceiul de a întemeia sfaturi, unde eroii vin să-și „depună” comoara lor de înțelepciune. Într-o toamnă aurie când a dăruit Dumnezeu „rod în podgoriile din Țara-de-Jos de nu mai aveau vierii unde să puie mustul”, s-au spus multe povești la Hanul Ancuței, care „nu era han – era cetate”; avea ziduri groase și porți ferecate, iar în cuprinsul lui se puteau oploși oameni, vite și căruțe și toți erau în siguranță…
*
În discursul de recepţie din 1921, ales ca membru titular al Academiei Române, face elogiul poeziei populare; în 1924 este distins cu Premiul Naţional pentru proză.
În anul 1928, devine Mare Maestru al Marii Loji Naționale (Francmasonice) din România. Inițiat, în ianuarie 1927, de Gheorghe Ghica, intrase în loja Dimitrie Cantemir din Iași[1], Printre colegii săi de lojă erau Păstorel Teodoreanu și Mihai Codreanu. Ascensiunea în ierarhia masonică a fost fulminantă[2]. Sadoveanu s-a avântat în acțiunea de unificare a masoneriei române, însă avea ambiția ca respectiva contopire a părților să se producă doar sub conducerea sa. Rezultatul: intrigi din care Masoneria iese (destul de) terfelită. În 1930, Marea Lojă Națională a României primește recunoașterea Marii Loji Unite a Angliei, din care au pornit toate lojile existente. Marea Lojă Simbolică se federalizează (se unește) cu MLNR, iar Sadoveanu devine Pro Mare Maestru al MLNR și președinte al Lojilor Simbolice Scoțiene. În 1932, are loc federalizarea celor două mari loji rivale de până atunci (MLNR și Marele Orient al României). La Conventul comun era adoptată o constituție promulgată de Pro Marele Maestru Sadoveanu. Izbucnise conflictul prin acesta vrea să-i ia locul Marelui Maestru al MLNR[3], George Valentin Bibescu, nepotul domnitorului Gheorghe Bibescu, soțul Marthei Bibescu și vărul Annei de Noailles. Sadoveanu rămâne președintele Federației Francmasoneriei Unite până în 1937, când Masoneria a fost scoasă în afara legii, pregătindu-se terenul pentru dictatura carlistă.
În calitate de vicepreședinte al Marii Adunări Naționale, semnează și condamnarea la moarte a unui țăran ce refuzase să se înscrie în „colectivă”; omul ceruse comutarea pedepsei, însă Sadoveanu i-a respins cererea, drept consecință țăranul a fost executat[4]. „Ceahlăul” a prezidat ședința din 29 iulie 1947, prin care Partidul Național Țărănesc s-a trezit scos în afara legii[5]. Un alt episod negru din biografia lui Sadoveanu se referă la semnătura sa, de vicepreședinte al MAN, pe rezoluția de respingere a cererii de comutare a pedepsei cu moartea pentru 12 oameni[6].
Unul dintre primii colaboratori ai revistei tradiționaliste „Sămănătorul”, înainte să ajungă un scriitor realist și adept al curentului poporanist – reprezentat de revista literară „Viața Românească”, colaborator al cotidianelor de stânga „Adevărul” și „Dimineața”, mai târziu al „Însemnări(lor) ieșene”, intrat în Partidul Poporului, Partidul Național Liberal-Brătianu, Partidul Agrar al lui Constantin Argetoianu, susținător al monarhiei în timpul regimului autoritar al lui Carol al II-lea, înrolîndu-se apoi în Partidul Comunist Român, președinte al Adunării Deputaților, printre cei 5 (cinci) membri ai Prezidiului provizoriu al Republicii Populare Române – care a preluat conducerea statului după abdicarea regelui, președintele Uniunii Scriitorilor din România și membru al Academiei Române, s-a stins din viață la 19 octombrie 1961 (Vânători-Neamț), fiind înmormântat alături de Eminescu și de Caragiale…
[1] Afirmația îi aparține lui Horia Nestorescu-Bălcești – în „Mihail Sadoveanu, mason” (2006)…
[2] Astfel, din februarie până în mai 1929, ajunge de la gradul 18 la 33 (maxim). Devine membru al „Supremului consiliu de grad 33 și ultim al Ritului Scoțian Antic și Acceptat în România” și participă la inaugurarea Templului Masonic de la București 1930…
[3]Iată episodul relatat de Radu Cernătescu în Literatura luciferică.O istorie ocultă a literaturii române (Polirom, 2010)… „După ce Pangal (Ioan Pangal, magister ad vitam, principalul actor al redeschiderii în 1923 al Marii Loji Naționale Române, apropiat al lui Carol al II-lea – n.r.) face un pact cu Casa Regală și este cooptat în guvernele Mironescu (este vorba de al doilea guvern condus de țărănistul Gheorghe Mironescu între 10 octombrie 1930 și 17 aprilie 1931 – n.n.) și Iorga (18 aprilie 1931-5 iunie 1932 – n.n.), sub pretext că Marele Maestru ad vitam își vede doar de interesul propriu, are loc în 1932 o „trădare a generoșilor” din sânul masoneriei române. În prealabil, gruparea lui Sadoveanu își întărește poziția la 3 decembrie 1932, când își votează o Constituție ce consfințea independența MLNR de Supremul Consiliu de Grad 33 al lui Pangal. În Conventul MLNR din 3-4 decembrie 1932, împotriva tuturor regulilor de ascultare masonică, căci Prințul Bibescu nu demisionase încă, iar Pro Marele Maestru Ludwig Servatius, desemnat să conducă în absența sa, nu era prezent, este ales ca Mare Maestru al MLNR academicianul M. Sadoveanu, prezentat de Oratorul ședinței de învestire drept „Președinte al Federației Lojelor Scoțiene și Venerabil al lojei Dimitrie Cantemir din Iași”, „fost președinte al Academiei Române, fost președinte al Senatului, scriitor distins și persoană apreciată de toată Națiunea”. Imediat, prin decretul nr. 30 din 24 decembrie 1932, semnat de MM GV Bibescu, cei cinci „puciști” în frunte cu