Ascultă Radio România Iași Live

Asociaţia Română a Băncilor îi cere lui Iohannis să conteste la CCR legea dării în plată

Asociaţia Română a Băncilor îi cere preşedintelui Klaus Iohannis să conteste la CCR legea dării în plată

Publicat de Andreea Drilea, 20 aprilie 2016, 13:44

În scrisoare, reprezentanţii băncilor îi adresează rugămintea preşedintelui, în virtutea prerogativelor pe care le are, să sesizeze Curtea Constituţională, menţionând că la baza acestui demers stau numeroase argumente, ‘în sensul că legea, în forma adoptată, aduce atingere drepturilor constituţionale ale tuturor instituţiilor de credit şi membre ale ARB’.

‘În viziunea comunităţii bancare legea este neconstituţională din multiple perspective care ţin de incompatibilitatea legii cu Constituţia, încălcări ale principiului neretroactivităţii, ale principiului previzibilităţii şi accesibilităţii normei legale (ale principiului libertăţii economice şi ale principiului garantării proprietăţii), dar şi de antinomiile legii cu dreptul civil şi dreptul comun de procedură’, se mai arată în scrisoarea ARB.

Comunitatea bancară mai precizează că, prin schimbarea bunului din garanţie ca mijloc de plată cu efect liberatoriu, va trebui verificat dacă nu se încalcă principiul securităţii juridice, aspect sancţionat în repetate rânduri de Curtea de Justiţie a Comunităţii Europene.

(Agerpres/FOTO arhivă wall-street.ro)

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege privind salariul minim
Naţional miercuri, 23 octombrie 2024, 06:56

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege privind salariul minim

Camera Deputaţilor a adoptat în calitate de for decizional proiectul de lege privind salariul minim adecvat prin care se transpune o directivă...

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege privind salariul minim
Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege privind stabilirea salariului minim adecvat
Naţional marți, 22 octombrie 2024, 13:30

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege privind stabilirea salariului minim adecvat

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de lege prin care se asigură un nou mecanism de stabilire a nivelului salariului minim,...

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege privind stabilirea salariului minim adecvat
Unul din trei copii români a prezentat o formă de tulburare emoţională din cauza reţelelor de socializare
Naţional marți, 22 octombrie 2024, 12:28

Unul din trei copii români a prezentat o formă de tulburare emoţională din cauza reţelelor de socializare

Unul din trei copii români a prezentat o formă de tulburare emoţională, în ultimii 2 ani, din cauza reţelelor de socializare. Conform datelor...

Unul din trei copii români a prezentat o formă de tulburare emoţională din cauza reţelelor de socializare
Sumele încasate necuvenit cu titlu de pensie şi indemnizaţie pentru însoţitor nu se recuperează
Naţional marți, 22 octombrie 2024, 11:39

Sumele încasate necuvenit cu titlu de pensie şi indemnizaţie pentru însoţitor nu se recuperează

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de lege potrivit căruia nu se recuperează sumele încasate necuvenit cu titlu de pensie,...

Sumele încasate necuvenit cu titlu de pensie şi indemnizaţie pentru însoţitor nu se recuperează
Naţional marți, 22 octombrie 2024, 10:15

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse anunţă continuarea campaniei naţionale „Fără Bariere – Spune NU Drogurilor”

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse anunţă continuarea campaniei naţionale „Fără Bariere – Spune NU...

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse anunţă continuarea campaniei naţionale „Fără Bariere – Spune NU Drogurilor”
Naţional marți, 22 octombrie 2024, 07:42

Infotrafic: Circulaţie în condiţii de ceaţă pe şosele din mai multe judeţe

Circulaţia se desfăşoară în condiţii de ceaţă, marţi dimineaţă, pe şosele din mai multe judeţe, anunţă Centrul Infotrafic din cadrul...

Infotrafic: Circulaţie în condiţii de ceaţă pe şosele din mai multe judeţe
Naţional marți, 22 octombrie 2024, 07:23

Valoarea unui gram de aur a depăşit pragul de 400 de lei

Valoarea unui gram de aur a depăşit, ieri, pragul de 400 de lei, ajungând la peste 403 lei, în creştere cu aproape un procent faţă de valoarea...

Valoarea unui gram de aur a depăşit pragul de 400 de lei
Naţional luni, 21 octombrie 2024, 12:32

Au început înscrierile pentru Concursul Internațional Cangurul Lingvist – Limba Engleză

În cadrul concursului, sunt propuse elevilor 6 niveluri de competenţe. Fiecare elev, indiferent de clasă, poate să aleagă nivelul la care...

Au început înscrierile pentru Concursul Internațional Cangurul Lingvist – Limba Engleză