Ascultă Radio România Iași Live

apă sfințită

Preoţii au binecuvântat apa livrată populaţiei prin sistemul de alimentare a municipiului Botoșani

Publicat de , 6 ianuarie 2015, 16:09

Conducerea societăţii comerciale Nova Apaserv a decis să binecuvânteze, pentru al doilea an consecutiv, apa livrată populaţiei, pentru a marca astfel Botezul Domnului.

‘Este un obicei corect şi este bine ca societatea Nova Apaserv să folosească acest prilej de sărbătoare pentru a sfinţi apa care ajunge în fiecare casă din municipiul Botoşani şi chiar din judeţ’, a declarat, după slujbă, preşedintele Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu.

Potrivit preoţilor, slujba care a avut loc la staţia de tratare a apei nu a fost una de sfinţire, ci de binecuvântare a apei, iar populaţia nu primeşte agheasmă, ci apă binecuvântată. ‘Cei mai mulţi se vor gândi că am făcut aici Aghiasma Mare. Ei bine, lucrul acesta nu se poate face pentru că Aghiasma Mare se face numai în cadrul Sfintei Liturghii la Biserică. Preoţii binecuvântează apa, pentru că acum la Bobotează se schimbă firea apelor. Aghiasma Mare noi am folosit-o să binecuvântăm apa ce va curge la casele fiecăruia ce sunt în cetatea aceasta a Botoşaniului’, a precizat preotul Daniel Dascălu.

La slujba de binecuvântare a apei a luat parte şi prefectul Costică Macaleţi. (Agerpres/ FOTO botosaneanul.ro)

Iaşi: 30 de percheziţii şi un mandat de aducere, în cadrul operaţiunii JUPITER
Regional marți, 22 octombrie 2024, 14:30

Iaşi: 30 de percheziţii şi un mandat de aducere, în cadrul operaţiunii JUPITER

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul IPJ Iaşi, sub supravegherea procurorilor Parchetului de pe lângă...

Iaşi: 30 de percheziţii şi un mandat de aducere, în cadrul operaţiunii JUPITER
Ateneul Național din Iași: În premieră, O seară normală în Familia Addams, la Sala Unirii
Regional marți, 22 octombrie 2024, 12:24

Ateneul Național din Iași: În premieră, O seară normală în Familia Addams, la Sala Unirii

Ateneul Național din Iași, în colaborare cu Art You School și AKAdemy Talents, prezintă vineri, 25 octombrie 2024, de la ora 19:00, la Sala...

Ateneul Național din Iași: În premieră, O seară normală în Familia Addams, la Sala Unirii
Consumul de carne de pui în România a crescut de la 27,5 kg de persoană în 2022, la 28,2 kg anul trecut
Regional marți, 22 octombrie 2024, 12:20

Consumul de carne de pui în România a crescut de la 27,5 kg de persoană în 2022, la 28,2 kg anul trecut

Consumul de carne de pui în România a crescut de la 27,5 kg de persoană în 2022 la 28,2 kg anul trecut, odată cu creşterea producţiei până...

Consumul de carne de pui în România a crescut de la 27,5 kg de persoană în 2022, la 28,2 kg anul trecut
Conferința internațională „MediCult: Medierea culturală – implicații, oportunități, resurse” la cea de-a treia ediție
Regional marți, 22 octombrie 2024, 11:20

Conferința internațională „MediCult: Medierea culturală – implicații, oportunități, resurse” la cea de-a treia ediție

Complexul Muzeal Național „Moldova”, prin Secția Relaţii Publice, Marketing, Logistică, Proiecte și Programe organizează în perioada 23...

Conferința internațională „MediCult: Medierea culturală – implicații, oportunități, resurse” la cea de-a treia ediție
Regional marți, 22 octombrie 2024, 10:46

(AUDIO) Cea de-a XII-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere începe la Iași!

În această perioadă au loc întâlniri literare cu reprezentanți de seamă ai scenei literare mondiale, nopți albe ale poeziei, lecturi și mese...

Regional marți, 22 octombrie 2024, 10:15

Județul Suceava găzduiește două concerte de pian în cadrul turneului Classic Unlimited 2024

Județul Suceava găzduiește două concerte de pian în cadrul turneului Classic Unlimited 2024. Muzica clasică ajunge la Sinagoga din Rădăuți...

Regional marți, 22 octombrie 2024, 07:47

Abdulrazak Gurnah, laureatul Premiului Nobel pentru Literatură în 2021, în vizită în România

Scriitorul Abdulrazak Gurnah, laureatul Premiului Nobel pentru Literatură 2021, se află în România în perioada 22 – 25 octombrie, la...

