ATACUL ARMAT din Paris: Cine sunt caricaturiştii ucişi în atentatul de la sediul ziarului Charlie Hebdo – FOTO

Publicat de andreeadaraban, 7 ianuarie 2015, 18:53

 Stéphane Charbonnier (Charb), una dintre cele peste 12 victime ale atacului terorist de la Paris, a fost un renumit caricaturist şi jurnalist francez, avea 47 de ani şi se afla pe lista celor mai „vânate” persoane de către reţeaua teroristă Al-Qaida.

Potrivit presei franceze, Stéphane Charbonnier, cunoscut sub numele de Charb, se afla pe lista din 2013 a celor mai vânate persoane (moarte sau în viaţă) „pentru crime împotriva islamului”, potrivit unui articol publicat de Inspire, revista de propagandă teroristă a Al-Qaida.

Charb a fost una dintre cele peste 12 victime ale atacului terorist produs miercuri la sediul publicaţiei satirice Charlie Hebdo. Indivizii care au atacat redacţia publicaţiei Charlie Hebdo au afirmat că sunt simpatizanţi ai reţelei teroriste Al-Qaida, afirmă martori citaţi de presa franceză.

Stéphane Charbonnier a primit ameninţări cu moartea şi se afla sub protecţia poliţiei franceze, potrivit lui Richard Malka, avocatul publicaţiei Charlie Hebdo, citat de telegraph.co.uk.

Avocatul a spus că Stéphane Charbonnier se afla sub protecţia poliţiei din momentul în care au început ameninţările ca urmare a publicării în paginile Charlie Hebdo a caricaturilor cu profetul Mahomed.

„Charb se afla sub protecţia autorităţilor. Ameninţările erau constante. Este înfricoşător”, a mai spus avocatul Richard Malka.

Totuşi, unii dintre colegii lui Charb spuneau că acesta era relaxat cu privire la aceste ameninţări. „Charb a fost sub protecţia poliţiei, dar se deplasa fără să fie însoţit de un poliţist, fapt care era un semn că el nu a fost îngrijorat în tot acest timp”, a declarat un jurnalist pentru publicaţia franceză Le Monde.

În 2007, publicaţia Charlie Hebdo a publicat 12 caricaturi controversate cu profetul Mahomed, preluate dintr-un ziar danez.

Ulterior, publicaţia franceză a fost dată în judecată pentru incitare la rasism de două grupuri islamice din Franţa, însă a fost achitată de o instanţă din Paris.

La momentul respectiv, Stéphane Charbonnier a declarat că publicarea caricaturilor cu profetul Mahomed nu a fost un act provocator, ci un simbol pentru libertatea de exprimare.

El a mai spus că publicaţia pe care o conduce nu se va opri să critice atunci când consideră că acest lucru este necesar.

În anii 2011 şi 2012, săptămânalul Charlie Hebdo a continuat să publice caricaturi cu profetul Mahomed.

„Mahomed nu este sacru pentru mine. Nu îi condamn pe musulmani că nu râd când văd desenele noastre. Trăiesc sub autoritatea legii franceze. Nu trăiesc după Coran”, declara, în 2012, Stéphane Charbonnier.

El mai spunea atunci că acele caricaturi publicate în Charlie Hebdo ar putea şoca doar acele persoane care „doresc să fie şocate”.

 De asemenea, Stéphane Charbonnier mai spunea la un moment dat că politica editorială a Charlie Hebdo reflectă „toate elementele pluralismului de stânga”, chiar şi subiectele mai sensibil de abordat.

 Stéphane Charbonnier s-a născut pe 21 august 1967. El a murit miercuri, la vârsta de 47 de ani, după ce a fost grav rănit în atacul terorist de la sediul publicaţiei Charlie Hebdo, conform presei franceze.

Publicaţia Charlie Hebdo a fost lansată în 1969 şi a avut o apariţie neîntreruptă până în 1981. Ulterior apariţia a fost suspendată, iar, în decembrie 1982, a mai apărut un număr al acesteia. În 1992, Charlie Hebdo a reînceput să apară cu regularitate, fiind editată de Stéphane Charbonnier. Predecesorii acestuia în funcţia de director al Charlie Hebdo au fost François Cavanna (în perioada 1969 – 1981) şi Philippe Val (din 1992 până în 2009), conform enciclopediei online Wikipedia.

Stéphane Charbonnier a lucrat de-a lungul carierei sale pentru mai multe publicaţii, între care şi L’Écho des savanes, Télérama, Fluide glacial şi L’Humanité.

Caricaturile realizate de acesta sunt caustice şi ireverenţioase. Rubrica sa săptămânală din publicaţia Charlie Hebdo era intitulată „Charb n’aime pas les gens” (Charb nu iubeşte oamenii, n.r.).

Stéphane Charbonnier a fost un susţinător de durată al Partidului Comunist Francez şi al Frontului de Stânga din Franţa.

