Strategia tirului românesc, stabilită la Radio Iaşi – Sport-blitz cu Liviu Suceavea (22.11.2015)
Publicat de Lucian Bălănuţă, 22 noiembrie 2015, 18:48
Şefii tirului românesc ne-au dezvăluit că, în ciuda faptului că, până acum, niciun sportiv român nu a obţinut calificarea la Olimpiada de vară de la Rio, performerii din ţara noastră au încă destule oportunităţi să ajungă anul viitor în Brazilia, dintre cei cu şanse reale nefiind excluşi ieşenii.
Conducerea Federaţiei Române de Tir a fost prezentă zilele trecute la Iaşi, la a IV-a ediţie a Trofeului Campionilor, la care au participat nu mai puţin de patru campioni olimpici, atât în proba de puşcă, cât şi în cea de pistol, dintre care nu putea lipsi campionul olimpic Alin Moldoveanu, aflat în dublă legitimare la CS Omega-Tehnoton şi Dinamo Bucureşti, care a adus Iaşului prima medalie olimpică de aur. Organizarea competiţiei, de altfel una de excepţie apreciată unanim de cei prezenţi, a făcut ca la final omul de afaceri Maricel Popa, deţinătorul celui mai dotat poligon de tir din ţară, să anunţe că de anul viitor Iaşul va intra cu acte în regulă, în elita tirului mondial, deoarece întrecerea de la Iaşi va fi intitulată Grand Prix-ul Omega Tehnoton şi va face parte din seria de întreceri cu adiţionare de puncte în vederea prezenţei la marile concursuri mondiale.