(AUDIO) Iaşi: 20 din cei 27 de consilieri locali au depus jurământul de învestire în funcţie
31 octombrie 2024, 17:25
Dintre cei 27 de consilieri, PNL și USR au câte șapte mandate, PSD – șase, AUR – patru, iar ECO – trei voturi.
Astăzi au fost validați doar 22, iar 20 au depus astăzi jurământul.
Primarul Iașiului, Mihai Chirica, și-a exprimat disponibilitatea de a negocia o formulă care să conducă la o majoritate stabilă în Consiliul Local.
Mihai Chirica: Trebuie constituite comisiile de specialitate, apoi trebuie aleși viceprimarii și, sigur, intrat într-o filosofie de administrare a orașului. O să încercăm să găsim formula optimă ca orașul să fie funcțional și cred că vom avea cu cine să colaborăm. Noi știm care este configurația Consiliului Local, coaliția va fi făcută cu acele partide sau din acele partide care vor dori să facă bine ieșenilor.
Pe de altă parte, Cosette Chichirău, fost parlamentar din partea USR, a fost aleasă pe listele alianței ECO și a precizat că va rămâne în Consiliul Local.
Cosette Chichirău: În Consiliul Local, vom lupta pentru prioritățile Iașiului, care așteaptă de prea mult timp centura ocolitoare, parc industrial, mai multe locuri în creșe și grădinițe. Avem multe, multe restanțe la ea și sperăm ca în următorii patru ani, să le facem.
(Radio Iași/Constantin Mihai/FOTO radioiasi.ro)