Bucovina rămâne destinaţia preferată de români pentru petrecerea sărbătorilor de iarnă
Publicat de Andreea Drilea, 29 decembrie 2023, 19:29
De la Suceava, relatează Mihaela Buculei:
În pensiunile din Bucovina, pregătirile sunt pe ultima sută de metri. Cele mai căutate sunt pensiunile din zonele turistice unde sunt şi renumitele mănăstiri. Localităţile Mănăstirea Humorului, Voroneţ, Moldoviţa, Suceviţa, Putna sunt preferate de turişti, aici fiind şi cel mai bine păstrate datinile şi obiceiurile de iarnă.
-: Sunt chiar foarte mulţi acum, şi am observat că vin chiar din alte localităţi, fiind o zonă cu mai mulţi turişti.
-: Avem peste 100 de urători, totul e organizat, călăreţi, cu bunghieri. Încă se păstrează şi ştiţi, din acest motiv probabil a fost foarte solicitat.
Reporter: Şi zona Vama este în topul preferinţelor, iar gastronomia din această parte a judeţului este renumită.
-: Mâncarea toată o pregătesc eu, totu-i din propria mea gospodărie.
-: Produse tradiţionale de porc, bineînţeles şi tradiţionala tochitură care se serveşte în zonă.
Reporter: În zona de munte, gradul de ocupare este mai mare, aici fiind şi multe posibilităţi de petrecere a timpului liber. Ce ar putea să facă turistul dincolo de a face drumeţii?
-: Cine festive, petreceri câmpeneşti, grătare, tot ce doresc.
(RADOR/FOTO radioiasi.ro – imagine ilustrativă)