Într-un interviu acordat publicaţiei Le Monde în 2012, Charb prezenta condiţiile în care trăia, referindu-se şi la prezenţa poliţiei la sediul redacţiei Charlie Hebdo, în urma incendiului din noiembrie 2011: „Într-un an, am epuizat cam 20 de gărzi de corp (…) Nu am copii, nu am soţie, nu am maşină, nu am credit. Este poate un pic cam pompos ceea ce voi spune, însă prefer să mor în picioare decât să trăiesc în genunchi”.

Bernard Verlhac „Tignous”, un caricaturist apreciat pentru sensibilitatea sa

Caricaturistul Bernard Verlhac, cunoscut sub pseudonimul „Tignous”, una dintre victimele atentatului de la redacţia săptămânalului francez Charlie Hebdo, era apreciat pentru sensibilitatea şi justeţea desenelor sale, relatează postul Europe1 în pagina electronică.

Tignous, caricaturist francez de presă, era unul dintre colaboratorii săptămânalului satiric Charlie Hebdo. El lucra de asemenea şi pentru revistele Marianne şi Fluide glacial.

Autor al unor desene critice şi umoristice publicate în revista Marianne, cum sunt cele compilate în lucrarea „5 ani sub Sarkozy” în 2011, el era apreciat pentru sensibilitatea şi justeţea desenelor sale.

Acest caricaturist este descris de unul dintre colaboratorii săi, aflat în stare de şoc, ca un desenator „plin de pertinenţă şi de impertinenţă totodată”. Linia creionului său, „foarte simplă şi abilă”, îl făceau un „desenator fără pereche”, continuă sursa citată.

„Desenele sale realizate înainte de colaborarea cu Charlie Hebdo sunt destul de necunoscute, dar vă pot asigura că era un desenator excepţional”, a adăugat colaboratorul său.

Publicaţia franceză Charlie Hebdo este un săptămânal satiric, nonconformist, cunoscut pentru caracterul său profund antireligios şi pentru caricaturile cu profetul Mahomed, pe care le publică în mod regulat.

Revista Charlie Hebdo a fost în mai multe rânduri ţinta unor ameninţări, după ce în paginile sale au fost publicate caricaturi cu profetul Mahomed în 2006.

De altfel, în noiembrie 2011, după ce redacţia publicaţiei din Paris a fost distrusă de un atac terorist, Bernard Verlhac a ieşit să deseneze în faţa sediului.

Cabu, una dintre victimele atacului contra Charlie Hebdo, un caricaturist „incorect politic”

Jean Cabut, una dintre victimele atacului sângeros comis miercuri contra săptămânalului Charlie Hebdo, cunoscut sub numele de Cabu, era un caricaturist şi autor de benzi desenate descris într-un documentar care i-a fost dedicat recent drept „incorect politic”.

Creator al personajului Grand Duduche, Cabu a lucrat la ziare satirice ca Hara-Kiri, Charlie Hebdo şi Le Canard Enchaîné, dar a colaborat şi la realizarea mai multor emisiuni de televiziune, de tip dezbatere, precum „Récré A2” .

Jean Cabut, născut pe 13 ianuarie 1938, la Châlons-en-Champagne, a urmat studii în domeniul artei la Paris, la École Estienne, şi a publicat primele sale ilustraţii în 1954, în cotidianul regional L’Union de Reims. Cariera sa a fost îngreunată de războiul din Algeria, potrivit enciclopediei online Wikipedia, fiind mobilizat timp de mai bine de doi ani (27 de luni), în timpul cărora a contribuit la realizarea ziarului armatei, Le Bled, unde mai semnează şi Philippe Labro şi Francis Veber.

De asemenea, acesta a publicat seria „La fille du colonel”. Din această perioadă dezvoltă un spirit antimilitarist şi o viziune anarhistă asupra societăţii, pe care le redă în desenele sale. Personajul Kronenbourg este inspirat din această perioadă. În timpul stagiului militar, acesta a colaborat şi cu revista Paris Match.

După ce a terminat stagiul militar, în 1960, a continuat să publice desene în diferite ziare, printre care Enragé, publicaţie în care apăreau doar caricaturi. La Hara-Kiri, unde a lucrat ulterior, a găsit mediul care corespundea cu ideile sale şi ale altor caricaturişti talentaţi, precum Gébé, Fred, Wolinski, Reiser.

A lucrat, totodată, la revista Pilote, începând din 1962, unde a creat personajul său preferat, Le Grand Duduche, un licean incomod inspirat din amintirile sale din liceu.

Cabu a cunoscut un succes fulminat în anii 1970 – 1980, când a publicat numeroase albume. A început să se orienteze şi către caricatura politică, făcând desene pentru Charlie Hebdo, din 1992, şi pentru Le Canard, unde l-a adus pe Grand Duduche (fără să-l numească), ceea ce a confirmat statulul său de caricaturist cu orientare de stânga.

În 1982, acesta a lucrat pentru trei televiziuni franceze (France 3, Antenne 2 şi TF1), iar în 1986 a publicat „Le Nez de Dorothée”, o selecţie din desenele realizate pentru „Récré A2”.

