Senatorii și deputații se reunesc într-o ședință comună festivă, dedicată aniversării Centenarului Iaşi – Capitala Regatului României 1916-1918
Publicat de , 26 aprilie 2017, 06:43
În august 1916, România a intrat în Primul Război Mondial, de partea Antantei, începând operațiunile militare împotriva Austro-Ungariei în noaptea de 14 spre 15 august. La sfârșitul toamnei aceluiași an, cea mai mare parte a teritoriului național, inclusiv Bucureștii, a fost ocupată de inamic. După pierderea Capitalei, a urmat retragerea spre Moldova, teritoriu ce va deveni centrul rezistenței românești în timpul războiului.
În orașul Iași, devenit capitala propriu-zisă a țării (până în noiembrie 1918), s-au mutat autoritățile și principalele instituții ale țării, aici găsindu-și deopotrivă refugiul și mii de locuitori. Aici s-au aflat reședința regelui Ferdinand I și reședința reginei Maria și tot aici și-au avut sediile și și-au desfășurat activitatea Guvernul României, Parlamentul României, Banca Națională a României, Curtea de Casație și Justiție, alte instituții.
La Iași au avut loc, în 1917, dezbaterile parlamentare privind revizuirea Constituției în vederea realizării a două reforme esențiale — reforma agrară și reforma electorală, cu implicații atât de însemnate după realizarea Marii Uniri de la 1918. De altfel, cu prilejul dezbaterilor, Take Ionescu (Partidul Conservator Democrat) declara: ”Noi legiferăm astăzi pentru România Mică, dar legiferăm cu ochii la România de mâine”.
La Iași, a sosit primul eșalon al voluntarilor ardeleni, care au depus jurământul la 8/21 iunie 1917, în fața Regelui Ferdinand I și a guvernului. În cuvântarea rostită cu acest prilej, prim-ministrul Ion I. C. Brătianu afirma că acest fapt reprezenta ”prima manifestare a întregirii neamului nostru, în care serbăm temelia României Mari”, după cum se arată în volumul ”Ion I.C. Brătianu”, autor — prof. univ.dr. Ioan Scurtu (Editura Museion, București, 1992).
Tot la Iași, la 30 martie/12 aprilie 1918, a fost prezentat regelui Ferdinand I și guvernului României actul unirii Basarabiei cu România, votată la 27 martie/9 aprilie 1918, la Chișinău, de Sfatul Țării, iar prin decretul regal din 9/22 aprilie 1918, a fost ratificată unirea Basarabiei cu România, potrivit volumului ”Regele Ferdinand”, autor — prof. univ. dr. Ioan Scurtu (Editura Garamond, București, 1995).
În ceea ce privește reforma agrară și reforma electorală, acestea au constituit teme importante ale vieții social-politice din România la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX.
Legea agrară din 1864, din perioada domniei lui Alexandru Ioan Cuza (1859-1866), nu rezolvase decât în parte problema împroprietăririi țăranilor. Aceștia primiseră prea puțin pământ, iar loturile se fărâmițaseră în timp. La începutul secolului XX, se extinsese foarte mult sistemul arendării pământului. În preajma izbucnirii Primului Război Mondial, sute de mii de gospodării țărănești erau total lipsite de pământ. Problema agrară se impune tot mai ferm atenției opiniei publice, mai ales după răscoala din 1907, eveniment care a și determinat ulterior adoptarea unei noi legislații în domeniul agrar, menită să amelioreze situația țărănimii.
În ceea ce privește sistemul electoral din România, conform legii electorale din 1866, apoi și prin noua lege electorală din 1884 (prin revizuirea Constituției), votul era cenzitar, având un caracter restrictiv.
Ion I. C. Brătianu, președintele Partidului Național Liberal (PNL), este cel care va iniția reforma agrară și reforma electorală. În iunie 1910, la o reuniune liberală, acesta declara că se impune „revizuirea Constituției pentru a modifica sistemul electoral de azi”.
În 1910, cele două reforme figurau și în programul altor partide politice. Astfel, Partidul Social Democrat prevedea „votul universal, egal, direct și secret” pentru toți locuitorii țării în vârstă de peste 20 de ani, iar în programul agrar — „răscumpărarea silită pe cât va fi trebuință a unei părți cât mai întinse din proprietatea mare”. De asemenea, Partidul Naționalist Democrat, condus de N. Iorga, se pronunța pentru votul universal. Partidul Conservator, în schimb, se opunea revizuirii Constituției.
