Ascultă Radio România Iași Live

Codăești

Vaslui: Trei persoane decedate în urma accidentului produs pe DN 24

Publicat de Lucian Bălănuţă, 19 mai 2024, 18:12

În accident au fost implicate două motociclete şi un autoturism. Pe una dintre motociclete se afla doar conducătorul, pe cea de-a doua erau două persoane, iar în maşină se afla doar o conducătoare auto.

‘La sosirea echipajelor de intervenţie au fost găsite patru victime, trei dintre acestea aflându-se în stare de inconştienţă. Atât motocicletele, cât şi autoturismul au fost cuprinse de flăcări. Ecihipajele de intervenţie au evaluat victimele, le-au evacuat şi au început manevrele de resuscitare pentru trei dintre acestea. Din nefericire, a fost confirmat decesul în cazul a trei dintre victimele accidentului. Pompierii militari au lichidat incendiul, iar acum asigură zona’, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui, Marius Stanciu.

Femeia aflată la volanul autoturismului a suferit un atac de panică.

Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările producerii accidentului.

Din primele cercetări, se pare că una dintre motociclete a încercat să depăşească o altă motocicletă aflată în faţă şi a intrat în coliziune cu autoturismul. Maşina a intrat pe contrasens şi ar fi lovit cealaltă motocicletă.

(Agerpres/ FOTO ISU VASLUI)

(AUDIO) Cea de-a XII-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere începe la Iași!
Prim plan marți, 22 octombrie 2024, 10:46

(AUDIO) Cea de-a XII-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere începe la Iași!

În această perioadă au loc întâlniri literare cu reprezentanți de seamă ai scenei literare mondiale, nopți albe ale poeziei, lecturi și mese...

Județul Suceava găzduiește două concerte de pian în cadrul turneului Classic Unlimited 2024
Prim plan marți, 22 octombrie 2024, 10:15

Județul Suceava găzduiește două concerte de pian în cadrul turneului Classic Unlimited 2024. Muzica clasică ajunge la Sinagoga din Rădăuți...

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse anunţă continuarea campaniei naţionale „Fără Bariere – Spune NU Drogurilor”

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse anunţă continuarea campaniei naţionale „Fără Bariere – Spune NU...

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse anunţă continuarea campaniei naţionale „Fără Bariere – Spune NU Drogurilor”
Galaţi: Spitalul Judeţean, dotat cu scintigraf de ultimă generaţie pentru diagnosticarea afecţiunilor oncologice
Prim plan marți, 22 octombrie 2024, 05:35

Galaţi: Spitalul Judeţean, dotat cu scintigraf de ultimă generaţie pentru diagnosticarea afecţiunilor oncologice

Spitalul Judeţean de Urgenţă Galaţi va fi dotat cu un scintigraf de ultimă generaţie, în valoare de peste un milion de euro, care ajută la...

Prim plan luni, 21 octombrie 2024, 18:51

Prezidenţiale R. Moldova: S-a finalizat numărarea voturilor

UPDATE – Comisia Electorală Centrală (CEC) de la Chişinău a finalizat, luni seară, numărarea voturilor în toate cele 2.219 secţii de...

Prezidenţiale R. Moldova: S-a finalizat numărarea voturilor
Prim plan luni, 21 octombrie 2024, 17:40

Bacău: Bărbat rănit grav în coliziunea dintre o cisternă cu substanţe chimice şi o autoutilitară cu butelii, pe DN2

Un bărbat a fost rănit grav, luni, în urma coliziunii dintre o cisternă care transporta substanţe chimice şi o autoutilitară încărcată cu...

Prim plan luni, 21 octombrie 2024, 17:26

(AUDIO) Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași marchează împlinierea a 164 de ani de la înființare

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași marchează împlinierea a 164 de ani de la înființare printr-o suită de evenimente academice....

Prim plan luni, 21 octombrie 2024, 16:55

(AUDIO) Forum investițional organizat de Banca Națională a României la Iași

La Iași se desfășoară un Forum investițional organizat de Banca Națională a României în colaborare cu Patronatul Proiectanților în...

