Ascultă Radio România Iași Live

celibidache

Serge Celibidache: Interzic folosirea numelui tatălui meu de către instituţiile statului român

Publicat de Lucian Bălănuţă, 15 octombrie 2014, 18:20

‘Programat pentru octombrie 2014, am luat decizia de a nu mai organiza ediţia a II-a a acestui eveniment. Motivul principal îl reprezintă indiferenţa Statului român atunci când vine vorba de onorarea valorilor României. De aceea, pentru cea de a doua ediţie am luat decizia de a nu mai sta cu mâna întinsă la Stat şi de a opri acest eveniment’, precizează Serge Celibidache într-un comunicat transmis AGERPRES.

În cadrul festivalului era prevăzut şi Concursul Internaţional de Dirijat Sergiu Celibidache.

Serge Celibidache spune că, ‘în afară de laude generoase, oferite punctual, şi promisiuni de prisos, nimic nu s-a concretizat mai departe’.

‘Ne-am adresat tuturor miniştrilor pe care i-am avut, chiar şi domnului prim-ministru. Este clar că tot ce înseamnă cultura în România nu este o prioritate pentru ţară şi cu atât mai puţin pentru cei care o conduc. (…) Miniştrii de Cultură care s-au perindat pe la conducerea instituţiei, ministrul Educaţiei cu care am fost în discuţii, miniştrii de la Turism, Cabinetul prim-ministrului nu au înţeles sau nu vor să înţeleagă ce au reprezentat Celibidache sau Brâncuşi, Eliade şi multe alte figuri internaţionale pentru România şi români’, susţine Celibidache.

Acesta subliniază că indiferenţa şi promisiunile neonorate l-au determinat să anunţe interzicerea folosirii numelui tatălui său de către instituţiile statului român.

‘Consecinţa indiferenţei, promisiunilor neonorate, neruşinării anumitor oameni politici, mă determină să interzic folosirea numelui şi imaginii tatălui meu de către orice instituţie de Stat a României. Consider că s-a comis o crimă culturală, precum s-a mai comis şi în cazul altor personalităţi, aşadar sunt nevoit să iau această măsură’, mai spune fiul marelui dirijor.

Fostul ministru al Culturii Kelemen Hunor a declarat pentru AGERPRES că în acest an nu a depus nimeni vreo solicitare de finanţare pentru acest eveniment.

‘În acest an, nimeni nu a depus nicio solicitare. La mine sigur nu a ajuns’, a spus Kelemen Hunor.

Bustul, un mod depășit de exprimare artistică a memoriei spațiului public. Un proiect de Matei Bejenaru.
Life duminică, 13 octombrie 2024, 07:56

Bustul, un mod depășit de exprimare artistică a memoriei spațiului public. Un proiect de Matei Bejenaru.

Proiectul „STUDIO-PORTALS”, al lui Tudor Pătrașcu, artist vizual, continuă în Strada Armeană, numărul 18, din Iași. Publicul este...

Bustul, un mod depășit de exprimare artistică a memoriei spațiului public. Un proiect de Matei Bejenaru.
#StareaEducației: (INTERVIU) Au strălucit la Olimpiada Internațională a Elenismului! Teodora Chirilă și Tudor Cionca, doi elevi ieșeni, de la Colegiul Național, au obținut premiul I la o competiție în care au concurat cu vorbitori nativi de limba neogreacă
Life vineri, 11 octombrie 2024, 11:13

#StareaEducației: (INTERVIU) Au strălucit la Olimpiada Internațională a Elenismului! Teodora Chirilă și Tudor Cionca, doi elevi ieșeni, de la Colegiul Național, au obținut premiul I la o competiție în care au concurat cu vorbitori nativi de limba neogreacă

Nu se studiază în mod obișnuit la școală, nici măcar ca disciplină opțională, însă avem rezultate de excepție la olimpiadele...

