O rară monedă romană, din urmă cu 1.850 de ani, descoperită în Israel
Publicat de andereapostolache, 9 februarie 2021, 15:47
Moneda a fost găsită de un soldat israelian în timpul unui exerciţiu militar desfăşurat în zona lanţului muntos Carmel.
Moneda a fost bătută în oraşul antic Geva Philippi, cunoscut şi sub numele de Geva Parashim, în perioada romană oraşelor fiindu-le acordat dreptul de a făuri propriile monede.
Pe avers, moneda are înfăţişat capul împăratului roman Antoninus Pius, care a domnit între anii 138-161 e.n.
Reversul îl înfăţişează pe zeul sirian al Lunii, Men, înconjurat de textul ‘al oamenilor din Geva Phillipi.
Pe monedă este marcat de asemenea anul 217 (158-159 e.n.), potrivit The Times of Israel şi The Jerusalem Post.
Donald Tzvi Ariel, directorul Departamentului de Numismatică al IAA, a declarat că moneda a fost bine conservată şi este o descoperire rară. Această monedă se alătură (unui număr de) doar unsprezece astfel de monede din locaţii cunoscute din colecţia Departamentului Comorilor Naţionale. Toate monedele au fost găsite în nordul Israelului, de la Megiddo şi Zippori la Tiberias şi Arbel.
Potrivit IAA, moneda a fost probabil pierdută de proprietarul său pe unul dintre drumurile care traversau regiunea.
(AGERPRES/FOTO Radio Iaşi)