M. Sadoveanu sunt suspendați și deferiți justiției masonice. La rândul său, Sadoveanu mobilizează Consiliul Federal al MLNR, care, pe 3 ianuarie 1933, notifică Supremul Consiliu al Riturilor din România că întrerupe orice colaborare cât timp la conducerea lui se află Ioan Pangal. Așadar, la data respectivă exista în cadrul Masoneriei Române o autoritate tricefală, cu două MLNR, una condusă de prințul Bibescu (cu sediul în București, str. Câmpineanu, 51), cu 14 loji afiliate, și alta condusă de Sadoveanu, care a fost definitiv „ars între coloane” (exclus) de gruparea lui Pangal la 5 februarie 1933. În paralel, funcționa și Marele Orient de România (cu sediul în București, str. Știrbey Vodă, 23), coordonat de un Consiliu al Ordinului (33 de membri aleși pe 3 ani) condus de Marele Maestru Em. I. Papiniu (Venerabilul lojei Minerva din București) și avândul ca secretar permanent pe Leo Salzman. Acest Consiliu dă grupării lui Pangal lovitura de grație la 15 aprilie 1934, când în mod solemn și oficial se unește cu MLNR al lui Sadoveanu și înființează Federația Masoneriei Române Unite (cu sediul în București, str. Sf. Athanase nr.1), avându-i la conducere pe Sadoveanu ca președinte și pe Em. I. Papiniu ca Mare Secretar Federal”…
[4] Scrie Ioan Stanomir în „Explorări în comunismul românesc” (Polirom, 2004)…
[5] Potrivit lui Victor Frunză în „Istoria Stalinismului în România” (Humanitas, 1990), Sadoveanu ar fi fost participant activ la înscenarea de la Tămădou, deranjat că presa țărănistă i-a „expus” averea…
[6] În toamna anului 1953… Este vorba de grupul lui Mircea Popovici și Alexandru Tănase, doi dintre cei câteva zeci de legionari parașutați de americani în toamna lui 1952, pentru a încerca să coaguleze rezistența anticomunistă. Cei doi sunt arestați în vara lui 1953, împreună cu alte 11 persoane, acuzate că i-au sprijinit; sunt condamnați la moarte în toamna lui 1953; pe 24 octombrie, 12 dintre ei formulează cereri de clemență, respectiv comutarea pedepsei în muncă silnică pe viață. Episodul este relatat de Gheorghe și Hadrian Gorun, în „Colaborarea Mișcării Legionare cu CIA și NATO”, publicat pe Ziariști Online: „Prezidiul Marii Adunării Naționale dă verdictul în 27 octombrie 1953. Sub semnăturile celebrilor <> ai statului de democrație populară, semnături din care se distinge cu claritate cea a lui Mihail Sadoveanu, pe înscrisul trimis de Direcția Tribunalelor Militare se pune următoarea rezoluție: <>. La 3 zile de la respingerea cererilor de comutare a pedepselor, adică în noaptea de 31 octombrie /1 noiembrie 1953, la Jilava , cei treisprezece condamnați la moarte au fost executați prin împușcare. Au fost împușcați: 2 ingineri, 3 studenți, 2 țărani, 3 muncitori, un medic, un jurist și un elev. Apartenența lor politică era următoarea: 7 legionari, 5 neîncadrați politic și un membru UTC, din 1948”…
#StareaEducației: (INTERVIU) Au strălucit la Olimpiada Internațională a Elenismului! Teodora Chirilă și Tudor Cionca, doi elevi ieșeni, de la Colegiul Național, au obținut premiul I la o competiție în care au concurat cu vorbitori nativi de limba neogreacă
Nu se studiază în mod obișnuit la școală, nici măcar ca disciplină opțională, însă avem rezultate de excepție la olimpiadele...
#InfoEconomic: la Iași, 24 – 25 octombrie, forum economic trilateral. Paul Butnariu, președinte CCII: promovăm Iașiul ”ca un posibil hub economic și strategic și de logistică pentru viitoarea colaborare și reconstrucție masivă a Ucrainei”
În perioada 24-25 octombrie, la Iași, urmează să se desfășoare Forumul Economic Trilateral pentru afaceri si reconstrucție în Ucraina....
#StareaEducației (INTERVIU) Liviu George Maha, rectorul UAIC Iași: “Sprijinim partea de cercetare, care este esențială într-o instituție de învățământ superior. Oferim granturi atât pentru profesorii tineri cât și pentru cei experimentați. Ne dorim și studenți străini, care reprezintă un indicator al actului didactic de calitate”
Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași a deschis noul an academic la începutul acestei săptămâni, într-o atmosferă de sărbătoare,...
#InfoEconomic: Eddy Hilițanu, manager de proiecte pentru consilierea tinerilor: ”noi îi încurajăm să se îndrepte către problemele comunității; tiparul nou de afaceri n-ar trebui să se concentreze doar spre profit, cât și spre ce nevoie rezolvi în comunitate”
În luna octombrie 2021, din numărul total al persoanelor juridice ce figurau în Registrul Comerțului, categoria de vârstă de până în 29 de...
#StareaEducației (INTERVIU) Ofertă bogată de programe de studii în străinătate, la o nouă ediție a International University Fair ce se va desfășura la Iași
Cel mai mare eveniment educațional din Europa de Sud-Est, International University Fair, revine la Iași. La 9 octombrie, reprezentanții și...
În stil neogotic, propriu arhitecturii civile din Moldova acelor vremuri, Palatul din Ruginoasa este o construcție de formă pătrată cu un etaj, având cele patru fațade aproape simetrice, cu peroane largi, drepte, cu balcoane pe toate laturile sprijinite pe lespezi de piatră.
În 1862, Alexandru Ioan Cuza a cumpărat clădirea, prin vânzare facută în public, dorind să o transforme în reședință de vară. Prima grijă a domnitorului a fost să renoveze, integral, palatul. Acesta a fost inaugurat oficial cu prilejul sărbătorilor de Paști din aprilie 1864.
