Claudia Marcu, jurnalist radio în Țările de Jos: ”pentru mine, laleaua este cel mai potrivit simbol al imigrantului în această țară și dacă ea poate, putem și noi să prindem rădăcini”. Emisiunea ”Weekend cu prieteni”, realizator – Horia Daraban (24.03.2024)

Publicat de hdaraban, 24 martie 2024, 23:52 / actualizat: 29 martie 2024, 15:44

Dialogul propus de Horia Daraban a plecat tocmai de la ideea că gazetăria  se poate face doar în țara în care te-ai născut. Făcând apel și la experienețele avute din postura de vicepreședinte al Asociației Presei Străine, Claudia a oferit contraargumente.

Unele dintre acestea sunt legate și de realizarea unei serii de interviuri cu români stabiliți în Țările de Jos. Adunate sub titlul ”Noi rădăcini”, poveștile conaționalilor plecați din țară cu gândul la mai bine au ca laitmotiv mișcările acrobatului. Acesta își caută echilibrul, indiferent de locul în care are loc reprezentația.

Mai mult, în răspunsurile sale, Claudia Marcu a invocat câteva motive pentru a susține ideea existenței unei veritabile comunități românești  și care a prins rădăcini în Țările de Jos; asta, și prin prisma actului cultural cu amprentă românească.

Horia Daraban: Pentru că am invocat, consideră unii, cea mai frumoasă profesie din lume, Se spune că meseria de jurnalist pe care o practici în țara natală nu merge la export, nu poate fi practicată în țara de adopție. Putem contrazice un astfel de enunț?

Claudia Marcu: Sigur că da, poți să practici jurnalismul oriunde ești. Nu cred că mai contează geografia atât de mult. Sigur, contează pentru cine lucrezi, zic eu. Jurnaliștii care pleacă din țară și vor să-și găsească un alt drum, reușesc de multe ori să lucreze și pentru media din afara țării. Deci nu văd de ce nu poți să fii jurnalist și în afara țării. În cazul meu, păstrez limba română, îmi place foarte mult. Aș fi putut să trec la limba engleză foarte ușor și să îmi caut un alt drum, un alt medium, dar și postările mele sunt în limba română,  întotdeauna.

Horia Daraban: Putem face o comparație între modul în care se face jurnalism în România și care sunt abordările în Țările de Jos?

Claudia Marcu: Aș vrea să nu facem această comparație, pentru că diferența este mare. În plus, eu sunt plecată de 20 de ani și nu prea mai știu ce se întâmplă în zona jurnalistică din România.

Horia Daraban: Dar cum se face jurnalism în Olanda? Nu sunt aceleași reguli universale?

Claudia Marcu: Sunt aceleași reguli universale, dar sunt și respectate. Aș vrea poate să vă dau un exemplu din zona politicului, ce văd eu la televizor, cum sunt dezbaterile politice. Jurnaliștii au curaj să adreseze întrebări critice și politicienii, chiar dacă se supără, nu se vede imediat. Poate că sunt iritați. Dar nu există scandaluri în emisiunile televizate, în emisiunile de dezbateri politice. Ăsta este un exemplu pe care vi-l pot da.

Horia Daraban: Spuneam în introducerea noastră de volumul ”Noi rădăcini”, editat împreună cu Alexandru Iosub. E un fir roșu care se desprinde din interviurile realizate pentru carte cu românii stabiliți în afara țării?

Claudia Marcu: Aș spune că da. În general, cei care vin aici, la început, sunt un pic dezorientați, le este greu până când își găsesc un drum anume, până când se stabilizează totul. Ai o casă în care te simți ca acasă, ai un serviciu care îți acordă oarecare stabilitate, începi să descoperi ceea ce este în jurul tău, dar cam toate interviurile se încheie cu ideea că ne simțim bine aici, este bine aici. Nu este perfect, nicăieri nu este perfect, dar, în general, românii apreciază Țările de Jos. Sigur, o să găsiți foarte mulți care nu apreciază și care se plâng de Țările de Jos, dar se vor plânge și dacă sunt în România, și dacă sunt în Italia și dacă sunt în Spania. În orice loc, se vor plânge că nu este suficient de bine.

Horia Daraban: Din cele 52 de povești culese, într-un mod subiectiv, care este cea mai apropiată de sufletul tău?

Claudia Marcu: Cea mai apropiată este povestea cu care începe cartea, povestea pianistei Liana Șerbescu. A fost primul interviu pe care l-am înregistrat, pe care l-am făcut, pentru că, fiind un jurnalist de radio, așa am lucrat. Am înregistrat toate interviurile, după care le-am transcris. Liana Șerbescu a început povestea ei referindu-se la o carte poștală primită de la un prieten de peste hotare, plecat la rândul lui. Trebuie să spun că Liana Șerbescu a plecat în anii ‘70 din România. A ajuns în Țările de Jos în ’74. Și această carte poștală are desenată pe ea un acrobat, iar textul de la prietenul respectiv sună cam așa: ”Dragă Liana, cu toții suntem niște acrobați în această viață și încercăm să ne menținem echilibrul”. Și dorința mea a fost ca acrobatul să fie denumirea acestui proiect, dar din nefericire există într-un software, Adobe Acrobat, și n-am putut să-l folosim și am ajuns la ”Noi rădăcini”.

