Cîţu: Legea bugetului este finalizată, va fi în dezbatere publică marţi sau miercuri dimineaţă
Publicat de , 9 februarie 2021, 06:59
Construcţia bugetară este dificilă şi ieri liderii coaliţiei au decis să taie de unde se poate.
Aşa că pensiile nu vor mai creşte din septembrie, ci de la 1 ianuarie 2022, iar bugetarii nu vor mai primi tichete de vacanţă anul acesta.
Trebuie făcute economii de aproape două miliarde de lei şi ar putea fi eliminate şi unele sporuri, care erau acordate unor angajaţi la stat.
Un exemplu este sporul COVID, pe care l-au primit angajaţii din prefecturi de un an încoace şi care era în valoare de 30% din salariul de bază.
Tot pentru a face economii, indemnizaţia de hrană pe care o primesc angajaţii de la stat ar putea fi redusă.
Alocaţiile copiilor vor rămâne neschimbate anul acesta, dar se ia în calcul reducerea subvenţiei pentru transportul studenţilor, iar pensiile din sistemul de stat vor creşte de la 1 ianuarie 2022, după cum declara preşedintele PNL, Ludovic Orban.
Ludovic Orban: La baza creşterii punctului de pensie stă formula care a existat, şi anume compensarea în proporţie de 100% a pierderii puterii de cumpărare ca urmare a inflaţiei şi, de asemenea, creşterea puterii de cumpărare prin creşterea punctului de pensie cu 50% din creşterea salariului mediu brut pe economie. Nu se emit noi vouchere de vacanţă, pentru că sunt vouchere de vacanţă care sunt valabile în continuare în cursul anului 2021.
La discuţiile din coaliţie a fost prezent şi premierul Florin Cîţu, care spunea că ţinta de deficit asumată rămâne între 7% şi 7,1%.
Şeful executivului a mai anunţat că proiectul bugetului de stat pentru acest an este aproape gata, iar guvernul urmează să pună în dezbatere publică documentul, cel mai probabil miercuri.
Pasul următor va fi adoptarea în guvern, săptămâna viitoare, şi în Parlament până în 20 februarie.
(Rador/FOTO radioiasi.ro)