Suceava: Laboratorul de Medicină Nucleară al SJU, avizat de CNCAN; primii pacienţi oncologici, investigaţi pe 11 februarie
Publicat de , 29 ianuarie 2021, 15:32
Preşedintele CJ Suceava a precizat că primii pacienţi oncologici au fost deja programaţi şi vor fi investigaţi în scop de diagnostic în noul laborator de medicină nucleară pe data de 11 februarie.
Potrivit managerului SJU Suceava, Alexandru Calancea, în prezent, se pregăteşte documentaţia necesară pentru încheierea unui contract cu Casa de Asigurări de Sănătate, pentru decontarea ulterioară a acestor investigaţii.
Laboratorul de Medicină Nucleară funcţionează în fostul ambulatoriu integrat, iar banii pentru achiziţia unui PET CT au fost alocaţi de CJ Suceava, în subordinea căruia se află SJU.
PET CT este cea mai sensibilă şi performantă tehnică pentru evaluarea calitativă a afecţiunilor oncologice, având cel mai mare randament de diagnostic şi cu cea mai mică doză de radiaţii pentru pacient.
Tot cu finanţare de la CJ Suceava a fost achiziţionat şi un scintigraf cu computer tomograf integrat, SPECT-CT, cu ajutorul căruia se face evaluarea imagistică tumorală cantitativă.
Darea în folosinţă a acestui laborator va face ca sucevenii să poată fi diagnosticaţi la SJU şi să nu mai fie nevoiţi să stea pe liste de aşteptare la spitale din ţară sau străinătate.
Proiectul privind înfiinţarea Laboratorului de Medicină Nucleară din cadrul SJU Suceava a demarat în 2019.
(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)