Iaşi: Reţea de traficanţi de droguri destructurată de DIICOT şi BCCO
Publicat de , 8 iulie 2021, 14:37
Potrivit unui comunicat de presă, în cauză s-a reţinut faptul că, la începutul lunii iulie, inculpaţii au procurat din Spania o cantitate de canabis, pe care au introdus-o pe teritoriul României, prin intermediul unei firme de coletărie.
‘La data de 7 iulie, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Iaşi împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Iaşi au efectuat o acţiune de prindere în flagrant a celor doi inculpaţi, după ce aceştia au ridicat de la societatea de transport un colet ce conţinea 4 cutii de detergent, în care era disimulată cantitatea de aproximativ 2 kilograme de canabis. La data de 8 iulie, inculpaţii reţinuţi urmează să fie prezentaţi Tribunalului Iaşi cu propunere de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile. Acţiunea a fost realizată cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Iaşi şi al ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul BCCO Alba Iulia. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale‘, se precizează în comunicatul de presă. (Agerpres)