Când Cuza a trecut la cele veșnice (3/15 mai 1873, Heidelberg/Germania), rămășițele sale pământești au fost aduse în Ruginoasa, fiind înmormântate, la 17/29 mai 1873, într-un cavou amenajat lângă biserică. Osemintele domnitorului au fost strămutate de mai multe ori: în 1907 au fost puse într-o cutie de argint așezată într-un sicriu de stejar în cripta amenajată în biserică; în primăvara anului 1944 au fost scoase de către un soldat și duse la Mănăstirea Curtea de Argeș; doi ani mai târziu, au fost depuse în Biserica Trei Ierarhi din Iași, acolo unde s-a amenajat o criptă.
La începutul secolului al XVII-lea, Stroici a construit un conac ale cărui ruine se mai puteau vedea la începutul secolului al XX-lea. Printr-un testament din 5 iunie 1622, vistiernicul a lăsat moștenire satul Miclăușeni[2]; la sfârșitul secolului al XVII-lea (în 1697), urmașii lui Lupu Prăjescu au lăsat domeniul fraților Ioan și Sandu Sturdza (cu care se înrudeau).
La data de 19 aprilie 1699, frații și-au împărțit (între ei) averile, Miclăușeni[3] revenindu-i lui Ioan Sturdza. În 1752, vornicul Ioan Sturdza a reclădit conacul boieresc[4], construindu-l cu demisol și parter și în formă de cruce. Preocupat de extinderea moșiei, Dimitrie, fiul lui Ioan Sturdza, a construit, în perioada 1821-1823, o biserică de curte, în apropierea castelului; a înzestrat-o cu o catapeteasmă în stil baroc și cu numeroase obiecte de cult valoroase[5]. Fiul lui Dimitrie, Alecu Sturdza[6], a amenajat[7] un parc în stil englezesc, cu specii de arbori ornamentali și numeroase alei cu flori[8]. După moartea celui invocat, de administrare s-a ocupat văduva Ecaterina Sturdza (Catinca). Aceasta a lăsat moșia[9] fiului său, George Sturdza. În anul 1869, George s-a căsătorit cu Maria Ghica[10], mutându-se la moșie[11].
Între anii 1880 și 1904, George Sturdza a construit[12], pe amplasamentul vechiului conac, un palat în stil neogotic târziu[13], amintind de Palatul Culturii din Iași, de Palatul Domnesc din Ruginoasa… „Castelul” adăpostea o colecție valoroasă de cărți (60.000 de exemplare, multe ediții princeps sau rarisime)[14], o colecție de documente, costume medievale, arme, bijuterii, tablouri, busturi din marmură de Cararra, argintărie, piese arheologice, numismatice și epigrafice de mare valoare.
Pentru o lungă perioadă[15], de administrarea castelului s-a ocupat Ecaterina Cantacuzino[16]…
*
Cunoscut și sub denumirea de Palatul Sturdza, așa-numitul Castel Sturdza de la Miclăușeni este o construcție în stil neogotic, ridicată (ne raportăm la coordonatele geografice ale prezentului) la o distanță de 20 km de Roman și 65 km de municipiul Iași. Se află (tot în această unitate distinctă dintre trecut și viitor) în proprietatea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei[17].
Ansamblul este format din 3 monumente: Biserica, Parcul (începuturile privesc secolul al XIX-lea), „Castelul” Sturdza…
Construită în stil neogotic, cu elemente de baroc, clădirea a fost ridicată, așa cum spuneam, la sfârșitul secolului al XIX-lea pe locul unui conac boieresc mai vechi din veacul precedent, o parte din construcția veche fiind înglobată în actuala clădire (aflându-se în aripa estică a castelului; acolo, într-o încăpere se află încastrate în zid mai multe pietre cu inscripții[18] în diferite limbi (latină, slavonă, arabă, română)… Are etaj și mansardă… Pereții exteriori ai clădirii au fost împodobiți cu numeroase decorațiuni în altorelief[19]. În interior, elementele sunt, cu adevărat, demne de interes[20]…
Sebastian Marcoci, custodele Castelului din Miclăușeni
[1] Documentul din 1598 a consacrat și întărit starea de fapt…
[2] „Lupului Prăjăscului și nepoatei mele Saftei, și fiului meu, la Gligorie, cu heleștee și cu prisăci și cu tot venitul, pentru că i-am luat spre dânșii ca să-mi fie ei ficiori de suflet”…
[3] Pe moșie locuiau și munceau țărani clăcași și țigani vătrași robi; mulți poartă și astăzi nume de meserii: Bucătaru, Muraru, Pitaru, Curelaru, Mindirigiu, Bivolaru, Surugiu, potrivit afirmației lui Costin Merișca, în lucrarea Castelul Miclăușeni în cultura română (Editura Cronica, Iași, 1996). Locuitorii satului Miclăușeni trăiau în bordeie sărăcăcioase pe moșia boierului și pe gârla din preajma parcului boieresc…
[4] Conacul avea 20 de camere, câte 10 pentru fiecare etaj. În grajdurile conacului erau adăpostiți cai de rasă, pregătiți pentru întrecerile manejului din cuprinsul domeniului…
[5]De asemenea, Dimitrie Sturdza a construit aici și grajduri pentru cai…
[6] Deși era văr cu domnitorul Mihail Sturdza, Alecu Sturdza (1803-1848) a îmbrățișat ideile revoluționarilor de la 1848. A murit de holeră în anul invocat, existând suspiciuni că ar fi fost otrăvit din ordinul domnitorului. A fost înmormântat în biserica conacului…
[7] Pe o suprafață de 42 de hectare din jurul conacului…
[8] Alecu Sturdza s-a ocupat și de achiziționarea mai multor cărți și manuscrise rare care au îmbogățit colecțiile conacului. În Prefață la Cronicile României sau Letopisețele Moldaviei și Valahiei, ediția a doua, Mihail Kogălniceanu consemnează: „…Originalul Tragediei lui Alexandru Beldiman mi s-a pus la dispozițiune de domnul Dimitrie A. Sturdza, care în prețioasa sa colecțiune de la Miclăușeni posedă și d-lui un mare număr de letopisețe manuscrise, dară care sunt mai noi decât manuscrisele păstrate de mine”…
[10] Fiica lui Ion Ghica (personalitate marcantă a celei de-a doua jumătăți a secolului al XIX-lea)… Ecaterina a fost singurul copil al lui George Sturdza și al Mariei Ghica; măritată, în 1897, cu Șerban Cantacuzino (care a murit în 1918), l-a înfiat pe vărul ei, Matei Ghica Cantacuzino, dar ultimul nu s-a dovedit interesat de moșie, emigrând în Occident în timpul celui de-al Doilea Război Mondial…
