Florin Faifer evocat în „Nostalgia duratei…”

Publicat de isoreanu, 10 martie 2024, 13:55

Ioana Soreanu a asistat la eveniment.

Sala CUB a Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași a găzduit miercuri o întâlnire în care oameni de teatru și de litere au rememorat întâmplări care l-au avut ca protagonist pe Florin Faifer, teatrolog, critic și istoric literar. Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași.

Cu acest prilej, a fost prezentată cartea „Nostaligia duratei: Florin Faifer în evocări”.

Iată cum este evocat Florin Faifer: o prezență care se dorea discretă,  acesta se făcea remarcat prin felul său special de a se raporta la cei din jur. Stilul desăvârșit și unic al scriiturii îl așază pe un loc special în lumea literară.

Scriitorul Grigore Iliesei, legat de Florin Faifer printr-o prietenie veche, încă din studenție, i-a încredințat chiar scrierile sale, într-un gest de încredere totală:

Florin Faifer a rămas pentru… mă uit… și comunitatea asta teatrală, o amintire foarte frumoasă și e… și pentru colegii lui. Sigur, era un personaj foarte lunecos așa, foarte schimbător, aproape ca vremea, uneori, nu, dar în același timp, era o statornicie interioară, valori în care credea, un caracter de mare noblețe, de mare frumusețe. Acesta era Florin Faifer. În același timp, avea un anumit complex pe care și-l învingea întotdeauna, însă, niciodată nu i-a plăcut să fie chiar sub lumina reflectoarelor. Totdeauna s-a tras undeva în spate, discret, dar privind undeva, aș spune chiar așa, ca dintr-un avion în care vezi toate lucrurile. El vedea totul. Sigur, eu am amintiri foarte multe pentru că am fost colegi și pentru că el a fost cel căruia eu i-am încredințat, de la început, și el a avut această bunăvoință, scrierile mele. Și înainte de a fi publicate, toate cărțile au trecut pe sub ochii lui. Și el a contribuit într-un fel și la modelarea mea ca… un calofil, așa cum a fost și el, adică, plăcându-i scriitura frumoasă. Și el sigur că avea rețeta lui unică și irepetabilă. Nimeni nu poate să scrie ca el, are această singularizare, care este, cum să spun, un titlu din noblețe al lui Florin Faifer.

Cercetător la Institutul de Filologie Română „A. Philippide“, Florin Faifer a devenit în perioada 1991 – 1993, secretar literar la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași.

Iubind teatrul și actorii, a tratat cu mult respect această instituție și această misiune a sa. Iar actorii l-au prețuit și ei, iar acum își amintesc de Florin Faifer cu emoție. Mihaela Arsenescu Werner:

Mi-l amintesc cu intensitatea trăirii sufletești, intelectuale, didactice (râde) și, bineînțeles, cu aura de umor care-l însoțea așa… întotdeauna, ca un nimb. Deci, știai când apare Florin Faifer, trebuie să fie ceva… Era un amestec foarte ciudat de profunzime, de nostalgie, de ceva tainic, cu totul tainic, eu nu cred că el s-a dezvăluit cuiva cu adevărat, până la capăt, și de umor absolut suculent. Și studenții îl țin minte, și noi, colegii, și doctoranzii ș.a.m.d. Da, l-am iubit și asemenea oameni lipsesc, asemenea oameni de talia lui Florin. El nu aparține culturii locale, el aparține spiritualității, în general, pentru că un om de talia lui destinul acesta îl are.

Foștii studenți, masteranzi sau doctoranzi au vorbit despre umorul lui Florin Faifer, despre generozitatea și delicatețea de care dădea dovadă atunci când corecta unele neajunsuri în calitatea sa de profesor la Universitatea Națională de Arte „George Enescu”.

Modest, timid, dar de o mare valoare intelectuală, astfel și-l amintește actorul Emil Coșeru:

A fost un cercetător colosal, nemaipomenit, cu o acribie cunoscută, un tip care știa să-și onoreze meseria de profesor, că a fost profesor la noi Facultate. Era tot timpul în spatele sălii de spectacol. Țin minte că odată jucam ”Căsătorie cu de-a sila” și era sus la studio și…, a venit la spectacol, și era chiar în ultimul rând. Și l-am invitat, după… după spectacol, când toată lumea ieșea așa… i-am spus așa: ”Domnu’ Faifer, vă rog frumos să veniți să ne spuneți și nouă dacă v-a plăcut sau nu spectacolul”. Nu mai putea să meargă de emoție. Adică, a coborât panta aia care e la studio, mi-a spus „De ce mi-ai făcut chestia asta? Sunt transpirat acuma, sunt înnebunit, nu trebuia să faci lucrul ăsta”.

Florin Faifer și-a valoroficat erudiția și iubirea pentru cuvinte și ca om de radio, realizând, în trecut, la Radio Iași, un serial despre literatura de călătorii, dar colaborând și la alte emisiuni.

În 2007, a revenit la Teatrul Naţional din Iaşi, în calitate de consultant artistic.

Prietenul său, regizorul Ovidiu Lazăr, amfitrionul evenimentului de miercuri, și-a amintit de erudiția, de bunătatea și delicatețea lui Florin Faifer, dar, mai cu seamă, de deschiderea acestuia către comunicare:

El era special prin faptul că era el însuși în orice situație, fie că scria, fie că lucra ca secretar literar în Teatru, fie că ne plimbam pe stradă și vorbeam de una de alta. Avea această uriașă capacitate de a fi el însuși și de a nu-și trăda credința lui în celălalt și în ceilalți, o credință naivă și profundă, în egală măsură, în om și avea un adevărat cult al prieteniei. Era un mare erudit și un autentic intelectual și, în mod cert, tocmai datorită acestor calități, nu dădea niciodată verdicte. Sugera, te trimitea într-o zonă de vag, ca tu însuți sau tu însăți să te apleci asupra propriilor erori. Era, în egală măsură, foarte tandru și foarte ironic, era, în egală măsură, și liric și epic, cum îmi place mie să spun. Adică, era un om care avea acest cult al comunicării, pentru că avea o foarte mare iubire față de cuvinte și credea că prin cuvinte noi chiar putem comunica.

(Ioana Soreanu/Radio Iași, FOTO afiș: Facebook Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași)