‘Comoara’, un film la fel de bun ca şi numele său
Publicat de Andreea Drilea, 12 ianuarie 2016, 12:57
La debutul său, cu filmul ‘A fost sau n-a fost’ (2006), premiat la Festivalul Internaţional de Film de la Cannes (cu Camera D’Or) şi unul dintre filmele europene esenţiale ale ultimului deceniu, scrie cotidianul american, Porumboiu a observat interacţiunile unui panel foarte greu de distins la o emisiune a unui post tv de provincie de comemorare a revoluţiei care a răsturnat dictatura lui Nicolae Ceauşescu. Filmul este în acelaşi timp o comedie monotonă brutală şi o anatomie devastatoare a moştenirii ambigue a revoluţiilor est-europene din 1989. Următoarea peliculă a lui Porumboiu, ‘Poliţist, adjectiv’ (2009), a prezentat o duplicitate similară, oferind atât o satiră uscată a condiţiilor de muncă birocratice, cât şi o critică furioasă a autoritarismului meschin care a persistat în România mult timp după dispariţia comunismului.
‘Comoara’, film inspirat de o legendă despre o comoară îngropată în curtea unei case, este ca o operă a unui văr din Balcani, nemaiîntâlnit demult, al lui Samuel Beckett (scriitor irlandez) – sumbră, stoică şi saturată de o empatie exasperată, inflexibilă a personajelor sale ridicole. Este, de asemenea, o subtilă, aproape ascunsă radiografie a sufletului european într-o perioadă de dificultăţi economice persistente – o răfuială mai eficientă şi mai raţională cu actuala criză de pe continent decât, să spunem, lungile şi încurcatele ‘Arabian Nights’ ale lui Miguel Gomez, chiar dacă aproape imediat se dovedeşte o anecdotă absurdă, o poveste modestă cu aerul unei legende urbane.
Mai vulnerabilă pentru competitori decât ‘The Hateful Eight’ sau ‘The Force Awakens’, ‘Comoara’, ca şi ‘A fost sau n-a fost ‘ şi ‘Poliţist, adjectiv ‘, răsplăteşte vizionarea repetată. Este un film amuzant şi bogat în implicaţii nedeclarate. Porumboiu, ca de obicei, face un joc lung, ţinând spectatorii în priză cu spiritul său formal riguros până când oferă o serie de execuţii narative şi vizuale reuşite la sfârşit. Secvenţa finală, însoţită de un semnal muzical puţin probabil dar perfect, este un gest cinematografic uimitor, o declaraţie hilară îngrozitoare despre valorile moderne, starea lumii, natura umană şi orice altceva. Acesta este un film la fel de bun ca şi numele său.
(Agerpres/FOTO arhivă cinemagia.ro)
