Classix Festival 2024 – zilele de 23, 24 și 25 februarie (II)

Publicat de dvlad, 29 februarie 2024, 18:57

Oferta valoroasă Classix Festival a devenit la a 5-a ediție de-a dreptul luxuriantă prin cei 50 de artiști din 12 țări și muzica atât de diversă pe care au adus-o la Iași. Și, în ciuda declarației finale a organizatorilor, că această ediție a fost cea mai provocatoare, noi, publicul, am văzut o desfășurare normală, fără hiatusuri, fără schimbări de ultimă clipă, am fost mereu primiți cu zâmbete, voluntarii erau la locurile lor, sponsorii au asigurat pauzele cu licori, iar noi, publicul, am socializat cu plăcere (nu era chiar networking, cum ziceau prezentatorii), în schimb am aplaudat dezinhibați printre orice părți de lucrări, dacă ne-a plăcut!…

Așa că ideea de turism cultural de la conferința de presă, asociată cu acest eveniment, poate fi cea mai bună alegere la mijloc de februarie, iar organizatorii chiar ne-au semnalat spectatori dinafara granițelor, ceea ce e perfect în trendul marilor evenimente culturale, în care artiștii sunt urmați de fanii lor la distanțe considerabile. Pentru ei au fost organizate două tururi ghidate, pe 17 și 24 februarie.

Classix ca festival are o personalitate distinctă în zona muzicii clasice. Am mai scris despre faptul că ingredientele, cum ar fi artiștii invitați, repertoriul, panelurile de discuții și cursurile de măiestrie, ilustrațiile video și light designul – care capătă din ce în ce mai multă subtilitate de la o ediție la alta – totul la pachet, este o creție inspirată de studiile din Norvegia, Dragoș fiind un student extrem de conștiincios – poate vă amintiți, în 2020 la prima ediție l-a invitat chiar pe profesorul său Andreas Sonning, care ne-a dezvăluit mici secrete despre succesul managementului cultural în vremurile noastre de bejenie. Dragoș ni l-a prezentat anul acesta și pe Dan Zaharia (de la Fab Lab), ca pe un catalizator care a dus la înființarea Festivalului Classix, prin întâlnirea pe care a provocat-o între Dragoș și Patricia Brohanschi și începutul colaborării care se dovedește de mare succes, cu Asociația Industrii Creative și Showberry.

La finalul ediției actuale, Dragoș a mărturisit ce își dorește în materie de surse de buget, și anume, alături de parteneri, să existe și o implicare a administrației locale. Classix și-a luat examenul de maturitate cu brio (de altfel Alexander Rubel, directorul Centrului Cultural German Iași, mărturisea că nu ar fi acceptat parteneriatul încă de la prima ediție, dacă n-ar fi văzut clar potențialul de succes), Classix are o rețetă puternică, dă viață și farmec orașului într-o lună încă mohorâtă, reușind să devanseze venirea primăverii, așa că merită atenția și sprijinul celor care conduc destinele Iașului, și să nu uităm că doar dezvoltând orașul la toate nivelurile putem avea o adevărată creștere, pentru că toate se potențează reciproc: infrastructură rutieră, aeriană, săli de concerte, evenimente culturale.

V-am rămas datoare cu detalii de la concertele din 23-25, de vineri până duminică și cum mai mărturiseam, sunt atât de multe impresii, încât memoria lor se cere trecută pe hârtie și apoi ilustrată cu interviuri și muzică în emisiunile ce vor urma.

23 februarie, Reframing The Classics, la Sala Henri Coandă, Palatul Culturii

Pianistul francez Jean Baptiste Doulcet a început seara cu Piese lirice de Edvard Grieg. O minunată introducere pentru improvizațiile care au urmat. Mereu inspirat de alte arte, Jean Baptiste adoră să facă legătura între ele și muzică. Spune că s-a simțit imediat inspirat de lucrările lui Felix Aftene, „Colinele Iașului” și cum să nu fie, când ele au armonii intrinseci, viziuni aproape sonore, cu o natură vie, în mișcare, și sunt adevărate uși prin care ies laolaltă ideile, amintirile și muzica. Sunt patru ani de la prestigioasele premii obținute la Concursurile Long-Thibaud (prezidat de Martha Argerich, Pr. IV și Premiul Publicului) și Clara Haskil (prezidat de Christian Zacharias, Premiul Modern Times), dar Jean-Baptiste are de asemenea două albume și peste 20 de lucrări proprii – un cvartet de coarde fiindu-i comandat de Gewandhaus Leipzig în 2018. La bis, inspirația lui l-a făcut să alerge pe clape inclusiv inspirat de Sala Coandă, căreia nimeni nu i-a mai adus o asemenea ofrandă improvizatorică surprinzătoare. Este primul artist care face acest lucru, iar gestul său ar putea fi o adevărată mănușă aruncată altor compozitori care s-ar putea lăsa inspirați de eleganța, măreția, căldura și mai ales de îngerii care îmbrățișează sala de sus, într-o conexiune mărturisită cu Cerul.

