Ciprian Apetrei, coordonator al unei antologii de texte scrise de membri ai diasporei: ”în momentul în care ești departe de țară, o înțelegi altfel și o iubești mai mult”. Emisiunea ”Weekend cu prieteni” (11.02.2024)

Publicat de hdaraban, 11 februarie 2024, 23:59 / actualizat: 13 februarie 2024, 15:40

Acestor repere poate fi adăugat și faptul că sfârșitul lui 2023 a adus și publicarea celui de al treilea volum de texte.

În interviul pentru ediția ”Weekend cu prieteni” din 11 februarie 2024, interlocutorul lui Horia Daraban a vorbit despre varietatea abordărilor în textele primite, scrieri care, totuși, păstrează un fir roșu: ”apartenența profundă și foarte serioasă la România”.

Horia Daraban: Cum convingi pe cineva să pună mâna pe stilou sau să se așeze în fața calculatorului și să-și deschidă sufletul și mintea pentru a-și revărsa emoțiile, ideile, ținând cont și de faptul că, de multe ori, orizontul lor, al celor plecați peste hotare, arată alte priorități?

Ciprian Apetrei:  E o întrebare foarte bună. În timp, am dezvoltat mai mult maniere de a face astfel de opere de convingere. A fost mai greu cu primul volum să găsesc oameni care să povestească, ca să povestească și zonele care n-au fost doar de reușită, că viața, în diaspora, nu înseamnă doar o urcare așa, pas cu pas, pe o scară de la mai bine la și mai bine.

E mult mai complicat de atât, înseamnă multe reveniri și multe șecuri și multe posibilități de a o lua de la capăt și mult efort. Primul volum a fost o muncă de cercetare să găsesc acești oameni și să-i conving să scrie. Volumele doi și trei și cel al patrulea cu care suntem pregătire, au fost mult mai simple, pentru că textele au venit în urma prezentărilor cu volumele de dinainte și aceste prezentări au fost primite cu foarte multă emoție, cu multă empatie.

Au fost niște exerciții de cunoaștere a celuilalt care au generat acest îndemn de a scrie. Dar primul volum a fost realizat prin apeluri publice. A fost un apel în rubrica mea din ”Adevărul”, a fost un apel în ”Marginalia”. A mai fost o anumită rețea pe care o aveam deja, de oameni pe care îi cunoșteam, cu care colaboram în diverse proiecte în jurnalism. Eu am făcut mulți ani și fac încă jurnalism specializat pe românii de pretutindeni.

Horia Daraban: Dincolo de ce am spus în introducerea dialogului nostru, ce este această antologie, ”Povești călătoare scrise de români din lumea largă”?

Ciprian Apetrei: Este o cartografiere a diasporei. Este un proiect între jurnalism și literatură, un proiect care și-a propus să scoată la lumină diaspora tăcută, diaspora care are foarte puțină voce atât în presă, cât și în textele literare. Este o antologie care a adus împreună doctori, ingineri, badante, muncitori, oameni de toate culorile.

Este, și o să vă citez, un concept foarte frumos pe care l-a propus profesorul Cristian Crăciun, care a scris posfețele tuturor volumelor. La primul a spus foarte frumos că acest proiect este un vitraliu. Fiecare își aduce bucățica lui în culoarea proprie de sticlă. Lumina trece prin toate aceste bucățele de sticlă colorată, iar în partea cealaltă este o singură lumină, ceea ce am numit eu o supra-identitate a celui plecat.

Horia Daraban: Luând din titlul antologiei, lumea largă înseamnă doar Europa?

Ciprian Apetrei: Nu. În total sunt în jur de 130 de texte din 30 de țări de pe patru continente. Mai sunt texte din Statele Unite, mai sunt texte din Canada, mai sunt texte din Africa. Mai sunt texte și din destinații poate mai puțin așteptate, cum ar fi Oman, Rusia, China.

Horia Daraban: Până la urmă, despre ce scriu românii, despre starea de bine acolo unde au ajuns, despre nesiguranțele sufletești? Există o diversitate de abordări?

Ciprian Apetrei: Da, există o mare diversitate. Textele au în majoritate un ton nostalgic. Multe vorbesc despre cum te descurci între două ”acasă”, între ”acasă” – acasă, de unde ai plecat și ”acasă” -dincolo, cel de-al doilea acasă pe care l-ai construit în timp și care este o surpriză și pentru tine, de multe ori. S-a mai numit acest lucru relația dintre rădăcini și aripi.

Unele texte vorbesc despre integrare, unele despre cum ești privit atunci când te prezinți ca fiind din România. Sunt texte care vorbesc despre speranță, despre lumina aceea din ochi cu care vezi țara în care ai ajuns.

Altele vorbesc despre dezamăgiri. Sunt și texte despre întoarcerea în România foarte interesante în timp. Începând de ce 2018, când am început să le strâng, tonul să știți că, ușor-ușor este din ce în ce mai blând față de România. Asta a fost o surpriză să constat.

