Ascultă Radio România Iași Live

columbeanu inchisoare

Regizorul Mihnea Columbeanu, condamnat definitiv la 26 de ani de închisoare

Publicat de Andreea Drilea, 29 mai 2015, 16:46

Prin decizia de vineri, Curtea de Apel Bucureşti a menţinut sentinţa dată în 24 februarie de Tribunalul Bucureşti.

Columbeanu a primit atunci mai multe pedepse pentru pornografie infantilă în formă continuată, trafic de minori în formă continuată şi agresiune sexuală în formă continuată. Pedeapsa cea mai grea a fost de 6 ani închisoare, la care s-a adăugat sporul de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, de 20 de ani şi 4 luni închisoare, astfel că regizorul va executa în final 26 de ani şi 4 luni închisoare.

În acelaşi dosar, Gabriela Ionescu, mama uneia dintre victime, a fost condamnată la 9 ani şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de complicitate la pornografie infantilă în formă continuată.

Curtea de Apel a menţinut obligaţia ca Mihnea Columbeanu şi Gabriela Ionescu să plătească în solidar către una dintre victime echivalentul în lei al sumei de 25.000 de euro. În schimb, CAB a decis ca regizorul să plătească doar el câte 5.000 euro către alte şase părţi vătămate.

Regizorul Mihnea Columbeanu a fost arestat preventiv pe 31 iulie 2014, pentru săvârşirea infracţiunii de pornografie infantilă, trafic de minori şi viol, el fiind acuzat că, în perioada 14 iunie 2010 – 1 iunie 2014, a primit şi a adăpostit, în mod repetat, la diferite intervale de timp, în locuinţa sa, o minoră de la vârsta de 7 ani şi 3 luni până la 11 ani şi 3 luni, în scopul exploatării sexuale.

‘Inculpatul a obligat minora să suporte şi să întreţină acte sexuale orale şi alte acte de natură sexuală, profitând de imposibilitatea victimei de a-şi exprima voinţa, şi prin oferirea de bani şi alte foloase mamei acesteia. Exploatarea sexuală a minorei a vizat şi producerea de către inculpat de materiale pornografice cu victima’, susţin procurorii DIICOT.

De asemenea, regizorul este acuzat că, la data de 5 februarie 2013, a întreţinut un act sexual cu minora care avea, la acel moment, vârsta de 9 ani, profitând de imposibilitatea victimei de a-şi exprima voinţa, precum şi de starea de constrângere morală în care se afla din cauza autorităţii exercitate de mama sa, Gabriela Ionescu.

În plus, regizorul Mihnea Gheorghe Columbeanu este acuzat de procurorii DIICOT că, în perioada 15 februarie 2014 – 17 iulie 2014, folosind conexiunea de internet la locuinţa lui din Bucureşti, sub ID-ul de utilizator ‘Mike’, a accesat, fără drept, în mod repetat, materiale pornografice cu minori, prin intermediul unei reţele P2P, pe care le-a stocat şi le-a pus la dispoziţia celorlalţi utilizatori ai reţelei.

În perioada 18 mai – 5 iunie 2014, de la conexiunea de internet a regizorului au fost efectuate 2.731 de transferuri de date, prin intermediul reţelei de partajare, fişierele conţinând materiale pornografice cu minori, iar în perioada 6 – 15 iulie 2014 Mihnea Gheorghe Columbeanu, prin intermediul aceleiaşi aplicaţii informatice, a pus la dispoziţia celorlalţi utilizatori, în spaţiul public, un număr de 31.036 fişiere, având în conţinut materiale de acelaşi tip.

La percheziţia efectuată la domiciliul regizorului, procurorii au ridicat mai multe sisteme informatice şi medii de stocare a datelor, respectiv 12 hard-disk-uri, 4 memory-stick-uri şi 1.331 de DVD-uri şi CD-uri.

(Agerpres/FOTO cinemagia.ro)

Bursele sociale pentru studenţi au fost majorate de Ministerul Educaţiei
Naţional sâmbătă, 26 octombrie 2024, 05:47

Bursele sociale pentru studenţi au fost majorate de Ministerul Educaţiei

Bursele sociale pentru studenţi au fost majorate de Ministerul Educaţiei, cuantumul minim fiind acum de 925 de lei. Ordinul a fost aprobat de...

Bursele sociale pentru studenţi au fost majorate de Ministerul Educaţiei
Elevii intră în vacanţă de astăzi, după terminarea cursurilor
Naţional vineri, 25 octombrie 2024, 07:04

Elevii intră în vacanţă de astăzi, după terminarea cursurilor

Elevii intră în vacanţă de vineri, după terminarea cursurilor, la finalul primului modul, potrivit calendarului aprobat de Ministerul...

Elevii intră în vacanţă de astăzi, după terminarea cursurilor
România va trece la ora de iarnă. Se dă ceasul înapoi cu o oră
Naţional vineri, 25 octombrie 2024, 05:38

România va trece la ora de iarnă. Se dă ceasul înapoi cu o oră

România va trece la ora de iarnă în acest sfârşit de săptămână. Ceasurile vor fi date înapoi cu o oră, astfel că în noaptea de...

România va trece la ora de iarnă. Se dă ceasul înapoi cu o oră
Comisia Europeană a aprobat o schemă de ajutor de stat pentru agricultorii români afectaţi de secetă
Naţional vineri, 25 octombrie 2024, 05:30

Comisia Europeană a aprobat o schemă de ajutor de stat pentru agricultorii români afectaţi de secetă

Comisia Europeană a aprobat o schemă de ajutor de stat pentru agricultorii români afectaţi de secetă. Este vorba de fonduri în valoare de 400...

Comisia Europeană a aprobat o schemă de ajutor de stat pentru agricultorii români afectaţi de secetă
Naţional vineri, 25 octombrie 2024, 04:40

Campania electorală pentru alegerile prezidenţiale a început la miezul nopții și se va derula până pe 23 noiembrie

Campania electorală pentru alegerile prezidenţiale a început la miezul nopții și se va derula până pe 23 noiembrie, ora 7:00. 14 candidaţi...

Campania electorală pentru alegerile prezidenţiale a început la miezul nopții și se va derula până pe 23 noiembrie
Naţional joi, 24 octombrie 2024, 11:26

Campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale începe în această seară, la ora 00,00

Campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale începe în această seară, la ora 00,00, şi se va încheia pe data de 23...

Campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale începe în această seară, la ora 00,00
Naţional joi, 24 octombrie 2024, 09:24

Documentația privind construcția tronsonului Moțca – Iași – Ungheni al viitoarei autostrăzi A8 a ajuns la Guvern

Documentația privind construcția tronsonului Moțca – Iași – Ungheni al viitoarei autostrăzi A8 a ajuns la Guvern și se află în procedură...

Documentația privind construcția tronsonului Moțca – Iași – Ungheni al viitoarei autostrăzi A8 a ajuns la Guvern
Naţional miercuri, 23 octombrie 2024, 16:20

Decizii adoptate în şedinţa de Guvern

Peste 400.000 de copiii care provin din medii defavorizate vor primi tichete sociale în valoare de 500 de lei, în vederea cumpărării de rechizite...

Decizii adoptate în şedinţa de Guvern