Ascultă Radio România Iași Live

construire spitale iasi cluj si craiova

Acord între BEI şi MS pentru consultanţă în pregătirea proiectelor privind construirea spitalelor regionale

Acord între BEI şi MS pentru consultanţă în pregătirea proiectelor privind construirea spitalelor regionale

Publicat de gabrielarotaru, 5 decembrie 2016, 17:35

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat, cu prilejul semnării acordului, că documentul este esenţial pentru demararea licitaţiilor pentru construcţia celor trei spitale.

‘În ultimii 25 – 35 de ani s-au construit extrem de puţine spitale în România. Practic, avem două spitale mici care au fost construite, niciun spital regional nu a fost măcar început. Vorbim aşadar de începutul, de primul pas pe care îl facem azi pentru trei spitale regionale – unul la Craiova, unul la Cluj şi unul la Iaşi. Vorbim de 150 de milioane de euro (…) şi pentru a dispune de aceste fonduri şi pentru a avea în câţiva ani trei spitale regionale în România este necesar ca două lucruri să se întâmple: prima dată este necesar ca acele condiţionalităţi ex ante pe care ni le-am asumat faţă de CE să fie îndeplinite şi mă bucur să vă anunţ că avem toate condiţiile îndeplinite (…) şi al doilea punct, pentru a ne asigura că vom avea trei spitale ‘ca lumea’, este pregătirea acestora’, a afirmat Voiculescu, la Palatul Victoria.

El a explicat că pentru pregătirea unui asemenea tip de investiţii de anvergură e nevoie de oameni specializaţi.

‘Semnăm un acord cu Banca Europeană de Investiţii (…) prin care România va primi asistenţă gratuită, o consultanţă gratuită. Este pentru prima dată când această consultanţă gratuită este achitată practic din bani europeni din Planul Juncker, din planul pentru investiţii în Europa şi prin această consultanţă în a doua parte a anului viitor Guvernul României, oricare ar fi el, va putea lansa licitaţiile pentru cele trei spitale regionale şi va avea la dispoziţie planuri făcute de experţi internaţionali, (…) care au experienţă relevantă în construcţia de spitale de o asemenea anvergură’, a adăugat ministrul Sănătăţii.

Potrivit lui Voiculescu, spitalele regionale de urgenţă vor avea până la 1.000 de paturi fiecare şi vor oferi ‘toate serviciile necesare tratării complete a cazurilor grave la nivel regional’.

Ministrul a mai spus că, potrivit estimărilor făcute, în afară de cele 150 de milioane din fonduri europene, statul ar mai avea nevoie de încă 450 de milioane de euro, în condiţiile în care fiecare dintre cele trei spitale va costa aproximativ 200 milioane de euro. (Agerpres/ FOTO evz.ro)

Specialiştii din bănci recomandă românilor să facă economii
Prim plan miercuri, 23 octombrie 2024, 11:49

Specialiştii din bănci recomandă românilor să facă economii

Specialiştii din bănci recomandă românilor să faca economii, să aiba un grad de îndatorare scăzut şi să păstreze un dialog permanent cu...

Specialiştii din bănci recomandă românilor să facă economii
Asociaţia Energia Inteligentă lansează cea de-a doua ediţie a proiectului „Case cu Căldură”
Prim plan miercuri, 23 octombrie 2024, 10:07

Asociaţia Energia Inteligentă lansează cea de-a doua ediţie a proiectului „Case cu Căldură”

Asociaţia Energia Inteligentă lansează astăzi cea de-a doua ediţie a proiectului „Case cu Căldură”, care îşi propune să vină...

Asociaţia Energia Inteligentă lansează cea de-a doua ediţie a proiectului „Case cu Căldură”
(AUDIO) Prima ediție a Festivalului Național al Școlilor de Teatru la Iași. Octavian Jighirgiu, invitat în Bună Dimineața cu Adina Șuhan
Prim plan miercuri, 23 octombrie 2024, 10:02

(AUDIO) Prima ediție a Festivalului Național al Școlilor de Teatru la Iași. Octavian Jighirgiu, invitat în Bună Dimineața cu Adina Șuhan

Prima ediție a Festivalului Național al Școlilor de Teatru reunește spectacolele celor mai tineri artiști din România. În perioada 𝟐𝟖...

(AUDIO) Prima ediție a Festivalului Național al Școlilor de Teatru la Iași. Octavian Jighirgiu, invitat în Bună Dimineața cu Adina Șuhan
Festivalul de Teatru „Aurel Luca” începe vineri, la Iasi! Coordonatorul festivalului, Andrei Ciobanu, s-a auzit în matinalul Radio România Iași
Prim plan miercuri, 23 octombrie 2024, 08:25

Festivalul de Teatru „Aurel Luca” începe vineri, la Iasi! Coordonatorul festivalului, Andrei Ciobanu, s-a auzit în matinalul Radio România Iași

În perioada 25-27 octombrie 2024, Iașul este gazda celei de-a XVIII-a ediții a Festivalului de Teatru „Aurel Luca”, eveniment organizat de...

Festivalul de Teatru „Aurel Luca” începe vineri, la Iasi! Coordonatorul festivalului, Andrei Ciobanu, s-a auzit în matinalul Radio România Iași
Prim plan miercuri, 23 octombrie 2024, 07:08

Companiile de asigurări au achitat despăgubiri în valoare de un milion de euro în urma inundaţiilor

Firmele de asigurări au achitat până acum despăgubiri în valoare de un milion de euro în dosarele de daună deschise în urma inundaţiilor...

Companiile de asigurări au achitat despăgubiri în valoare de un milion de euro în urma inundaţiilor
Prim plan miercuri, 23 octombrie 2024, 06:56

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege privind salariul minim

Camera Deputaţilor a adoptat în calitate de for decizional proiectul de lege privind salariul minim adecvat prin care se transpune o directivă...

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege privind salariul minim
Prim plan miercuri, 23 octombrie 2024, 06:52

Ministerul Afacerilor Externe a emis o atenţionare de călătorie pentru Ungaria, unde sunt impuse restricţii de trafic

Circulaţia autovehiculelor cu masa mai mare de 7,5 tone va fi restricţionată, miercuri, pe teritoriul Ungariei. În ţara vecină, 23 octombrie...

Ministerul Afacerilor Externe a emis o atenţionare de călătorie pentru Ungaria, unde sunt impuse restricţii de trafic
Prim plan marți, 22 octombrie 2024, 17:45

(AUDIO) Iaşi: UAIC pierde în primă instanţă procesul cu TUIASI privind Palatul Universitar

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași a câștigat, astăzi, în primă instanță, procesul deschis de Universitatea „Alexandru...

(AUDIO) Iaşi: UAIC pierde în primă instanţă procesul cu TUIASI privind Palatul Universitar