[11] Pentru a reface clădirea conacului, George Sturdza vânduse câteva păduri și luase un împrumut de 100.000 de lei de la Societatea de Credit Funciar Român (trebuia să-și achite datoriile în monezi de aur), prin transformarea în gaj a moșiei Miclăușeni…
[12] Planurile construcției au fost realizate de arhitecții Iulius Reinecke și I. Grigsberg. Pe pereții construcției dăinuie următoarea inscripție: „Casa ridicată aici de strămoșul Ioan 1752, sub Matei Ghica Principe, adăugându-se de către Dimitrie biserica și grajduri, sub Ioan Sandu Sturza Principe, mărită și înconjurată cu grădini de Alexandru și Ecaterina părinți, sub Mihail Grigore Sturza Principe, fiind adăugat manej în anul de la Hristos”…
[14] În 1944, din cauza apropierii frontului, palatul a fost părăsit de Ecaterina Cantacuzino; aceasta a luat cu ea odoarele bisericii construite de marele logofăt Dimitrie Sturza la 1823, refuzând, inițial, să evacueze biblioteca de mare valoare pe care o adăpostea palatul, predând ulterior Episcopiei Romanului două inventare (volumele au fost, mai târziu, donate tocmai salvatoarei). În iarna respectivului an, prizonieri nemți au staționat în castel; devastat de soldații ruși care au folosit multe cărți valoroase pe post de combustibil în sobe, vânzând alte volume unor magazine din Târgu Frumos, unde erau folosite pentru împachetarea mărfurilor, pe lângă cărți au dispărut piese de mobilier și colecțiile familiei Sturdza; parte din cărțile rămase a fost strânsă de Jacob Popper și Jean Ackerman, încărcată într-un camion al Apărării Patriotice, luată din castel cu scopul de a protejată; unele volume au fost depuse la sediu ARLUS din Iași, altele au fost vândute Bibliotecii Centrale Universitare, altele au fost scoase din țară…
[15] În anul 1907, sub influența răscoalelor țărănești, nevoiașii din Miclăușeni și Butea s-au adunat în grupuri, îndreptându-se spre castelul Sturzeștilor, la poarta sa dinspre răsărit, cerând să discute cu boierul; acesta le-a ascultat doleanțele și a poruncit unui slujbaș să noteze cât pământ dorește fiecare, apoi le-a spus să meargă acasă că vor primi pământul dorit…. În timpul Primului Război Mondial, palatul a adăpostit un spital militar, iar Maria Ghica și Ecaterina Cantacuzino au ajutat răniții ca infirmiere. George Enescu a vizitat castelul, concertând printre paturile cu răniți. În anul 1921, prin Legea agrară, țăranii de pe moșia Miclăușeni au fost împroprietăriți cu aproape 1.700 de hectare de pământ, parcelate în 810 loturi…
[16] Fiica lui George Sturdza și soția lui Șerban Cantacuzino. Rămasă văduvă și neavând copii, Ecaterina Cantacuzino s-a călugărit spre sfârșitul vieții sub numele de maica Macrina. La 21 aprilie 1947 a donat Episcopiei Romanului castelul Miclăușeni, inclusiv parcul de 30 hectare de pădure care-l înconjoara, biserica ctitorită de părinții săi și toate dependințele, cu scopul de a fi amenajată aici o mănăstire de maici…
În 1953, comuniștii au desființat așezarea monastică, maicile au fost mutate la Schitul Cozancea din județul Botoșani, domeniul intrând în proprietatea statului. Ecaterina Cantacuzino a murit la Schitul Cozancea, iar osemintele ei au fost aduse în 1970 pentru a fi înmormântate în cimitirul familiei Sturdza de lângă biserica din Miclăușeni. În perioada următoare, castelul a fost depozit militar de explozibil, patrimoniu al Ministerului Metalurgiei, al Sfatului Popular Regional Iași și al Universității Al. I. Cuza din Iași. Autoritățile comuniste organizau, uneori, petreceri în mansarda castelului. Potrivit informațiilor obținute de la câțiva locuitori din Miclăușeni, o parte din mobilierul castelului a ajuns în casele unor localnici din Miclăușeni și Butea; unele piese de mobilier, având înălțimi de peste 3 m, au fost scurtate la picioare sau li s-au eliminat frontoanele pentru a încăpea în camerele mai joase ale caselor din sat. În 1960, Castelul de la Miclăușeni a devenit sediul Centrului de Plasament pentru copii cu handicap psihic sever, aici funcționând și școală specială (la 13 octombrie 2001, Centrul de Plasament s-a mutat în satul Cozmești din comuna Stolniceni-Prăjescu). În noaptea de 23 decembrie 1968, a izbucnit un incendiu la mansarda castelului, se pare că de la o țigară lăsată aprinsă. Atunci au ars ultimele mobile originale ale castelului, care erau depozitate la mansardă. În anii acelei folosințe nefericite, mansarda și acoperișul castelului au căzut pradă unui devastator incendiu (1985); apa cu care a fost stins incendiul s-a infiltrat în pereți, contribuind la degradarea progresivă a imobilului. Clădirea s-a degradat în timp ca urmare a destinației improprii, nemaifiind întreținută; s-au produs numeroase degradări ale structurii de rezistențã, a stucaturilor, a sobelor, parchetului, a tâmplăriei, a picturii, a componentelor metalice etc. Componentele din lemn au suferit pierderi de material lemnos, elemente sculptate și traforate; ușile și ferestrele au fost ciopârțite, parchetul a fost scos, iar șemineurile sparte. În anul 2001, castelul a fost retrocedat Mitropoliei Moldovei și Bucovinei…