Seara a continuat la fel de impresionantă, cu un trio alcătuit din muzicieni de clasă, tenorul Jan Petryka din Polonia, pianistul Ulrich Koella, deja cunoscut din seara precedentă, și la corn, ieșeanul Petrea Gîscă, într-o minune de trio de Schubert, Auf dem Strom (Pe pârâu). Ne-am lăsat și noi să plutim pe apele unui pârâu imaginar, plin de armonie. Cei trei au cântat cu bucurie și plăcere, prefațând  o întreagă suită de lieduri pe care Jan le-a cântat cu multă emoție. Vocea lui caldă de tenor liric mi s-a părut terapeutică. Și am fost cu atât mai mișcată la auzul unui crâmpei din povestea lui, despre bunica de 104 ani care rămâne pentru el un mare exemplu de vitalitate, deși în urmă cu decenii aproape îngheța pe câmp, în clipele cumplite în care Varșovia era aprope rasă de pe fața pământului, în timpul războiului. Dar ce spune Jan că ar vrea să ascundă când cântă? Tristețea din ochii lui?!?… Îi transmit ceva:  asta este zestrea lui, sensibilitatea care îi îmbogățește și îi înfrumusețează ființa și cântul. Îi doresc să o prețuiască și să o transforme ca și acum, în emoție pură!

24 februarie, sau lecția despre semantică în muzică. I Wish I Were Water, de Mirsaeed Hosseiny Panah, în Holul de Onoare al Palatului Culturii

Muzică persană într-o minunată haină occidentală, fără să-și piardă identitatea sau farmecul? Da, asta am ascultat, poeziile poetului Ahmad Shamlou, mare figură poeziei persane contemporane, pe o muzică în care texturi orchestrale moderne se amestecă cu valurile sunetelor de santur, iar cele trei voci intonează un adevărat manifest pentru umanitate, în tonuri modale învăluitoare cu miresme orientale. Mirsaeed Hosseiny Panah este un compozitor și interpret la santur (harpă persană așezată orizontal, ca țambalul), profesor de compoziție (inclusiv occidentală) la Universitate în Iran, cu studii de jazz în Norvegia, care a găsit limbajul comun între toate aceste stiluri. Muzica sa este inteligibilă, umană și mângâietoare, scriitura pare limpede și ușor de interpretat, dar cu destule provocări și subtilități greu de pătruns pentru interpretul occidental. Mirsaeed spune că interpretarea muzicienilor ieșeni diferă de cea din Norvegia și că de fiecare dată se simte inspirat să mai modifice partitura. I-a plăcut mult și este recunoscător pentru rezultatul colaborării de aici, iar noi am admirat capacitatea artiștilor noștri de a asimila atât de multe noutăți și de a le reda admirabil. Orchestra Classix Collective a fost formată din muzicieni din orchestra Filarmonicii Moldova și profesori la UNAGE, cărora li s-a alăturat un prieten al festivalului prezent și în edițiile trecute, Sabin Penea. Componența: Sabin la vioară, Bogdan Onofrei – vioară, Cătălina Toma – violă, Sebastian Vîrtosu – violoncel, Carla Stoleru – flaut, Daniel Paicu – clarinet bas, Zaharia Hojbotă – clarinet, Adrian Moisuc – fagot. La santur cromatic, autorul, Mirsaeed Hosseiny Panah. ONRI a colaborat prin soliștii Cristina Grigoraș-Radu – soprană, Nicoleta Maier – soprană, Ștefan Linu – bas. Ansamblul a fost condus de tânăra dirijoare Bjørk-Guinevere Kinsella Eide din Norvegia. Artiștii au fost plasați astfel în Holul Palatului, încât în spatele lor vedeam coloanele ca un adevărat templu, sugerat de fluidele video colorate și de treptele care urcau către un cer mai senin, evocat deopotrivă de poezie și muzică.

