Ministrul Agriculturii: Aviaţia, utilizată pentru creşterea precipitaţiilor; două centre zonale în Moldova şi Muntenia
Publicat de , 3 iulie 2020, 17:09
‘Am prins şi în programul de relansare economică utilizarea aviaţiei pentru creşterea precipitaţiilor. Vor fi două centre zonale de coordonare, unul în Moldova şi unul în Muntenia, care pot să acţioneze şi pentru creşterea precipitaţiilor, dar şi ca sistem antigrindină’, a spus ministrul.
În ceea ce priveşte sistemul naţional antigrindină, ministrul a vorbit despre extinderea acestuia cu 150 de puncte de lansare, pentru ca suprafaţa protejată să crească la 3,5 milioane de hectare.
‘Vom extinde, tot prin programul naţional de investiţii şi relansare, şi sistemul naţional antigrindină, pentru că, aţi văzut, după acea perioadă de secetă, în multe zone, care nu sunt acoperite de sistemul antigrindină care există şi care acum are 100 de puncte de lansare şi protejează cam 1,5 milioane de hectare ca suprafaţă, este nevoie ca acest sistem să fie extins cu încă 150 de puncte de lansare, suprafaţă protejată extinzându-se la 3,5 milioane hectare‘, a declarat Adrian Oros.
Ministrul Agriculturii a efectuat, vineri, o vizită în judeţul Bistriţa-Năsăud, ocazie cu care a vizitat obiective de investiţii (fermă pomicolă, fabrică de lapte, fermă de vaci, abator şi fabrică de mezeluri) şi a avut întâlniri cu conducerea judeţului, cu specialişti din domeniu şi cu fermieri.
(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)