Ciolacu, despre discuţiile cu şeful statului: Am vorbit numai de varianta unui Guvern de uniune naţională
Publicat de ,
14 decembrie 2020, 13:05
Potrivit lui Ciolacu, preşedintele Klaus Iohannis a menţionat că propunerea PSD de premier în persoana lui Alexandru Rafila este una ”onorabilă’.
‘Preşedintele României a recunoscut faptul, şi chiar ne-a felicitat, că PSD a câştigat aceste alegeri. De asemenea, a spus că propunerea PSD în persoana domnului doctor Alexandru Rafila este o propunere onorabilă. (…) Am vorbit numai de varianta unui Guvern de uniune naţională. (…) Am menţionat faptul că acele negocieri ridicole, pe lângă Constituţie, de la Vila Lac 1 nu au ce căuta într-o democraţie reală. Am insistat că România trece printr-o perioadă complicată, atât în ce priveşte pandemia, a crizei sanitare, cât şi a crizei economice şi nu ne permitem o majoritate în Parlament fragilă şi considerăm că un Guvern de uniune naţională este cea mai bună soluţie în acest moment pentru România. Normal, în această construcţie politică, partidul care a câştigat alegerile trebuie să desemneze prim-ministrul, în persoana domnului Rafila‘, a spus Ciolacu într-o conferinţă de presă la sediul PSD după întâlnirea de la Palatul Cotroceni cu preşedintele Klaus Iohannis.
Ciolacu a adăugat că un Guvern de uniune naţională ar urma să fie format de toate forţele politice, inclusiv PNL, cu care PSD a exclus orice posibilitate de a face un Guvern.
‘Sunt două lucruri diferite, unul – de a continua în această logică cu un Guvern minoritar PNL, de exemplu. Este exclus ca PSD să voteze un Guvern minoritar PNL. Altceva este când vorbim de un Guvern de uniune naţională. Cred că asta aşteaptă românii de la noi. Uitaţi-vă cum au împărţit voturile şi puterea românii în acest moment, astfel încât nicio formaţiune politică nu poate creiona un Guvern singură‘, a afirmat el.
Liderul PSD a mai spus că în cazul în care preşedintele Klaus Iohannis ar accepta un Guvern PNL – USR PLUS – UDMR, ar fi foarte clar că ‘rămâne în logica campaniei electorale şi în logica de a ţine cu un anumit partid şi îşi doreşte iar un Guvern al său, nu respectă spiritul Constituţiei’, iar PSD nu va vota un astfel de Guvern.
Acesta a arătat că a înmânat programul de guvernare al PSD unui consilier prezidenţial, ‘în cazul în care este folositor, indiferent de ce decizie se ia’. (Agerpres)
UPDATE, ora 12:00 – Preşedintele Klaus Iohannis a început, luni, la Palatul Cotroceni, consultările cu delegaţia PNL în vederea desemnării unui candidat pentru funcţia de prim-ministru.
Delegaţia PNL este formată din liderul formaţiunii, Ludovic Orban, premierul propus, Florin Cîţu, prim-vicepreşedinţii partidului Raluca Turcan şi Rareş Bogdan, precum şi liderul organizaţiei judeţene Prahova, Iulian Dumitrescu.
Din partea preşedintelui Iohannis participă consilierii prezidenţiali Mihaela Ciochină, Daniela Bârsan şi Laurenţiu Ştefan.
Liberalii îl propun pentru funcţia de premier pe actualul ministru al Finanţelor, Florin Cîţu.
Anterior, şeful statului a avut consultări cu reprezentanţii PSD. El urmează să mai discute cu delegaţiile USR PLUS, AUR, UDMR şi reprezentanţii minorităţilor naţionale. (Agerpres)
UPDATE, ora 11:00 – Preşedintele Klaus Iohannis a început, luni, la Palatul Cotroceni, consultările cu delegaţia PSD în vederea desemnării unui candidat pentru funcţia de prim-ministru.
