Bătrână înşelată prin metoda ‘Accidentul’ cu 5500 Euro şi 500 lire
Publicat de Andreea Drilea, 29 mai 2015, 18:02
‘Din verificările efectuate de poliţişti s-a constatat faptul că, la începutul lunii mai, persoana vătămată a fost contactată telefonic de către un bărbat în vârstă de 28 de ani, în acest moment deţinut în penitenciarul Tulcea, care s-a recomandat a fi fiul ei şi care i-ar fi precizat că a fost implicat într-un eveniment rutier în străinătate. În cadrul discuţiei telefonice, femeia în vârstă de 62 de ani a fost îndrumată să se întâlnească în municipiul Buzău cu o tânără, pentru a-i înmâna suma de 5500 Euro şi 500 lire’, a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al IPJ Buzău, comisar Doiniţa Mihalache.
Ulterior, victima l-a contactat telefonic pe fiul său şi a sesizat poliţia.
‘La începutul lunii mai, fapta a fost înregistrată în evidenţe cu autor necunoscut, dar, ulterior, o femeie în vârstă de 26 de ani, din Brăila, a fost identificată drept principala suspectă’, a precizat Mihalache.
Poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale şi recuperarea prejudiciului, a mai menţionat sursa citată.
(Agerpres/FOTO telegrafonline.ro)