(AUDIO) Iași: A fost înregistrat primul caz de hipotermie severă
7 noiembrie 2024, 17:17
Coordonatorul UPU de la Spitalul Sf. Spiridon, Diana Cimpoeșu, a precizat că este vorba despre o persoană de 70 de ani, din satul Domnița, comuna Țibana, care în momentul internării avea o temperatură corporală de aproximativ 25 de grade Celsius.
Diana Cimpoeșu a precizat că în prezent, bătrânul este în stare stabilă și este internat deoarece suferă de boli cardi-vasculare și are o hepatită cronică.
Coordonatorul UPU SMURD de la Iași a făcut un apel către autoritățile publice să identifica toate persoanele fără adăpost și să le ofere cazare în centre de asistență socială, deoarece, în perioada următoare, temperaturile vor scădea și mai mult.
Diana Cimpoeșu: Pacientul a fost găsit în casă, casa fiind neîncălzită, inconștient. În momentul ajungerii la Unitatea de Primiri Urgențe s-a pus diagnosticul de hipotermie severă – 25° era temperatura lui centrală – și s-au început tratamentul și investigațiile. A fost reîncălzit, temperatura lui corporal a redevenit, în câteva ore, 36. Având diagnostice anterioare – boli cardiovasculare, hepatice cronice, o afectare multiplă a organelor și sistemelor, s-a deschis internarea în Clinica Medicină Internă de gardă pentru tratament de specialitate și pentru monitorizare, pentru că si hipotermia se poate complica – complicații severe, cum ar fi insuficiența renală acută.
(Radio Iași/Constantin Mihai/FOTO radioiasi.ro)