(AUDIO) Anticorpi monoclonali la Sf. Spiridon din Iași
Publicat de Andreea Drilea, 2 noiembrie 2021, 16:58
Diana Cimpoeșu: Am început astăzi și administrearea de anticorpi monoclonali la formele care îndeplinesc criteriile, în urgență, asta se referă la forme fără necesar de oxigen și fără afectare severă, care vin în primele șapte zile. Avem un astfel de pacient. E bine ca acești pacienți să se adreseze medicilor de familie. Direcția de Sănătate Publică împreună cu Casa de Asigurări a creat un mecanism de rezolvare a cazurilor cât mai precoce.
Cele 13 paturi din secţia de Terapie Intensivă de la Spitalul Sfântul Spiridon din Iaşi sunt ocupate şi nu sunt locuri libere pentru pacienţii cu Covid cărora li se administrează oxigen.
Diana Cimpoeșu: Sunt ocupate toate paturile ATI, cu 13 pacienți cu nevoi de terapie intensivă, pacienți gravi, cu vârste între 50 și 85 de ani, deci în continuare avem pacienți tineri cu forme severe și toate locurile din zona COVID cu oxigen, respectiv 12 pacienți. Pentru aceștia se găsesc câteva locuri – s-au făcut externări în Spitalele de Pneumoftiziliogie, Boli Infecțioase, Recuperare și, sperăm, două locuri și la Spitalul Militar. Cei care ajung în Urgențe sunt cazuri extrem de severe, cu nevoi de oxigen peste 5l și cu afectare pulmonară, în general, peste 50%.
(Radio Iași/Constantin Mihai/FOTO radioiasi.ro)