Dar este povestea la care țin foarte mult, pentru că ilustrează cel mai bine viața noastră în afara țării, deși și în țară trebuie să-ți găsești un echilibru.

Horia Daraban: Folosindu-mă de titlul cărții, ”Noi rădăcini”, au Țările de Jos, solul pielnic, potrivit pentru a prinde aceste rădăcin?.

Claudia Marcu: Acum mai mult de 400 de ani, cred că la sfârșitul secolului al XVI-lea, a ajuns laleaua în Țările de Jos, din Turcia, adusă de un botanist, Carolus Clusius, și a fost plantată pentru prima dată în grădina botanică din Leiden, în Hortus Botanicus. Această lalea a suferit de- a lungul timpului multe modificări și multe intersectări. A ajuns multiculturală. Pentru mine laleaua este cel mai potrivit simbol al imigrantului în Olanda și dacă ea poate putem și noi să prindem rădăcini. Și sunt mulți care au prins rădăcini.

Horia Daraban: Prin prisma aceasta, se poate vorbi de o comunitate românească în Olanda?

Claudia Marcu: Sigur că se poate vorbi de o comunitate românească. Sunt câteva fundații care au făcut eforturi extraordinare pentru a uni comunitatea. Am să dau exemplul Fundației RomPro, care este foarte, foarte puternică. Organizează multe activități culturale, multe activități care adună comunitatea românească laolaltă. Și mai au și o școală românească, Școala Românească din Amsterdam, școală de weekend.

Și mai este în sud, la Eindhoven, prima școală românească înființată în Olanda.  Este un demers al lui Vlad Niculescu Dâncă, profesor universitar la Universitatea din Leiden. Sunt câteva nuclee extraordinare care îi adună pe oameni. Sunt prezentări de carte sau sunt târguri de tot felul. Sunt târguri de primăvară, sunt târguri de Crăciun, sunt mici concerte, sunt întâlniri cu oameni de știință, mai ales în Eindhoven, pentru că este universitatea tehnică acolo și Vlad este foarteinteresat de acest aspect. Mai mult decât atât, școala românească din Eindhoven este prima, din câte știu eu, din diaspora, care are cursuri de știință pentru copii.

Horia Daraban: Îmi dau seama din ceea ce spui tu că actul cultural, generic vorbind, îi adună pe români care, cu siguranță, în primul rând, în primă instanță, sunt preocupați de ideea unui trai mai bun față de ceea ce aveau în locurile natale.

Claudia Marcu: Într-adevăr, am să-ți dau un exemplu foarte recent. Scriitoarea Anca Mizumki a avut un turneu european pentru prezentarea ultimului ei volum, ”Cei care cumpără stele”, turneu care s-a încheiat la Amsterdam. Și a venit foarte multă lume la această întâlnire și, la sfârșitul evenimentului, stai de vorbă cu fiecare, culegi, așa, câteva impresii și mi-am dat seama că lumea are nevoie de astfel de întâlniri. În limba română sunt foarte mulți scriitori care sunt aduși în diverse limbi și sunt invitați la întâlniri cu cititorii din țara respectivă de limbă engleză, spaniolă, irlandeză, dar foarte puține sunt întâlnirile cu diaspora, scriitorii români să se întâlnească cu cititorii de limbă română din afara țării. Și ăsta este un proiect la care lucrez în acest moment cu încă două doamne Dana Popa și Oxana Greadcenco. Ea vine din Moldova, dar suntem de aceeași limbă română.

Am vrea să organizăm mai multe întâlniri de acest fel, poate cu ajutorul editurilor. Deci ne-a deschis ochii, de fapt, această ultimă întâlnire cu Anca Mizumki.

Horia Daraban: N-aș vrea să încheiem interviul nostru fără să exploatăm și planul acesta. Ești ghid turistic în Țările de Jos. În ideea de călătorie, oferă mai mult țara unde ai prins rădăcini, decât ceea ce se vehiculează și ce este facil ca informație turistică?

Claudia Marcu: Da, oferă mai mult decât ce găsești în ghidurile turistice, cu siguranță. Și cele mai frumoase sunt excursiile făcute după placul turistului. La sfârșitul acestei săptămâni am o familie din Alabama pentru care am pregătit un program special conform dorințelor lor, am comunicat cu ei. Sunt cele mai frumoase experiențe și sunt atât de multe locuri de descoperit în această țară foarte mică, de șase ori mai mică decât România, că da, aș spune da. Este mult de descoperit și îmi place foarte mult și această activitate, pe lângă multe alte.

Interviu realizat de Horia Daraban.

Varianta audio a dialogului:

foto credit: Visual Artifacts