#StareaEducației: (INTERVIU) Au strălucit la Olimpiada Internațională a Elenismului! Teodora Chirilă și Tudor Cionca, doi elevi ieșeni, de la Colegiul Național, au obținut premiul I la o competiție în care au concurat cu vorbitori nativi de limba neogreacă
#InfoEconomic: la Iași, 24 – 25 octombrie, forum economic trilateral. Paul Butnariu, președinte CCII: promovăm Iașiul ”ca un posibil hub economic și strategic și de logistică pentru viitoarea colaborare și reconstrucție masivă a Ucrainei”
Life marți, 8 octombrie 2024, 23:59

#InfoEconomic: la Iași, 24 – 25 octombrie, forum economic trilateral. Paul Butnariu, președinte CCII: promovăm Iașiul ”ca un posibil hub economic și strategic și de logistică pentru viitoarea colaborare și reconstrucție masivă a Ucrainei”

În perioada 24-25 octombrie, la Iași, urmează să se desfășoare Forumul Economic Trilateral pentru afaceri si reconstrucție în Ucraina....

#InfoEconomic: la Iași, 24 – 25 octombrie, forum economic trilateral. Paul Butnariu, președinte CCII: promovăm Iașiul ”ca un posibil hub economic și strategic și de logistică pentru viitoarea colaborare și reconstrucție masivă a Ucrainei”
#StareaEducației (INTERVIU) Liviu George Maha, rectorul UAIC Iași: “Sprijinim partea de cercetare, care este esențială într-o instituție de învățământ superior. Oferim granturi atât pentru profesorii tineri cât și pentru cei experimentați. Ne dorim și studenți străini, care reprezintă un indicator al actului didactic de calitate”
Life vineri, 4 octombrie 2024, 13:55

#StareaEducației (INTERVIU) Liviu George Maha, rectorul UAIC Iași: “Sprijinim partea de cercetare, care este esențială într-o instituție de învățământ superior. Oferim granturi atât pentru profesorii tineri cât și pentru cei experimentați. Ne dorim și studenți străini, care reprezintă un indicator al actului didactic de calitate”

Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași a deschis noul an academic la începutul acestei săptămâni, într-o atmosferă de sărbătoare,...

#StareaEducației (INTERVIU) Liviu George Maha, rectorul UAIC Iași: “Sprijinim partea de cercetare, care este esențială într-o instituție de învățământ superior. Oferim granturi atât pentru profesorii tineri cât și pentru cei experimentați. Ne dorim și studenți străini, care reprezintă un indicator al actului didactic de calitate”
Life marți, 1 octombrie 2024, 23:59

#InfoEconomic: Eddy Hilițanu, manager de proiecte pentru consilierea tinerilor: ”noi îi încurajăm să se îndrepte către problemele comunității; tiparul nou de afaceri n-ar trebui să se concentreze doar spre profit, cât și spre ce nevoie rezolvi în comunitate”

În luna octombrie 2021, din numărul total al persoanelor juridice ce figurau în Registrul Comerțului, categoria de vârstă de până în 29 de...

#InfoEconomic: Eddy Hilițanu, manager de proiecte pentru consilierea tinerilor: ”noi îi încurajăm să se îndrepte către problemele comunității; tiparul nou de afaceri n-ar trebui să se concentreze doar spre profit, cât și spre ce nevoie rezolvi în comunitate”
Life marți, 1 octombrie 2024, 17:56

Ciprian Huțanu: „Majordomul”, un proiect de cercetare și de creație artistică, (…) suport și model pentru studenții noștri

Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași a deschis anul universitar cu premiera spectacolului „Majordomul”, după romanul...

Ciprian Huțanu: „Majordomul”, un proiect de cercetare și de creație artistică, (…) suport și model pentru studenții noștri
Life sâmbătă, 28 septembrie 2024, 08:31

#StareaEducației (INTERVIU) Ofertă bogată de programe de studii în străinătate, la o nouă ediție a International University Fair ce se va desfășura la Iași

Cel mai mare eveniment educațional din Europa de Sud-Est, International University Fair, revine la Iași. La 9 octombrie, reprezentanții și...

#StareaEducației (INTERVIU) Ofertă bogată de programe de studii în străinătate, la o nouă ediție a International University Fair ce se va desfășura la Iași
Life marți, 24 septembrie 2024, 09:01

#InfoEconomic: Amalia Georgescu, coordonatoare a Clubului Afaceri.ro Iași: ”când o antreprenoare dezvoltă o afacere, nu o face doar pentru ea, ci o face și pentru a aduce ceva nou sau mai bun, mai bine celor din comunitate”.

În acest an, în cadrul unui eveniment, la București, a fost lansată statistica potrivit căreia patru din zece antreprenori, în România, sunt...