În 2003, Sergiu Nicolaescu a turnat, la castelul de la Miclăușeni, câteva scene din filmul Orient Express. Prin Hotărârea Guvernului nr. 1170 din 2 octombrie același an, au fost decise reparații de urgență la Castelul Sturdza și lucrări de peisagistică în zonele adiacente. În 2004, obținând o finanțare de la Banca Mondială, în valoare de aproximativ 2,4 milioane de lei (adică 685.700 euro), Mitropolia Moldovei și Bucovinei a început restaurarea castelului și a dependințelor; s-au efectuat lucrări de consolidare și restaurare a clădirii și dependințelor, apoi au fost executate lucrări generate de infiltrarea apei subterane; au fost reconstituite după fotografii elementele decorative pierdute mai mari sau mai mici; piesele de mobilier din lemn, în special uși, ferestre, lambriuri, scări interioare din lemn și parchetul original au fost restaurate și conservate în anii 2003-2005…
[17] Fiind inclus pe Lista monumentelor istorice din județul Iași (din anul 2010)…
[18] Pe pietrele încastrate în pereți se află: inscripția de pe pisania vechii biserici construite de vel-vornicul Ioan Sturza (în limba română, cu caractere chirilice): Această sfăntă beserică întru care se prăznuește seborul sfinților celor fără de trup îngeri Mihail și Gavriil care din temelie sau ziditu de dumnealui Ioan Sturze vel-vornic fiul Sandului Sturze vel-logofătu la leat 1782; o inscripție în limba latină: Alexander Demetrius pater cu consorte Catherina (stirpe nostra Ruginosensi) 1809-1848-1865 et filii Demetrius, Mathaeus, Georgius, una cum sororibus Helena, Zoe, Roxandra. Eodem traditionibus spiritu incepta prosequiiti, amorem continuaverunt. adornaverunt MDCCCXXX – MDCCCLXIII; o inscripție în limba latină: Ardentisimo desiderio nihil nobis potius quam ut posteri, dilectisima filia Catharina una cum consorte Serbano (gente Cantacuzeno Florestiensium) nec non una cuum filio adoptivo Mathaeo eodem spiritu afflatu loco aris focis sacris colendis amorem impendentes prosequuntur vivant, floreant, crescant; o altă inscripție în limba latină: Iohanes Sandus atavus fundator et parens locis hujus domusque cultus quo ex tempore nostrarum rerum familiarum catena continuata, traditionibus firmata, sacris penatibus corroborata MDCL – MDCCL * Demetrius Iohanes avus una cum filiis Theodorus Constantinus (ejusque filius Demetrius) germanorumque fratrum natu minor Alexander locum focum sacra amoris zelo continuaverunt MDCCL – MDCCCXLVIII. În stânga intrării în încăpere se află încastrată o piatră cu următoarea inscripție: Prosapias veteres non in parietibus incisis, sed aris focis. Sacrisque cultis continuanda atque genuina probanda. MCMVIII…
[19] Printre care și steme inspirate din blazonul familiei Sturdza: un leu cu o sabie și o ramură de măslin sau elemente simbolice, realizate, în anul 1898, în stilul Art Nouveau, de către arhitectul Iulius Reinecke. Acesta fusese ajutat de Maria Sturdza, care a ilustrat, în calitate de pictoriță, multe dintre poeziile lui Vasile Alecsandri, vecin și prieten apropiat al familiei Sturdza. Influențele neogotice se regăsesc în: turnulețe gotice, armuri medievale, sală de manej, dictoane latinești înscrise pe pereți, turn de intrare cu pod peste șanțul de apă.
[20] În interior, castelul avea scări centrale din marmură de Dalmația, mobilier din lemn de trandafir, minuțios sculptat, sobe din teracotă, porțelan sau faianță, aduse de peste hotare, parchet cu intarsii din esențe de paltin, mahon, stejar și abanos, confecționat de meșteri austrieci și având motive geometrice și florale. Plafoanele și pereții interiori au fost pictați în ulei, pe ele aflându-se înscrise numeroase dictoane în limba latină… Părțile componente din lemn ale clădirii (uși, ferestre, lambriuri, scări interioare) au fost, cândva, realizate din lemn de stejar, tei și rășinoase, bogat sculptate, profilate, traforate și lustruite cu șelac la nivel de mobilier stil…
#StareaEducației: (INTERVIU) Au strălucit la Olimpiada Internațională a Elenismului! Teodora Chirilă și Tudor Cionca, doi elevi ieșeni, de la Colegiul Național, au obținut premiul I la o competiție în care au concurat cu vorbitori nativi de limba neogreacă
Nu se studiază în mod obișnuit la școală, nici măcar ca disciplină opțională, însă avem rezultate de excepție la olimpiadele...
#InfoEconomic: la Iași, 24 – 25 octombrie, forum economic trilateral. Paul Butnariu, președinte CCII: promovăm Iașiul ”ca un posibil hub economic și strategic și de logistică pentru viitoarea colaborare și reconstrucție masivă a Ucrainei”
În perioada 24-25 octombrie, la Iași, urmează să se desfășoare Forumul Economic Trilateral pentru afaceri si reconstrucție în Ucraina....
#StareaEducației (INTERVIU) Liviu George Maha, rectorul UAIC Iași: “Sprijinim partea de cercetare, care este esențială într-o instituție de învățământ superior. Oferim granturi atât pentru profesorii tineri cât și pentru cei experimentați. Ne dorim și studenți străini, care reprezintă un indicator al actului didactic de calitate”
Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași a deschis noul an academic la începutul acestei săptămâni, într-o atmosferă de sărbătoare,...
#InfoEconomic: Eddy Hilițanu, manager de proiecte pentru consilierea tinerilor: ”noi îi încurajăm să se îndrepte către problemele comunității; tiparul nou de afaceri n-ar trebui să se concentreze doar spre profit, cât și spre ce nevoie rezolvi în comunitate”
În luna octombrie 2021, din numărul total al persoanelor juridice ce figurau în Registrul Comerțului, categoria de vârstă de până în 29 de...
#StareaEducației (INTERVIU) Ofertă bogată de programe de studii în străinătate, la o nouă ediție a International University Fair ce se va desfășura la Iași
Cel mai mare eveniment educațional din Europa de Sud-Est, International University Fair, revine la Iași. La 9 octombrie, reprezentanții și...
