Cazuri de infectare cu noul coronavirus la Universitatea din Galaţi
Publicat de Andreea Drilea, 17 noiembrie 2020, 16:59
Totodată, toţi ceilalţi angajaţi ai universităţii gălăţene care au simptome, dar care îşi desfăşoară activitatea în sistem de telemuncă şi care doresc să se testeze, o pot face din proprie iniţiativă, conducerea universităţii gălăţene anunţând că va deconta cheltuielile aferente.
Potrivit rectorului Universităţii Dunărea de Jos din Galaţi, Lucian Georgescu, cei 12 angajaţi infectaţi cu SARS CoV 2 fac parte din personalul administrativ nedidactic şi didactic auxiliar, opt din aceştia fiind testaţi pozitiv COVID săptămâna trecută şi patru în această săptămână.
Potrivit sursei citate, angajaţii care, după testarea rapidă, vor primi un test pozitiv vor mai fi testaţi şi cu ajutorul PCR-ului, pentru certitudine.
De asemenea, în căminele studenţeşti există patru studenţi testaţi pozitiv COVID care au fost izolaţi în camere special amenajate în acest sens. Cât priveşte măsurile de protecţie aplicate în universitate, toate spaţiile au fost dezinfectate, iar accesul publicului în sediile institruţiei este restricţionat, solicitanţii aducând sau primind adeverinţele sau alte acte solicitate, la poartă, sau pe holurile instituţiei.
Totodată, activitatea didactică a Universităţii Dunărea de Jos din Galaţi nu a fost afectată de situaţia epidemiologică, cursurile universitare desfăşurându-se în continuare în regim online, în aceeaşi maniera aplicată de la începerea anului universitar.
(Rador/FOTO radioiasi.ro)