Horia Daraban: De ce?

Ciprian Apetrei: Cred că este o evoluție istorică. Nu cred că este propriu-zis meritul României. Cred că cei din diaspora au ajuns la o maturitate și este o dorință.

Este un mod de a-și propune să fie mai blânzi cu România, de a vrea să se întoarcă, nu neapărat fizic, cât cu gândul de a ajuta mai mult. E un maxim istoric pe care îl trăim al numărului de asociații românești, a mobilizărilor pentru cauze civice, al bisericilor românești.

Să vedem cum va continua acest lucru, să vedem dacă România va reuși să înțeleagă această mână deschisă care vine din diaspora.

Horia Daraban: Din cele 130 și de texte pe care le-ați adunat dumneavoastră, ce v-a uimit legat de ceea ce au scris românii plecați peste hotare?

Ciprian Apetrei: Un exemplu e greu de ales, unul singur. Poate cel mai surprinzător text este al unui soldat bulgar din Găgăuzia, îndrăgostit de limba română. Grigorie îl cheamă. Povestea lui a fost scrisă de o doamnă profesoară care a predat limba română în Găgăuzia. Iar acest soldat îndrăgostit de România a învățat el limba română și și-a învățat toată familia limba română. Grigorie a ajuns la București într-o misiune cu serviciul.

Ceea ce i s-a părut lui foarte frumos să facă și considera cea mai frumoasă amintire a vieții lui: s-a dus și a făcut de planton la mormântul lui Eminescu.

Horia Daraban: Impresionant. Dincolo de această scriere și având pe fundal textele pe care le-ați adunat, există un fir roșu, domnule Apetrei, care se desprinde din toate aceste rânduri?

Ciprian Apetrei: Firul acesta roșu este apartenența profundă și foarte serioasă la România. Asta spun mai multe texte. Spun că, în momentul în care ești departe de țară, înțelegi altfel și o iubești mai mult. Este chiar un text  care spune așa foarte frumos: ”am plecat din România ca să pot să o iubesc”. Altcineva spunea că iubirea față de țară crește proporțional cu distanța față de Otopeni.

E un atașament profund și asumat în diaspora față de România. Asta e foarte interesant. Când trăiești în România, acela este mediul, ești român, bineînțeles. Ești înconjurat de lucruri care țin de identitatea românească. Ei bine, în străinătate, alegi la un moment dat sau nu această identitate și cei care o aleg o aleg foarte serios și o păstrează foarte serios.

Este un text impresionant scris de Bogdan Stelian Dumitru, din Colorado, care este inginer acolo, dar cântă și muzică folk, e foarte implicat în viața comunității.

El spune ”noi, aici am păstrat o Românie foarte frumoasă, de care suntem foarte atașați și la care ținem poate mai mult decât românii din țară, pentru că noi ne-am creat-o și ne luptăm pentru ea și nu este ușor să o păstrăm, dar facem astfel de generații”. Dacă ar fi energia asta și în România, probabil că țara ar arăta altfel.

Horia Daraban: Încheiem dialogul nostru desprinzând concluzia din ceea ce ați spus dumneavoastră. Urmează publicarea altor texte.

Ciprian Apetrei: Cu siguranță. La fiecare lansare am călătorit cu aceste cărți prin multe comunități românești din Europa și fiecare astfel de eveniment, fiecare astfel de moment foarte emoționant, a întâlnirii cu publicul, a dus la scrierea altor texte.

Prin urmare, chiar dacă n-am anunțat încă oficial o nouă selecție pentru volumul patru, deja texte au început să vină, unele foarte frumoase și unele din locuri noi, cum ar fi din Japonia. Sunt autori care revin deja cu alte texte în volumul patru, deci cu siguranță va exista o astfel de continuare.

Interviu realizat de Horia Daraban

Varianta audio a dialogului:

Ciprian Apetrei este un profesor de filosofie și de limba română ca limbă străină, scriitor și jurnalist ploieștean, specializat pe problematica românilor de pretutindeni. A publicat cărțile Cel de la geam (ed. Eikon, 2020), Aici și acolo. Filografii (ed. Eikon, 2022), Ai găsit ce căutăm cu toții? Filografii (ed. Eikon, 2023) și coordonează antologia în trei volume Povești călătoare, scrise de români din lumea largă (ed. Minela, 2021, 2022, 2023), care vorbesc despre identitatea celui care locuiește de un timp semnficativ în străinătate, fară să își uite țara. A scris povești în care a îmbinat folclorul românesc cu cel celtic. O parte dintre cărți sunt traduse în franceză și italiană și au fost prezentate comunităților românești din Franța, Italia, Danemarca, Spania, Insulele Canare, Belgia, Anglia, Germania, Țările de jos, de asemenea în Republica Moldova și România.