Botoşani: Bărbat mort într-un incendiu în locuinţa sa
Publicat de Lucian Bălănuţă, 2 ianuarie 2015, 09:42
Potrivit pompierilor, focul a fost observat şi anunţat cu întârziere, ceea ce a făcut ca intervenţia să fie tardivă.
‘Flăcările au fost observate de un vecin. La faţa locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Dorohoi, cu două autospeciale cu apă şi spumă. La sosirea gărzii de intervenţie, incendiul se manifesta atât la acoperişul casei, cât şi în interior, iar tavanul era prăbuşit’, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani, Dorina Lupu.
Întrucât existau informaţii că proprietarul nu a reuşit să iasă din clădire, pompierii au început căutările, concomitent cu acţiunea de stingere a incendiului. Bărbatul a fost descoperit decedat, într-una din încăperi, pe un pat.
Pompierii militari au înlăturat şi pericolul de explozie, fiind scoasă o butelie din interiorul casei.
Tot în prima zi din 2015, alţi doi bărbaţi, unul de 54 de ani, iar celălalt de 60 de ani, au fost găsiţi îngheţaţi în locuinţele lor din Flămânzi şi, respectiv, municipiul Botoşani.
(Agerpers/ FOTO adevarul.ro)