În plus, Cabu a lucrat episodic la Ici Paris, Jazz Hot, Rallye, Rock & Folk, Candide, Le Journal du dimanche, France-Soir, Paris-Presse, Le Figaro, Le Figaro littéraire, La revue de médecine, Le Nouvel Observateur, Le Monde, Ciné Revue, Action, Jours de France, Pariscope, CFDT syndicalisme, 20 ans, Le Journal de la Maison, Journal des messageries maritimes, La Gueule ouverte, Charlie Mensuel, Politique hebdo, La Grosse Bertha. Totodată, acesta a participat la realizarea ziarului municipal, în timpul mandatului lui Bertrand Delanoë (actualul primar al Parisului, n.r), unde făcea o pagină de desene.

Cabu a ilustrat şi numeroase cărţi, precum şi coperta celui de-al treilea album al cântăreţului Maxime Le Forestier, intitulat „Caricatures”. Totodată a ilustrat seria de dublu CD „Cabu chez Nocturne”, antologii consacrate unora dintre cei mai mari muzicieni de jazz: Duke Ellington, Count Basie, Dizzy Gillespie, Oscar Peterson.

În perioada septembrie 2006 până în ianuarie 2007, a avut loc la Paris expoziţia-tribut „Cabu et Paris”, iar în perioada octombrie 2006 – februarie 2007 mediateca Georges Pompidou din Châlons-en-Champagne, oraşul său natal, i-a consacrat, pentru prima dată, o retrospectivă.

Totodată, documentarul „Cabu, politiquement incorrect!” („Cabu, incorect politic!”), scris de Bernard Fournier şi realizat de Jérôme Lambert şi Philippe Picard, i-a fost dedicat lui Cabu, acesta fiind difuzat în Franţa, pe 5 septembrie 2006.

Caricaturistul este tatăl cântăreţului Emmanuel Cabut, cunoscut sub numele de Mano Solo, care a murit în 2007.

Georges Wolinski spunea că desenul i-a salvat viaţa

Celebrul desenator francez de presă Georges Wolinski, care se află printre cele 12 victime ale atacului comis miercuri contra săptămânalului satiric Charlie Hebdo, alături de trei confraţi – Charb, Cabu şi Tignous – era un iubitor al provocării, scrie postul Europe1 în pagina electronică.

Cu un demers un pic ezitant, obraji scobiţi, purtând un sacou şi nişte pantaloni cam scurţi – care-i lasă la vedere şosetele, desenatorul de presă de la Charlie Hebdo, L’Huma sau JDD degaja o anumită eleganţă, scrie postul, republicând o întâlnire de anul trecut cu artistul.

Georges Wolinski s-a născut pe 28 iunie 1934 în Tunisia, dintr-un tată polonez şi o mamă italiană, naturalizaţi francezi prin căsătorie. Pe când avea doi ani, a fost marcat de prima dramă – povestea desenatorul pentru postul de radio. Tatăl său care a înfiinţat o „uzină de fier forjat”, era asasinat de unul dintre muncitori, pe care tocmai-l concediase. „Mi-a marcat viaţa”, mărturisea Wolinski. „Unchiul Victor” va deveni tatăul său „surogat”.

Desenul, pe care-l practica de la vârsta de cinci ani, va acţiona ca „un refugiu”, mărturisea artistul, iar bunicul său, un comerciant, îi furniza hârtia de desenat – „coli de împachetat prăjituri”.

Sexul, femeia şi cuplul sunt subiectele predilecte ale lui Georges Wolinski. Cu toate acestea, desenul este mai întâi marginal. El va lucra, în tinereţe, în atelierul de galanterie al socrilor, la Fontenay-sous-bois, o activitate în care mărturisea că era „nul”. Dar viaţa îl marchează din nou. Prima sa soţie moare într-un accident de maşină, lăsându-l singur cu două fiice.

Între timp face Războiul în Algeria şi trimite un desen la François Cavana. Acesta va fi publicat în primul număr al Hara Kiri, „stămoşul” Charlie Hebdo. Intră în echipa publicaţiei satirice în 1961.

Perioada de glorie a artistului este anul 1968. „Datorez mult lui mai ’68”, spunea Wolinski, dorindu-şi „să nu uităm această perioadă formidabilă”. Este perioada în care se descoperă ca desenator politic, în care devine un „turbat” de stânga. De atunci a frecventat numai oameni de stânga – „oamenii de dreapta mă enervează”, mărturisea el. Tot în această perioadă se angajează la JDD şi o cunoaşte pe a doua sa soţie, Maryse, jurnalistă la săptămânal.

„Desenul mi-a salvat viaţa, pentru că făceam ce-mi plăcea”, declara Wolinski pentru Europe1 în urmă cu un an, adăugând că „ceea ce-mi plăcea a devenit o meserie, iar ăsta este un lucru preţios”. Întrebat dacă se gândeşte la pensionare, artistul răspundea în stilul său provocator, cu o ultimă piruetă, „nu mă pot opri. Stilul de viaţă mă obligă să câştig mulţi bani”.(Mediafax.ro/ FOTO francetsinfo.fr)