În 1913, Partidul Național Liberal decide să treacă la modificarea Constituției, în vederea realizării celor două reforme. La 7 septembrie 1913, Ion I. C. Brătianu a publicat o scrisoare-program, prin care cerea „desăvârșirea reformei agrare printr-o intervențiune a statului cu drept de expropriere, unde e nevoie, pentru creșterea proprietății țărănești”, precum și „stabilirea colegiului electoral unic”, conform volumului ”Ion I. C. Brătianu”, autor — prof. univ. dr. Ioan Scurtu. Instalarea, la 4 ianuarie 1914, a guvernului condus de Ion I. C. Brătianu a declanșat acțiunea practică de legiferare a reformelor. În februarie 1914, a fost citită, în Adunarea Deputaților și în Senat, propunerea de revizuire a Constituției. Izbucnirea Primului Război Mondial, în iulie 1914, a determinat însă scoaterea reformelor de pe ordinea de zi.
În 1917, prim-ministrul Ion I. C. Brătianu considera că nu trebuie așteptat sfârșitul războiului pentru ca cele două reforme să fie înscrise în Constituție. Astfel, a fost reluată problema modificării Constituției, în scopul de a oferi baza legală pentru trecerea la înfăptuirea celor două reforme.
La 23 martie/5 aprilie 1917, regele Ferdinand I s-a adresat ostașilor români, cu următoarea proclamație: „Vouă, fiilor de țărani, care ați apărat cu brațul vostru pământul unde v-ați născut, unde ați crescut, vă spun eu, regele vostru, că pe lângă răsplata cea mare a izbânzii, care vă asigură fiecăruia recunoștința neamului nostru întreg, ați câștigat totodată dreptul de a stăpâni într-o măsură mai largă pământul pe care v-ați luptat. Vi se va da pământ. Eu, regele vostru, voi fi întâiul a da pildă. Vi se va da și o largă participare la treburile statului”.
Discursul regelui Ferdinand a deschis calea trecerii imediate la modificarea Constituției. La 6/19 mai 1917, la Iași, prim-ministrul Ion I. C. Brătianu a prezentat, în Camera Deputaților și în Senat, proiectele de reformă agrară și electorală și de revizuire a Constituției. El a apreciat, cu acest prilej, că reformele erau cerute „de spiritul vremilor în care trăim”, afirmând totodată că jertfele eroice de pe front impun „să votăm încă de acum aceste două principii fundamentale ca să rămână câștigate pentru poporul nostru orice s-ar întâmpla de aici înainte”.
Reforma electorală preconiza votul universal, egal, secret, direct, obligatoriu, pentru bărbații cu vârsta de 21 de ani împliniți, iar reforma agrară prevedea exproprierea moșiilor mai mari de 100 de hectare.
La 20 mai 1917, V. G. Morțun, președintele Adunării Deputaților, a anunțat constituirea unei comisii care să redacteze proiectul de lege pentru modificarea articolelor 19, 57 și 67 din Constituție. Dezbaterile în plen, în cadrul cărora s-a remarcat din nou opoziția conservatorilor, au început la 24 mai și au durat trei săptămâni. Hotărârea de modificare a Constituției a fost votată de Adunarea Deputaților la 13 iunie 1917, iar de Senat, la 20 iulie 1917.
Pe linia concretizării reformelor înscrise în 1917 în Constituție, la 3/16 noiembrie 1918 a fost publicat decretul-lege pentru reforma electorală, care prevedea votul universal (numai pentru bărbați), așa cum fusese stabilit de Parlament în 1917, la Iași. La 16/29 decembrie 1918, au fost publicate decretele-lege privind trecerea la exproprierea marilor proprietăți rurale din regat. În noiembrie 1919, au avut loc primele alegeri parlamentare pe baza votului universal.
În iulie 1921, au fost date legile pentru definitivarea reformei agrare în Vechiul Regat și în provinciile istorice unite în 1918 cu acesta. Prin reforma agrară, au fost expropriate 6.120.000 ha (din care aproape 4 milioane ha teren arabil), reprezentând circa 66 la sută din suprafața deținută de marii proprietari funciari.
(agerpres/ FOTO digi24.ro)
