Suceava: Bătrâni înşelaţi prin metoda ‘accidentul’ de către un bărbat încarcerat pentru omor şi de complicea sa
Publicat de Andreea Drilea, 30 octombrie 2023, 12:16
Potrivit unui comunicat transmis, luni, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava, grupul infracţional a fost destructurat de poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale, cu sprijinul structurilor de cooperare şi al poliţiştilor din cadrul subunităţilor de poliţie, care au organizat o acţiune complexă în perioada 26 – 28 octombrie.
Anchetatorii au stabilit că, în noaptea de 6 spre 7 octombrie, o femeie din comuna Ipoteşti, judeţul Suceava, a fost înşelată de persoane necunoscute prin metoda ‘accidentul’ cu suma totală de 6.470 de euro, 46.400 lei, un lănţişor şi o pereche de cercei din aur.
‘În baza probatoriului administrat în cauză, a rezultat că în noaptea de 06/ 07.10.2023, în intervalul orar 22,40 – 02,40, în baza unei înţelegeri prealabile cu un bărbat încarcerat într-o unitate de penitenciar, cunoscând intenţiile infracţionale ale acestuia, precum şi activitatea infracţională desfăşurată, o femeie de 20 de ani, din municipiul Suceava, s-a deplasat cu autoturismul la locuinţa persoanei vătămate de unde a ridicat de la aceasta, suma de 5000 de euro, 1.200 de lei şi 2 ceasuri. Ulterior, s-a deplasat pe raza municipiului Suceava, la o locaţie stabilită, de unde a ridicat de 3 ori, la diferite intervale de timp, sume de bani şi alte bunuri, respectiv suma de 6200 de lei, un lănţişor şi o pereche de cercei din aur, suma de 33.000 de lei şi 700 de euro şi suma de 6.000 de lei 770 de euro, creând un prejudiciu de aproximativ 80.000 de lei. Femeia de 20 de ani şi bărbatul încarcerat în penitenciar au convins partea vătămată să remită sumele de bani şi bunurile, susţinând că fiica acestora ar fi fost implicată într-un accident rutier şi este nevoie de bani pentru tratamente medicale şi alte proceduri specifice’, arată sursa citată.
De asemenea, în noaptea de 12 spre 13 octombrie, în intervalul orar 01,00 – 02,30, la indicaţiile oferite de bărbatul încarcerat cu privire la amplasamentul locuinţei unei victime, femeia de 20 ani s-a deplasat în calitate de pasager, cu un taxi, la adresa locuinţei unei persoane vătămate, din comuna Ipoteşti, judeţul Suceava, de unde a ridicat suma de 5.800 de lei.
‘În data de 18.10.2023, în intervalul orar 01,00 – 03,30, în baza unei înţelegeri prealabile cu bărbatul încarcerat într-o unitate de penitenciar, cunoscând intenţiile infracţionale ale acestuia, precum şi la indicaţiile oferite de acesta privind amplasamentul locuinţei victimei, femeia de 20 de ani s-a deplasat la adresa locuinţei unei persoane vătămate din sat/ comuna Dumbrăveni, judeţul Suceava, de unde a ridicat sumele de 4.000 de lei şi 100 de euro, folosind mecanismul infracţional al metodei Accidentul. În data de 24.10.2023, în intervalul orar 00,00 – 03,30, în baza aceluiaşi mecanism infracţional, femeia de 20 ani s-a deplasat pe raza com. Vadu Moldovei, judeţul Suceava, respectiv la adresa locuinţei unei persoane vătămate din localitate de unde a ridicat suma de 8.600 de lei’, mai spun anchetatorii.
În urma verificărilor efectuate a rezultat faptul că un bărbat de 45 ani, din municipiul Piatra Neamţ, este încarcerat încă din data de 13.01.2000, fiind condamnat definitiv cu pedeapsă de 30 de ani de închisoare în regim de detenţie pentru săvârşirea infracţiunilor de omor deosebit de grav, tâlhărie, şi înşelăciune.
În acest dosar poliţiştii au efectuat o percheziţie în camera din penitenciar în care se află încarcerat bărbatul de 45 de ani, împreună cu alţi 4 deţinuţi, fiind identificate un telefon mobil şi mai multe cartele SIM.
Ulterior, au fost efectuate trei percheziţii la imobile unde locuieşte sau pe care le utilizează femeia de 20 de ani, respectiv imobile şi dependinţe de pe raza municipiului Suceava şi comunei Adâncata.
Cei doi inculpaţi sunt urmăriţi penal pentru înşelăciune.
Femeia de 20 de ani a fost arestată preventiv pentru 30 de zile.
Cercetările au fost efectuate de către Serviciul Investigaţii Criminale – IPJ Suceava, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul SPR 2 Ipoteşti, Brigada Operaţiuni Speciale – Suceava, Unitatea Teritorială de Analiza Informaţiilor – Suceava şi IPJ Botoşani.
Cercetările sunt continuate de către poliţiştii din cadrul SIC, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava.
‘Poliţiştii suceveni vin în ajutorul cetăţenilor şi le recomandă ca, în situaţia în care primesc un telefon în care sunt anunţaţi că o rudă a fost implicată într-un accident, să nu se impacienteze şi să verifice veridicitatea informaţiei, în primul rând apelând ruda care ar fi fost implicată în accident sau alte persoane apropiate acesteia. Dacă situaţia prezentată prin telefon se dovedeşte a fi ireală, trebuie anunţată în cel mai scurt timp poliţia, la telefonul unic de urgenţe 112 sau cea mai apropiată unitate de poliţie, reţinând cât mai multe date utile în anchetă. Poliţiştii atrag încă o dată atenţia cu privire la măsurile preventive pe care cetăţenii trebuie să le ia în cazul în care sunt abordaţi prin această metodă şi să nu dea curs unor astfel de solicitări’, mai transmite IJP Suceava. AGERPRES/FOTO imagine ilustrativă radioiasi.ro