În 1804, logofătul și marele vistiernic Săndulache Sturdza l-a angajat pe arhitectul vienez Johann Freiwald pentru a construi o reședință luxoasă pe locul vechii case boierești. Grădinarul german Mehler a amenajat, în jurul palatului, parcul cu alei străjuite de statui, bănci ascunse în labirinturi de verdeață, un iaz înconjurat de sălcii. Construit de către Freiwald în stil neogotic[1], propriu arhitecturii civile din Moldova acelor vremuri, Palatul Ruginoasa este o clădire de formă pătrată cu un etaj, având cele patru fațade aproape simetrice, cu peroane largi, drepte, cu balcoane pe toate laturile sprijinite pe lespezi de piatră[2].
În aprilie 1857, vornicul Alexandru Sturdza[3] a făcut un împrumut de 60 mii de galbeni la Banca Moldovei, ipotecând palatul[4]; neplata împrumutului a determinat banca să-l scoată la licitație.
Alexandru Ioan Cuza a cumpărat palatul, tocmai prin vânzare facută în public, dorind să-l transforme în reședință de vară. Domnitorul a depus, la 13/25 ianuarie 1862, prețul de 52.011 galbeni, după cum confirmă Curtea de Întărituri, apoi actele de proprietate s-au încheiat la 16/28 aprilie 1862. Prima grijă a domnitorului a fost să renoveze, integral, palatul…
*
Cum au procedat alții, peste timp?
Reconstituit în perioada 1968-1978 (refăcut ca palat propriu-zis, o parte din zidul de incintă și doar un bastion în partea de nord-vest, s-a reușit integrarea în ansamblul muzeistic a doar 13 ha din cele 27 pe care le avea, inițial, domeniul), în 1979 a fost vizată amenajarea unei adevărate instituții care să se ocupe cu strângerea, păstrarea, cercetarea, punerea în valoare, expunerea obiectelor de mare interes, muzeu memorial inaugurat în 1982.
Au fost reconstituite următoarele încăperi: o bibliotecă (cu cărți aduse de la Paris); cabinetul de lucru al domnitorului (unde se aflau un dulap-arhivă, un dulap de bibliotecă, o măsuță în stil gotic și un dulap pentru pendulă); o sufragerie în stil gotic (31 de obiecte de mobilier din lemn de stejar sculptat, dintre care mai există astăzi două etajere-dulap, prevăzute cu barometru și cu o pendulă, iar pe masa acoperită cu olandină albă sunt expuse tacâmurile din argint sau alpaca, farfurii din porțelan de Sevres, pahare de cristal de Baccarat, toate având stema Principatelor Unite); un salon (cameră de primire a oaspeților), cu 24 de piese stil Ludovic al XV-lea, dintre care puține s-au mai păstrat, o pianină marca Hermann Heiser & Co., două goblenuri olandeze și o statuetă feminină, în fildeș și bronz, operă a sculptorului E. Barras; salonul Elenei Cuza (cu mobilă stil Louis Philippe); camera copiilor; dormitorul Elenei Cuza (cu piese de mobilier stil Renaștere) și dormitorul domnitorului…
Cronologia poate fi folosită ca accepție, conținut, însemnare, înțeles, sens, valoare; iată de ce, prin succesiunea de planuri și semnificații, retrăim măreția, echilibrul, tensiunea, dizarmonia; în final, gestul are o acoperire deplină nu atât în cronologie, cât în actul de credinţă, în emoţiile profunde…
*
Palatul de la Ruginoasa a fost inaugurat oficial de Alexandru Ioan Cuza, cu prilejul sărbătorilor de Paști din aprilie 1864[5]. Plecat în exil în anul 1866 după ce fusese obligat să abdice, domnitorul a continuat să se îngrijească de moșia de la Ruginoasa[6].
Cuza a murit la 3/15 mai 1873 în Heidelberg (Germania), iar rămășițele sale pământești au fost aduse în Ruginoasa, fiind înmormântate, la 17/29 mai 1873, într-un cavou amenajat lângă biserică. Osemintele domnitorului au fost strămutate de mai multe ori: în 1907 au fost puse într-o cutie de argint așezată într-un sicriu de stejar în cripta amenajată în biserică; în primăvara anului 1944 au fost scoase de către un soldat și duse la Mănăstirea Curtea de Argeș; doi ani mai târziu, au fost depuse în Biserica Trei Ierarhi din Iași, acolo unde s-a amenajat o criptă.
Ce trăiești într-un asemenea loc? Asumarea întâmplărilor şi neputinţelor prin gesturi care se vor de blândă şi umilă acceptare, deşi poate să pară o infatuare suverană… Elemente care configurează un fel de completare a muzeografiei, ce poate fi gândită ca un act de recuperare a vieţii (cu tot farmecul şi căldura ei), dar și de reflectare a morții… Ambele sunt părtașe la destin, ambele fac parte din traseul istoriei…
*
După înmormântarea fostului domnitor, Elena Cuza a luat decizia de a se muta la Paris împreună cu cei doi fii și cu Baligot de Beyne (fostul secretar al domnitorului), pentru a putea să le ofere copiilor săi o educație aleasă. Acolo, Alexandru, fiul cel mare, a urmat Facultatea de drept și unele cursuri de istorie. Baligot de Beyne a murit în 1882, iar apoi Elena Cuza s-a întors la Ruginoasa. Cei doi fii ai domnitorului (din relația cu principesa Maria Obrenovici) au murit la scurtă vreme unul de celălalt. Dimitrie Cuza (1864-1888), fiul mai mic, s-a sinucis la Paris, în anul 1888, din dragoste pentru o franțuzoaică de moravuri ușoare, corpul său neînsuflețit fiind adus la Ruginoasa de către Elena Cuza și înmormântat la dreapta tatălui. Fiul mai mare, Alexandru Cuza, bolnav de miocardită severă, s-a căsătorit în 1889 cu Maria Moruzzi (1863-1921), fiica lui Alecu Moruzi și a Adelei Sturdza și a plecat în călătorie de nuntă la Madrid. Acolo s-a îmbolnăvit de ftizie și și-a făcut testamentul în favoarea soției sale, murind apoi la puțin timp în anul 1890. Cei doi soți fuseseră căsătoriți doar șase luni.
