Atac armat la Strasbourg: Suspectul a stat la închisoare în Germania şi a fost expulzat în 2017 în Franţa
Publicat de Andreea Drilea, 12 decembrie 2018, 14:16
Suspectul în vârstă de 29 de ani este cunoscut de autorităţile franceze ca fiind islamist radicalizat, a menţionat purtătoarea de cuvânt.
Aceasta a mai precizat că autorităţile germane cooperează îndeaproape cu cele din Franţa în acest caz, în contexul operaţiunii de amploare lansate pentru capturarea suspectului, care a reuşit totuşi până acum să se sustragă arestării.
Procurorii francezi au anunţat că tratează incidentul drept un act de terorism. Suspectul, identificat de autorităţile franceze drept Cherif Chekatt, se afla pe o listă cu persoanele care prezintă risc pentru securitatea publică, dar avea de asemenea un istoric legat de infracţiuni fără caracter terorist.
(Agerpres/FOTO colaj)