Final de Classix duminică, 25 februarie, la Sala Unirii, cu un adevărat desant de artiști, într-o Gală plină de exuberanță și varietate. Mozart Oboe Quartet și Piese Fantezie pt oboi și pian de Carl Nielsen, aranjate pentru oboi și trio de coarde, au fost interpetate de membri ai Classix Collective, Bogdan Onofrei – vioară, Cătălina Toma – violă, Sebastian Vîrtosu – violoncel, împreună cu oboistul  danez Max Artved, Profesor la Academia Regală de Muzică din Copenhaga și un muzician desăvârșit pe scenă. Max Artved este ceea ce a fost descris ca un mix ideal între un practician și un educator pasionat, printre studenții săi deveniți artiși consacrați numărându-se și Felicia Greciuc, oboist principal al Orchestrei Regale a Danemarcei și prezentă în Classix 2022 împreună cu membrii Cvintetului danez V Coloris. Max Artved a făcut parte din Orchestra Națională a Danemarcei, Filarmonica din Copenhaga și alte orchestre daneze. Între 2004 și 2018 a fost director artistic al Ansamblului Diamond de la Biblioteca Regală și a fondat Cvintetul de Suflători al Orchestrei Simfonice Naționale Daneze. Am gustat echilibrul fragil dintre trio și oboi, într-un mediu acustic destul de mare pentru o formație de dimensiuni destul de mici.

Au urmat câte două piese de Sabin Păutza și două de Grieg într-un aranjament inedit pentru pian la patru mâini, în care s-au amuzat să stea cot la cot Jean-Baptiste Doulcet cu Dragoș Cantea. S-a dovedit printre altele că amândoi rezonează la fel de bine cu un charleston, ca și cu ritmurile folclorului românesc sau ale celui norvegian.

Următorul invitat în Gală a fost tenorul Gabriel Bîrjovanu, pentru care a cânta cele trei Melodii ale inimii, op. 5 de Edvard Grieg a fost cu siguranță o bucurie ce i-a evocat experiența norvegiană îndelungată de angajat al Corului Operei din Oslo. La pian s-a aflat Ioana Chiriac, încă studentă la UNAGE, clasa profesoarei Ioana Stănescu, aceeași care i-a îndrumat și pașii lui Dragoș de-a lungul anilor de școală.

Și călătoria nordică a continuat cu o piesă a compozitorului și violonistului Ole Bull, al cărui Stradivarius îi poartă numele azi. Pentru că era un mare virtuoz, asemănat cu Paganini. Interpret pentru noi, elegant și nonșalant, Sabin Penea, la pian aflându-se din nou Dragoș Cantea.

Și până aici am descris de-abia jumătate de Gală. Extravaganța de ritmuri a continuat în partea a doua cu un omagiu adus unui alt muzician remarcabil, la fel de romantic ca și cei din sec. al 19-lea, dar care a trăit în sec. 20: Astor Piazzolla. Iar pentru a ilustra cât mai fidel amestecul de tango cu tradiția europeană clasică, a fost invitat un duo pitoresc și autentic, Bandini – Chiacchiaretta din Italia, cu o experiență în tango de peste 20 de ani în peste 50 de țări de pe tot globul. Giampaolo Bandini și Cesare Chiacchiaretta (bandoneon, respectiv chitară) au încununat seara cu muzica seducătoare din creațiile lui Piazzolla, Agustin Bardi și Maximo Diego Pujol, ultimul fiind doar unul dintre creatorii care au semnat lucrări scrise special pentru ei. În ultima parte, Libertango a fost interpretat împreună cu un cvartet din Classix Collective, Sabin Penea, Bogdan Onofrei, Cătălina Toma și Sebastian Vîrtosu. O delectare pentru auz, acest program de final al festivalului a împlinit cu siguranță și cele mai  pretențioase dorințe ale publicului, peisajul sonor scandinav, cel sud american sau jocul popular românesc reunind și împlinind ca un corolar conceptul acestei ediții Classix, descoperirea dorințelor.

Un mare proiect pentru Iașul cultural, materializat cu multă creativitate, muncă, perseverență, carismă.

Felicitări Classix & all friends and partners. Eforturile voastre ne-au făcut să redescoperim dorința de a trăi cu bucurie seri bogate, pline de frumusețe, comuniune și diversitate artistică.

Prezentări finale, Anca Medeleanu (TVR), Lucian Bălănuță (Radio Iași). Dragoș Cantea director artistic și co-fondator Classix Festival, Patricia Brohanschi – directorul Festivalului Classix, Anca Floroiu director de comunicare Classix

Daniela Vlad