Botoşani şi Iaşi: COD PORTOCALIU de furtuni

Publicat de , 21 iunie 2019, 18:40

Zone vizate:

– Județul Botoşani: Flămânzi, Albești, Trușești,
Lunca, Copălău, Călărași, Hlipiceni, Todireni, Sulița,
Santa Mare, Durnești, Blândești, Românești,
Răușeni;
– Județul Iaşi: Șipote, Vlădeni, Andrieșeni, Plugari,
Fântânele;

Interval de valabiliate: 21/06/2019 18:45 21/06/2019 19:45

(AUDIO) Cea de-a XII-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere începe la Iași!
Regional marți, 22 octombrie 2024, 10:46

(AUDIO) Cea de-a XII-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere începe la Iași!

În această perioadă au loc întâlniri literare cu reprezentanți de seamă ai scenei literare mondiale, nopți albe ale poeziei, lecturi și mese...

(AUDIO) Cea de-a XII-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere începe la Iași!
Județul Suceava găzduiește două concerte de pian în cadrul turneului Classic Unlimited 2024
Regional marți, 22 octombrie 2024, 10:15

Județul Suceava găzduiește două concerte de pian în cadrul turneului Classic Unlimited 2024

Județul Suceava găzduiește două concerte de pian în cadrul turneului Classic Unlimited 2024. Muzica clasică ajunge la Sinagoga din Rădăuți...

Județul Suceava găzduiește două concerte de pian în cadrul turneului Classic Unlimited 2024
Abdulrazak Gurnah, laureatul Premiului Nobel pentru Literatură în 2021, în vizită în România
Regional marți, 22 octombrie 2024, 07:47

Abdulrazak Gurnah, laureatul Premiului Nobel pentru Literatură în 2021, în vizită în România

Scriitorul Abdulrazak Gurnah, laureatul Premiului Nobel pentru Literatură 2021, se află în România în perioada 22 – 25 octombrie, la...

Abdulrazak Gurnah, laureatul Premiului Nobel pentru Literatură în 2021, în vizită în România
Galaţi: Spitalul Judeţean, dotat cu scintigraf de ultimă generaţie pentru diagnosticarea afecţiunilor oncologice
Regional marți, 22 octombrie 2024, 05:35

Galaţi: Spitalul Judeţean, dotat cu scintigraf de ultimă generaţie pentru diagnosticarea afecţiunilor oncologice

Spitalul Judeţean de Urgenţă Galaţi va fi dotat cu un scintigraf de ultimă generaţie, în valoare de peste un milion de euro, care ajută la...

Galaţi: Spitalul Judeţean, dotat cu scintigraf de ultimă generaţie pentru diagnosticarea afecţiunilor oncologice
Regional luni, 21 octombrie 2024, 17:40

Bacău: Bărbat rănit grav în coliziunea dintre o cisternă cu substanţe chimice şi o autoutilitară cu butelii, pe DN2

Un bărbat a fost rănit grav, luni, în urma coliziunii dintre o cisternă care transporta substanţe chimice şi o autoutilitară încărcată cu...

Bacău: Bărbat rănit grav în coliziunea dintre o cisternă cu substanţe chimice şi o autoutilitară cu butelii, pe DN2
Regional luni, 21 octombrie 2024, 17:26

(AUDIO) Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași marchează împlinierea a 164 de ani de la înființare

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași marchează împlinierea a 164 de ani de la înființare printr-o suită de evenimente academice....

(AUDIO) Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași marchează împlinierea a 164 de ani de la înființare
Regional luni, 21 octombrie 2024, 16:55

(AUDIO) Forum investițional organizat de Banca Națională a României la Iași

La Iași se desfășoară un Forum investițional organizat de Banca Națională a României în colaborare cu Patronatul Proiectanților în...

(AUDIO) Forum investițional organizat de Banca Națională a României la Iași
Regional luni, 21 octombrie 2024, 11:52

EABM 2024: Cel mai mare Congres de medicină cardiovasculară organizat în România

Congresul Societății Euro-Asiatice de Chirurgie Cardiovasculară și Toracică (EABM), desfășurat la Iași între 17 și 20 octombrie...