(AUDIO) Mihai Călin: „Teatrul înseamnă să împărtășești, împreună, aceeași energie și aceleași emoții” – INTERVIU

Publicat de isoreanu, 3 iunie 2020, 13:20

Cât despre actul cultural, acesta presupune comunicare între public și artist, dar și socializare. Și, câtă vreme noi, oamenii, simțim nevoia să comunicăm, iar această perioadă de restricții ne-a dovedit cât de greu este să nu putem face acest lucru, arta va reprezenta un mijloc de neînlocuit pentru comunicare.

Un interviu de Ioana Soreanu.

Ioana Soreanu: Actorul Mihai Călin, de la Teatrul Național din București, este preocupat de soarta colegilor săi din mediul privat, a actorilor independenți. De aceea, l-am invitat să discutăm despre statutul acestora. Mihai Călin, artiștii indpendenți au trecut mai greu prin această perioadă de pandemie. Știu că, încă de la începutul restricțiilor, ați propus câteva soluții care să vină în ajutorul lor.

Mihai Călin: Da, n-aș spune că am propus niște soluții. Nu a fost inițiativa mea, alți colegi au avut o inițiativă de a ajuta colegii noștri, în primul rând actori, pentru că nu ne putem ocupa și de muzicieni și de artiștii plastici. În primul rând, colegii noștri actori care sunt independenți, adică nu au contracte de muncă, și am ajutat și eu această inițiativă, de a strânge bani, fonduri pentru ei, pentru a le asigura chiriile, măcar pe lunile astea de pandemie. Asta chiar la început când inițiativa s-a numit „inDEPENDENT”. Deci, era vorba de strângere de fonduri. Nu apăruse, încă, acel ajutor de la stat. Ulterior, a apărut. Noi am încercat să facem tot posibilul să-i ajutăm. Probabil că, pornind și de la chestia asta, s-au mișcat lucrurile, s-au adunat mai mulți oameni, s-a făcut o petiție de către un coleg muzician, Florentin Milcov, cu care chiar am vorbit, ne-am sfătuit zilele alea, el a făcut o petiție către Guvern, petiție semnată de peste douăzeci și trei de mii de persoane, din mediul independent de artă și, până la urmă, s-a obținut acel ajutor social pe perioada restricțiilor pentru artiștii cărora le-a încetat munca din cauza pandemiei. Deci, până la urmă, s-a obținut ceva. Mai departe, noi am tras un semnal de alarmă în cadrul unei întâlniri, de curând, cu oameni din lumea teatrului și cu domnul prim-ministru Orban, doamna vicepremier Turcan și domnul ministru al culturii Gheorghiu, că nu prea sunt reprezentați în aceste discuții artiștii independenți. A fost o discuție cu ei, pe la început, prin 8 aprilie, mi s-a spus, dar a trecut foarte mult de-atunci și, în continuare, ei nu prea sunt reprezentați în discuțiile astea, la nivel înalt.

Ioana Soreanu: Dar, depășind această situație specială de pandemie, din punctul dumneavoastră de vedere, ce ar trebui făcut pentru artistul independent?

Mihai Călin: Au existat discuții, în ultimii ani, în ultimii patru ani, în legătură cu acest, mă rog, statut al artistului, dar puțin cam sterile. Adică, nici oamenii nu s-au organizat foarte bine. La noi, nu există acest statut al artistului. Există un proiect lansat de senatorul USR, Vlad Alexandrescu, mai demult, în dezbatere. Cred că acum, trebuie urgentate lucrurile, discutate de toți oamenii interesați din zona artei independente și de către politicieni și trebuie legiferat acest lucru pentru că ei plătesc impozite, plătesc contribuții sociale pe contractele pe care le au și, iată că, în perioadele de… să zic așa, lipsă de contract, șomaj, mai mult sau mai puțin întâmplător, nu beneficiază de toate drepturile pe care ar trebui să le aibă. Nu, eu nu sunt în situația lor, adică, eu sunt pe contract de muncă, dar am colegi care sunt artiști independenți (coregrafi, actori, dansatori, eu știu… scenografi, din diverse zone) și mă interesează că suntem colegi și lucrăm împreună și știu destul de bine frământările lor și presiunile la care sunt supuși de viață, da…

Ioana Soreanu: Dar, de ce trebuie să existe în peisajul cultural act cultural independent? De ce este el necesar?