Alexandru Ioan Cuza a lăsat Mariei Moruzzi moșia de la Ruginoasa. Strănepoata domnitorului fanariot care l-a ucis pe Ioniță Cuza, un străbun de-al marelui domnitor, a provocat neînțelegeri cu Doamna Elena Cuza; aceasta a părăsit palatul și s-a stabilit în Iași, unde a devenit membru fondator al Spitalului de copii Caritatea, căruia i-a dăruit suma de 5.000 de lei, casele din Strada Romană și o cotizație anuală de 25.000 de lei/s-a mutat în anul 1903 în orașul Piatra Neamț, unde a locuit într-o căsuță modestă, dedicându-se operelor de binefacere. Maria Moruzzi a avut o idilă cu Ionel I.C. Brătianu, proaspăt inginer întors de la studiile pariziene și aflat în stagiatură la construcția căii ferate Pașcani-Iași; ea l-a invitat să locuiască în palatul de la Ruginoasa și a rămas însărcinată. Maria Moruzzi s-a căsătorit cu Brătianu în capela castelului, cei doi divorțând în aceeași zi (căsătoria-divorț de la Ruginoasa). Din această legătură s-a născut, la 3 februarie 1898, chiar în palat, Gheorghe I. Brătianu (1898-1953). Maria Moruzzi s-a mutat la Iași, unde a locuit în Casa Pogor. După moartea sa, în anul 1921, palatul a fost donat prin testament Spitalului de copii Caritatea. O parte din mobilier a fost transferat Muzeului Militar. În anii următori, a început degradarea edificiului (accentuată de cel de-al Doilea Război Mondial[7]).
*
Inspirat de romantismul german, Palatul din Ruginoasa prezintă analogii/similitudini cu Palatul Sturdza de la Miclăușeni. Ceea ce le diferenţiază (în afara destinului) este un aspect arhitectural, dar, mai ales, elementul dat, patrimoniul, pe care cu dragoste şi cunoaştere oamenii diferiți îi îmblânzesc tirania, dând senzaţia unei mişcări uşoare şi graţioase.
Mai știm ceva… Dacă în loc să faci, proiectezi și te oprești la discuții, pierzi din energia latentă a scopului. Următoarea noastră destinație este Miclăușeni. Integrată, desigur, scopului, câtă vreme am început cu documentarul privind cea mai importantă realizare a stilului neogotic de pe teritoriul României (Palatul Culturii din Iași) iar, acum, am ajuns la Ruginoasa…
„Pentru orice lucru este o clipă prielnică şi vreme pentru orice îndeletnicire de sub cer.”
[1] Moștenit de logofătul Costache Sturdza, fiul lui Săndulache și văr al domnitorului Mihail Sturdza (1834-1849), în perioada 1847-1855, cel menționat l-a adus aici pe arhitectul Johann Brandel (care a refăcut palatul în stil neogotic)… Logofătul s-a mutat la Iași, capitala Moldovei, unde avea în proprietate mai multe case, precum și unele moșii din împrejurimea orașului. Costache Sturdza a ascuns-o la Palatul de la Ruginoasa pe Marghiolița Ghika-Comănești, soția sa, în care înflorise o pasiune mistuitoare pentru boierul Nicolae Roznovanu; infidela s-a aflat în paza fiului săi cel mare al lui Costache, Săndulache Sturdza (purta numele bunicului). În fruntea unei trupe de arnăuți, Roznovanu s-a îndreptat către palat, i-a cumpărat pe paznicii lăsați acolo de boier, a pătruns în curte; un arnăut a pus capăt zilelor lui Săndulache Sturdza, înjunghiindu-l în inimă. Marghiolița a ajuns la Palatul Roznovanu din Stânca (demolat în zilele noastre), apoi cei doi au fugit în Bucovina și s-au căsătorit.
[2] În trecut, avea și patru turnulețe – care nu s-au mai păstrat până astăzi. Elena Cuza (1825-1909) s-a ocupat de mobilarea și decorarea lui, de grădină și de acareturi; a angajat meșteri pentru repararea clădirii și grădinari germani pentru refacerea parcului din jurul castelului. Scara centrală era construită din marmură (în clipa de față, este din lemn), pereții au fost tapetați cu mătase de la Paris, au fost construite șeminee, s-au adus policandre scumpe. Mobilierul a fost comandat în anul 1863 la Paris, actul de comandă păstrându-se astăzi la Biblioteca Academiei Române…
[4] Care fusese abandonat de la răpirea Marghioliței și era amenințat de ruină…
[5] Ceva mai târziu, în septembrie 1864, Cuza a rămas aproape o lună, după promulgarea Legii rurale din 14/26 august 1864 – prin care au fost împroprietărite cu loturi de teren agricol peste 400.000 de familii de țărani, iar aproape 60.000 de săteni au primit locuri de casă și de grădină. Reformatorul a fost așteptat de 6.000 de suflete care au venit să-i mulțumească, fiind întâmpinat de șase bătrâni care l-au primit cu pâine, sare, dar și cu un berbec împodobit cu panglici tricolore. Domnitorul și-a continuat activitatea la palat în acea perioadă, făcând numiri de prefecți și luând măsuri pentru muncile agricole de toamnă…
[6] Nu omitem faptul că Alexandru Ioan Cuza a arendat moșia în anul 1866, cu 5.000 galbeni pe an, bani necesari în exil. Concomitent , a refuzat să preia un capital de 500.000 de franci, depuși la Banca Rotschild de noua conducere din Principate…
[7] Din palat au rămas doar câteva ziduri de incintă și bucăți ruinate de pereți…
#StareaEducației: (INTERVIU) Au strălucit la Olimpiada Internațională a Elenismului! Teodora Chirilă și Tudor Cionca, doi elevi ieșeni, de la Colegiul Național, au obținut premiul I la o competiție în care au concurat cu vorbitori nativi de limba neogreacă
Nu se studiază în mod obișnuit la școală, nici măcar ca disciplină opțională, însă avem rezultate de excepție la olimpiadele...