Abdulrazak Gurnah, laureatul Premiului Nobel pentru Literatură în 2021, în vizită în România
Regional marți, 22 octombrie 2024, 05:35

Galaţi: Spitalul Judeţean, dotat cu scintigraf de ultimă generaţie pentru diagnosticarea afecţiunilor oncologice

Spitalul Judeţean de Urgenţă Galaţi va fi dotat cu un scintigraf de ultimă generaţie, în valoare de peste un milion de euro, care ajută la...

(AUDIO) Forțe de ordine mobilizate mâine cu ocazia sărbătorii Bobotezei

Publicat de , 5 ianuarie 2015, 11:19

Peste 60 jandarmi ieşeni se vor afla în misiune, alături de poliţişti, pentru asigurarea măsurilor de ordine publică la Iaşi, Paşcani, Târgu Frumos, Hîrlău, Răducăneni şi Podu Iloaiei.

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Iaşi, Mihai Cojocariu a declarat că la slujba din curtea Mitropoliei, eveniment la care participă un număr mare de credincioşi se va monta un dispozitiv de protecţie, pentru a se păstra ordinea în jurul recipientelor cu aghiazmă.

Accesul în interiorul zonei delimitate pentru a se lua apă sfinţită, se va realiza printr-un culoar special amenajat, intrarea credincioşilor la rând realizându-se pe lângă poarta Sfântul Gheorghe.

(Raluca Diaconiuc/ FOTO bzi.ro )

Sumele încasate necuvenit cu titlu de pensie şi indemnizaţie pentru însoţitor nu se recuperează
Prim plan marți, 22 octombrie 2024, 11:39

Sumele încasate necuvenit cu titlu de pensie şi indemnizaţie pentru însoţitor nu se recuperează

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de lege potrivit căruia nu se recuperează sumele încasate necuvenit cu titlu de pensie,...

Sumele încasate necuvenit cu titlu de pensie şi indemnizaţie pentru însoţitor nu se recuperează
(AUDIO) Cea de-a XII-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere începe la Iași!
Prim plan marți, 22 octombrie 2024, 10:46

(AUDIO) Cea de-a XII-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere începe la Iași!

În această perioadă au loc întâlniri literare cu reprezentanți de seamă ai scenei literare mondiale, nopți albe ale poeziei, lecturi și mese...

(AUDIO) Cea de-a XII-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere începe la Iași!
Județul Suceava găzduiește două concerte de pian în cadrul turneului Classic Unlimited 2024
Prim plan marți, 22 octombrie 2024, 10:15

Județul Suceava găzduiește două concerte de pian în cadrul turneului Classic Unlimited 2024

Județul Suceava găzduiește două concerte de pian în cadrul turneului Classic Unlimited 2024. Muzica clasică ajunge la Sinagoga din Rădăuți...

Județul Suceava găzduiește două concerte de pian în cadrul turneului Classic Unlimited 2024
Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse anunţă continuarea campaniei naţionale „Fără Bariere – Spune NU Drogurilor”
Prim plan marți, 22 octombrie 2024, 10:15

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse anunţă continuarea campaniei naţionale „Fără Bariere – Spune NU Drogurilor”

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse anunţă continuarea campaniei naţionale „Fără Bariere – Spune NU...

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse anunţă continuarea campaniei naţionale „Fără Bariere – Spune NU Drogurilor”
Prim plan marți, 22 octombrie 2024, 05:35

Galaţi: Spitalul Judeţean, dotat cu scintigraf de ultimă generaţie pentru diagnosticarea afecţiunilor oncologice

Spitalul Judeţean de Urgenţă Galaţi va fi dotat cu un scintigraf de ultimă generaţie, în valoare de peste un milion de euro, care ajută la...

Galaţi: Spitalul Judeţean, dotat cu scintigraf de ultimă generaţie pentru diagnosticarea afecţiunilor oncologice
Prim plan luni, 21 octombrie 2024, 18:51

Prezidenţiale R. Moldova: S-a finalizat numărarea voturilor

UPDATE – Comisia Electorală Centrală (CEC) de la Chişinău a finalizat, luni seară, numărarea voturilor în toate cele 2.219 secţii de...

Prezidenţiale R. Moldova: S-a finalizat numărarea voturilor
Prim plan luni, 21 octombrie 2024, 17:40

Bacău: Bărbat rănit grav în coliziunea dintre o cisternă cu substanţe chimice şi o autoutilitară cu butelii, pe DN2

Un bărbat a fost rănit grav, luni, în urma coliziunii dintre o cisternă care transporta substanţe chimice şi o autoutilitară încărcată cu...

Bacău: Bărbat rănit grav în coliziunea dintre o cisternă cu substanţe chimice şi o autoutilitară cu butelii, pe DN2
Prim plan luni, 21 octombrie 2024, 17:26

(AUDIO) Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași marchează împlinierea a 164 de ani de la înființare

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași marchează împlinierea a 164 de ani de la înființare printr-o suită de evenimente academice....