‘Tema discuţiei de astăzi este evidentă. Doresc să ştiu opinia dumneavoastră despre formarea unei majorităţi, o variantă, doi – despre formarea unui Guvern şi alte probleme pe care doriţi să mi le prezentaţi’, a spus Iohannis în debutul consultărilor.
Delegaţia PSD este formată din preşedintele formaţiunii, Marcel Ciolacu, secretarul general, Paul Stănescu, prim-vicepreşedinţii Sorin Grindeanu şi Gabriela Firea şi preşedintele Consiliului Naţional, Vasile Dîncu.
Din partea preşedintelui Iohannis participă consilierii prezidenţiali Mihaela Ciochină, Daniela Bârsan şi Laurenţiu Ştefan.
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a reiterat, luni, că propunerea social-democraţilor pentru funcţia de premier este medicul Alexandru Rafila.
Preşedintele Iohannis urmează să se consulte şi cu delegaţiile PNL, USR PLUS, AUR, UDMR şi cu reprezentanţii minorităţilor naţionale.
Consultările au loc după alegerile parlamentare din 6 decembrie, când, potrivit rezultatelor finale anunţate de Biroul Electoral Central, au intrat în viitorul Legislativ PSD, PNL, Alianţa USR PLUS, AUR, UDMR şi reprezentanţii minorităţilor naţionale altele decât cea maghiară. (Agerpres)
UPDATE, 14 decembrie 2020 – Preşedintele Klaus Iohannis va discuta luni, la Palatul Cotroceni, cu reprezentanţii partidelor şi formaţiunilor politice reprezentate în viitorul Parlament, în vederea desemnării candidatului pentru funcţia de prim-ministru.
Şeful statului i-a invitat la consultări pe reprezentanţii PSD, PNL, ai Alianţei USR PLUS, Alianţei pentru Unirea Românilor şi UDMR, dar şi pe cei ai minorităţilor naţionale.
Consultările vor avea loc după următorul program:
* Partidul Social Democrat (PSD) – ora 11,00;
* Partidul Naţional Liberal (PNL) – ora 12,00;
* Alianţa USR PLUS – ora 13,00;
* Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) – ora 14,00;
* Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR) – ora 15,00;
* minorităţile naţionale reprezentate în Parlament – ora 16,00
***
Consultările au loc după alegerile parlamentare din 6 decembrie, când, potrivit rezultatelor finale anunţate de Biroul Electoral Central, au intrat în viitorul Legislativ PSD, PNL, Alianţa USR PLUS, AUR, UDMR şi reprezentanţii minorităţilor naţionale altele decât cea maghiară.
Potrivit articolului 103 din Constituţie, preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament.
Candidatul pentru funcţia de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului.
Programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună.
Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.
Prim-ministrul, miniştrii şi ceilalţi membri ai Guvernului vor depune individual, în faţa preşedintelui României, jurământul. Guvernul în întregul său şi fiecare membru în parte îşi exercită mandatul, începând de la data depunerii jurământului.
***
* Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunţat că va participa la consultările cu şeful statului, Klaus Iohannis, propunerea social-democraţilor pentru funcţia de premier fiind medicul Alexandru Rafila. ‘Luni suntem primul partid invitat la Cotroceni. Voi merge însoţit de colegii mei. Nu voi putea să fiu însoţit de domnul profesor Rafila, deoarece în continuare este în izolare la domiciliu’, a anunţat Ciolacu, joia trecută, după şedinţa Consiliului Politic Naţional al PSD.
Din delegaţia PSD care va participa la consultările de la Cotroceni fac parte Marcel Ciolacu, Paul Stănescu, Sorin Grindeanu, Gabriela Firea şi Vasile Dîncu.
* Liberalii merg la consultările de la Cotroceni cu propria propunere de premier – actualul ministru al Finanţelor, Florin Cîţu.
