Ascultă Radio România Iași Live

Cadrele didactice din Iași au optat să intre în grevă generală la 22 mai

(AUDIO) Cadrele didactice din Iași au optat să intre în grevă generală la 22 mai

(AUDIO) Cadrele didactice din Iași au optat să intre în grevă generală la 22 mai

Publicat de gabrielarotaru, 15 mai 2023, 17:18

Liderul USLIP Iași, Laviniu Lăcustă, a precizat că principalele revendicări vizează salarizarea din educație.

El a spus că în ultimii patru ani nu au fost făcute majorările promise, iar în prezent un profesor debutant are un salariu de 2.500 de lei, iar un cadru didactic, aflat în pragul pensiei, care și-a susținut toate gradele, ajunge la un venit de 4.500 de lei.

Laviniu Lăcustă: Numărul celor care au optat pentru intrarea în grevă generală este de 7.142, doar 213 colegi au fost împotriva intrării în grevă generală și mai avem un număr de aproximativ 950 de membri de sindicat care nu și-au exprimat nicio dorință nici pentru, nici împotrivă. Chiar și așa, vă pot spune că este probabil unul din cele mai mari procente pe care le-am avut ca intenție de intrare într-o grevă generală, dacă ar fi să mă raportez la ultimii 20 de ani. Vom intra în grevă generală pe data de 22 mai asta, evident, dacă guvernanții nu vor lua nicio măsură pentru a rezolva revendicările de care le vorbeam. 


Mâine dimineață, liderii federațiilor sindicale din educație au programată o conferință de presă în care vor anunța decizia la nivel național, cu privire la declanșarea grevei generale în învățământul preuniversitar. (Radio Iași/ Constantin Mihai/ FOTO radioiasi.ro)

Iaşi: Peste 200 de specialişti vor participa la Congresul Naţional de Neuroştiinţe Moderne din România
Fără categorie joi, 26 septembrie 2024, 12:43

Iaşi: Peste 200 de specialişti vor participa la Congresul Naţional de Neuroştiinţe Moderne din România

Peste 200 de specialişti din domeniul neuroştiinţelor se vor afla în perioada 9-12 octombrie, la Iaşi, pentru a lua parte la cea de-a VI-a...

Iaşi: Peste 200 de specialişti vor participa la Congresul Naţional de Neuroştiinţe Moderne din România
TÂRGUL DE MEŞTERI din Târgu Frumos, ediția a XI-a, 20-22 septembrie 2024
Fără categorie miercuri, 18 septembrie 2024, 12:16

TÂRGUL DE MEŞTERI din Târgu Frumos, ediția a XI-a, 20-22 septembrie 2024

Primăria Oraşului Târgu Frumos şi Asociaţia Meşterilor Populari din Moldova, având parteneri Casa de Cultură „Garabet Ibrăileanu” Târgu...

TÂRGUL DE MEŞTERI din Târgu Frumos, ediția a XI-a, 20-22 septembrie 2024
A început „Creative Healing”! Anca Sâiu, psihoterapeut pentru copii și adolescenți la Salvați Copiii Iași
Fără categorie miercuri, 11 septembrie 2024, 10:00

A început „Creative Healing”! Anca Sâiu, psihoterapeut pentru copii și adolescenți la Salvați Copiii Iași

A început „Creative Healing”! Proiect dedicat copiilor din secția de oncologie a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Sfânta...

A început „Creative Healing”! Anca Sâiu, psihoterapeut pentru copii și adolescenți la Salvați Copiii Iași
Au început lucrările la Spitalul nr. 2 din Vaslui
Fără categorie miercuri, 11 septembrie 2024, 06:20

Au început lucrările la Spitalul nr. 2 din Vaslui

Au început lucrările la Spitalul nr. 2 din Vaslui. Investiția dispune de o finanțare de peste 385 de milioane de lei și are în plan 100 de...

Au început lucrările la Spitalul nr. 2 din Vaslui
Fără categorie vineri, 16 august 2024, 10:22

#StareaEducației (INTERVIU) Theodor Giurcanu, vicepreședintele Consiliului Național al Elevilor: “Trebuie mult mai bine reglementate acțiunile care duc la aplicarea unei sancțiuni de tipul sălii de detenție, prevedere din noul Statul al Elevului, pentru a nu-l afecta și mai mult pe cel care are tendința de a deranja orele de curs”

În mai puțin de o lună începe școala, vacanța e pe final, iar din toamnă elevii vor avea parte de câteva schimbări survenite prin...

#StareaEducației (INTERVIU) Theodor Giurcanu, vicepreședintele Consiliului Național al Elevilor: “Trebuie mult mai bine reglementate acțiunile care duc la aplicarea unei sancțiuni de tipul sălii de detenție, prevedere din noul Statul al Elevului, pentru a nu-l afecta și mai mult pe cel care are tendința de a deranja orele de curs”
Fără categorie luni, 15 iulie 2024, 13:09

Importanța centurilor verzi și a pădurilor pentru viața și sănătatea României. Alex Găvan la ”Pulsul Zilei”, cu Mihai Florin Pohoață – 15.07.2024.

Pădurile asigură numeroase servicii ale ecosistemelor, esențiale pentru mediu și pentru climă. Pădurile contribuie la reglarea climei pe...

Importanța centurilor verzi și a pădurilor pentru viața și sănătatea României. Alex Găvan la ”Pulsul Zilei”, cu Mihai Florin Pohoață – 15.07.2024.
Fără categorie vineri, 5 iulie 2024, 10:10

Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui: Festivalul ”Vasluiul medieval”

Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui organizează de astăzi și până duminică a doua ediție a FESTIVALULUI „VASLUIUL MEDIEVAL”,...

Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui: Festivalul ”Vasluiul medieval”
Fără categorie luni, 1 iulie 2024, 11:22

Vrancea: Circa 20.000 de hectare însămânţate cu culturi de toamnă – afectate de seceta pedologică

Circa 20.000 de hectare însămânţate cu culturi de toamnă au fost afectate de seceta pedologică anul acesta, cu pierderi între 40% şi 50%,...

Vrancea: Circa 20.000 de hectare însămânţate cu culturi de toamnă – afectate de seceta pedologică