Mihai Călin: Vedeți, ați spus, la un moment dat, de zona privată, independentă. Aș face o mică deosebire. La noi, când… cel puțin ceea ce înțeleg eu zona privată, este, în primul rând, zona comercială care, fără îndoială, trebuie să existe (muzica comercială, teatrul comercial) adică, zona de artă care se susține prin forțe proprii. Închiriază săli, dacă nu are, diverse trupe sau companii care se susțin din biletele vândute. Ori, asta este zona privată comercială. Dar, zona independentă e puțin altceva. E zona care trebuie susținută de stat, noi mergem cam pe modelul francez, este zona cea mai inovativă, avangardistă, fără de care teatrul nu poate să meargă înainte și nu poate fi lăsată, cum să spun eu, de izbeliște, să supraviețuiască din vânzările de bilete că atunci, lucrurile se duc într-o zonă comercială, sunt obligați atunci să facă lucruri pe care oamenii le doresc așa… inerțial și să-i atragă prin, eu știu, comedii sau alte lucruri. Eu am activat în ambele părți, și în zona teatrului de stat, unde sunt angajat și în zona teatrului independent, în care ne dorim ceva mai puternic, mai de impact în societate, și în zona privată-comercială. Ele trebuie să coexiste. Dar, zona independentă a artei, a artei adevărate, trebuie susținută de stat. Are niște beneficii senzaționale în populație. Statutul artistului nu a existat, până acum, la noi. Și această pandemie, așa cum observăm că se întâmplă în zona de educație, în învățământ, în zona sănătății, iată cum a crăpat acest sistem propagat de-a lungul a treizeci de ani și vedem cum incompetența, corupția, s-au văzut imediat, au ieșit la suprafață imediat, în această perioadă de criză. Așa și în cultură și în artă, trebuie niște schimbări fundamentale. Dar, lumea trebuie să discute și să le pună pe masă.

Ioana Soreanu: În perioada aceasta de pandemie, mulți artiști s-au mutat în spațiul online pentru a ține legătura cu publicul. Ceea ce duce la o altă discuție. Din punctul dumneavoastră de vedere, este posibilă cultura în mediul online?

Mihai Călin: Da, este posibilă. Sunt anumite forme, experimente, dar nu toate și nu oricum. Adică, foarte bine că există, dar nu… nu ține mult. Eu știu… mă gîndesc că ceea ce ține de imagine poate să existe online. Dar, ceea ce pot să spun în domeniul meu: teatrul nu prea ține. Adică, e important să fii acolo, interacțiunea între actori și public, publicul care vede așa… niște forme vii, simte respirația, simte energia. Plus că și adunarea, această adunare a oamenilor împreună să urmărească același lucru și asta e importantă că e altceva decât să stai acasă și să te uiți la televizor, e cu totul altă stare. Nu cred că asta poate fi suplinită de forma asta online. Dar, unele lucruri se pot face online, dar puține. Când a apărut cinematograful, au fost multe voci care au clamat clamat așa… moartea teatrului. Era o chestie atât de nouă, tehnologie nouă, senzațională, nemaivăzută și puternică de impact. N-a murit teatrul că nu se poate. Și, vedem asta din dorința noastră ca ființe sociale, din dorința noastră de a interacționa. Chiar și de a avea o… cum să zic, un mic party cu câțiva prieteni și de a vorbi face to face. Asta înseamnă și teatrul. Înseamnă să împărtășești împreună aceeași energie și aceleași emoții. Și n-a murit teatrul și nu va muri. Cu siguranță.