#InfoEconomic: la Iași, 24 – 25 octombrie, forum economic trilateral. Paul Butnariu, președinte CCII: promovăm Iașiul ”ca un posibil hub economic și strategic și de logistică pentru viitoarea colaborare și reconstrucție masivă a Ucrainei”
În perioada 24-25 octombrie, la Iași, urmează să se desfășoare Forumul Economic Trilateral pentru afaceri si reconstrucție în Ucraina....
#StareaEducației (INTERVIU) Liviu George Maha, rectorul UAIC Iași: “Sprijinim partea de cercetare, care este esențială într-o instituție de învățământ superior. Oferim granturi atât pentru profesorii tineri cât și pentru cei experimentați. Ne dorim și studenți străini, care reprezintă un indicator al actului didactic de calitate”
Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași a deschis noul an academic la începutul acestei săptămâni, într-o atmosferă de sărbătoare,...
#InfoEconomic: Eddy Hilițanu, manager de proiecte pentru consilierea tinerilor: ”noi îi încurajăm să se îndrepte către problemele comunității; tiparul nou de afaceri n-ar trebui să se concentreze doar spre profit, cât și spre ce nevoie rezolvi în comunitate”
În luna octombrie 2021, din numărul total al persoanelor juridice ce figurau în Registrul Comerțului, categoria de vârstă de până în 29 de...
#StareaEducației (INTERVIU) Ofertă bogată de programe de studii în străinătate, la o nouă ediție a International University Fair ce se va desfășura la Iași
Cel mai mare eveniment educațional din Europa de Sud-Est, International University Fair, revine la Iași. La 9 octombrie, reprezentanții și...
În fond, modul de prezentare înseamnă o atitudine[1]. Obiectele trebuie să interacţioneze armonic. Ai nevoie de urechi bune pentru a auzi ce vorbeşte obiectul; pentru a-i înţelege limbajul trebuie să fi avut o lungă experienţă în domeniul vizualului, dar şi al istoriei şi spiritualităţii omului care s-a aflat în relaţie cu obiectul pe care vrei să-l evoci. Iar sistemul de relaţii care se creează între obiecte este mai aproape de zona muzicală decât am bănuit.
Dr. Ing. Monica NANESCU – Muzeograf, Expert, Șef Muzeu
(explicații oferite, inițial, pentru Palatul Culturii. Film documentar /
vezi www.radioiasi.ro în categoriile Povestea României și Supliment)
Înregistrarea şi redarea sunetului[2] conservă patrimoniul său colecţia unică de automate muzicale (cutii şi ceasuri muzicale, simfonioane şi polifoane, piane mecanice, patefoane şi gramofoane), care se fac remarcate prin caracterul lor de mărturii[3].
[1] Constituit în mare parte din donaţii şi achiziţii, Muzeul Ştiinţei şi Tehnicii „Ştefan Procopiu” şi-a dezvoltat şi diversificat patrimoniul, adăpostind peste 11.000 de obiecte, valori pentru istoria ştiinţei şi tehnicii, dintre care se remarcă piese de referinţă pentru evoluţia înregistrării şi redării sunetului, a istoriei tehnicii fotografice şi cinematografice, a evoluţiei comunicaţiilor (telegrafie, telefonie, radiotehnică, televiziune), a dezvoltării mijloacelor tehnicii de calcul (maşini de calcul şi calculatoare), dar şi obiecte cu valoare memorială (documente, cărţi de specialitate, fotografii, diplome, aparatură de laborator şi obiecte personale) care au aparţinut unor personalităţi ale ştiinţei şi învăţământului superior tehnic, precum: Ştefan Procopiu, Petru Poni, Dragomir Hurmuzescu, Paul Postelnicu ş.a.
[2] Deschisă, iniţial, în două camere, în anul 1966, şi apoi extinsă, în 1972, în cinci încăperi…
[3] Utilizate cu precădere în prima jumătate a secolului al XX-lea şi admirate pentru mecanismul muzical ingenios construit şi design, automatele muzicale concentrează viziunea perioadei de început a erei industriale asupra conceptului de entertainment. Multitudinea de modele şi suporturi de înregistrare (cilindri cu pini, discuri de carton sau metalice perforate, benzi perforate, discuri de ebonită, discuri de vinil) îşi (re)găsesc un binemeritat loc al expunerii tematice, în singurul muzeu de acest tip din România.
#StareaEducației: (INTERVIU) Au strălucit la Olimpiada Internațională a Elenismului! Teodora Chirilă și Tudor Cionca, doi elevi ieșeni, de la Colegiul Național, au obținut premiul I la o competiție în care au concurat cu vorbitori nativi de limba neogreacă
Nu se studiază în mod obișnuit la școală, nici măcar ca disciplină opțională, însă avem rezultate de excepție la olimpiadele...
#InfoEconomic: la Iași, 24 – 25 octombrie, forum economic trilateral. Paul Butnariu, președinte CCII: promovăm Iașiul ”ca un posibil hub economic și strategic și de logistică pentru viitoarea colaborare și reconstrucție masivă a Ucrainei”
În perioada 24-25 octombrie, la Iași, urmează să se desfășoare Forumul Economic Trilateral pentru afaceri si reconstrucție în Ucraina....
#StareaEducației (INTERVIU) Liviu George Maha, rectorul UAIC Iași: “Sprijinim partea de cercetare, care este esențială într-o instituție de învățământ superior. Oferim granturi atât pentru profesorii tineri cât și pentru cei experimentați. Ne dorim și studenți străini, care reprezintă un indicator al actului didactic de calitate”
Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași a deschis noul an academic la începutul acestei săptămâni, într-o atmosferă de sărbătoare,...
#InfoEconomic: Eddy Hilițanu, manager de proiecte pentru consilierea tinerilor: ”noi îi încurajăm să se îndrepte către problemele comunității; tiparul nou de afaceri n-ar trebui să se concentreze doar spre profit, cât și spre ce nevoie rezolvi în comunitate”
În luna octombrie 2021, din numărul total al persoanelor juridice ce figurau în Registrul Comerțului, categoria de vârstă de până în 29 de...
#StareaEducației (INTERVIU) Ofertă bogată de programe de studii în străinătate, la o nouă ediție a International University Fair ce se va desfășura la Iași
Cel mai mare eveniment educațional din Europa de Sud-Est, International University Fair, revine la Iași. La 9 octombrie, reprezentanții și...