Delegaţia PNL pentru consultările de la Palatul Cotroceni va fi compusă din liderul formaţiunii, Ludovic Orban, premierul propus, Florin Cîţu, prim-vicepreşedinţii Raluca Turcan şi Rareş Bogdan. Vor mai fi prezenţi la consultări şi secretarul general al formaţiunii, deputatul Robert Sighiartău, precum şi liderul organizaţiei judeţene Prahova, Iulian Dumitrescu.
* Dan Barna, Dacian Cioloş, Dragoş Tudorache, Cătălin Drulă şi Cosette Chichirău vor reprezenta Alianţa USR PLUS la consultările de luni de la Palatul Cotroceni.
De altfel, liberalii negociază cu USR PLUS şi UDMR formarea unei coaliţii de guvernare. Până acum, Alianţa USR PLUS a avut şi ea o propunere de prim-ministru – pe europarlamentarul Dacian Cioloş.
Liderii PNL, USR PLUS şi UDMR s-au întâlnit, săptămâna trecută, în prezenţa preşedintelui Klaus Iohannis, iar sâmbătă reprezentanţii acestor formaţiuni au început negocierile pentru formarea coaliţiei de guvernământ.
Duminică, purtătorul de cuvânt al UDMR, Hegedus Csilla, anunţa că runda de negocieri cu reprezentanţii PNL şi USR PLUS de la Vila Lac s-a încheiat, în condiţiile în care nu s-a putut conveni asupra persoanei premierului, astfel încât liberalii şi USR PLUS îşi vor prezenta candidaţi proprii pentru funcţia de prim-ministru la consultările convocate la Palatul Cotroceni.
* Şi Alianţa pentru Unirea Românilor va merge luni, la Palatul Cotroceni, la consultările cu preşedintele Klaus Iohannis pentru desemnarea viitorului premier. Din delegaţie fac parte George Simion, Claudiu Târziu, Ringo Dămureanu, Dan Tanasă, Diana Şoşoacă.
Duminică, George Simion, copreşedintele Alianţei pentru Unirea Românilor, spunea că AUR va revoluţiona clasa politică românească şi nu va face alianţă sau coaliţie ‘nici cu stânga, nici cu dreapta’.
* Varujan Pambuccian, reprezentantul Uniunii Armenilor din România, a anunţat că va participa luni la consultările cu preşedintele Klaus Iohannis, unde va prezenta priorităţile şi proiecţiile minorităţilor naţionale pentru următorii patru ani. El a declarat, pentru AGERPRES, că, pentru a se discuta susţinerea unei coaliţii de guvernare, trebuie constituit noul grup al minorităţilor naţionale din Parlament. ‘Mai degrabă vom discuta cu preşedintele lucruri mari, care ne interesează, chestiuni de proiecţii pentru următorii patru ani. Să vedem acum ce va propune preşedintele, pentru că dânsul ne-a invitat, dânsul are iniţiativa”, a precizat Varujan Pambuccian. (Agerpres)
UPDATE – PNL şi USR PLUS vor merge luni la consultările de la Cotroceni cu propuneri separate pentru funcția de premier.
Negocierile pentru formarea unui nou cabinet, la care a participat și UDMR, au fost suspendate duminică, întrucât cele trei partide nu s-au înțelesul în privinţa împărțirii funcțiilor din guvern și din parlament.
Negocierile între PNL, USR PLUS și UDMR au fost reluate duminică și ele au avut ca principal obiectiv stabilirea unui candidat comun pentru funcția de prim-ministru. Discuțiile însă au eșuat pentru că PNL și USR PLUS nu au putut ajunge la un numitor comun, așa cum a declarat purtătorul de cuvânt al UDMR, Hegedüs Csilla.
Hegedüs Csilla: Negocierile au fost suspendate, deoarece nu s-a ajuns la înţelegere privind primul ministru. Mâine, la discuţia cu președintele țării, PNL şi USR vor merge cu propria nominalizare de prim-ministru, iar UDMR va lua o decizie în acest sens mâine dimineață, la Consiliul Permanent al Uniunii.
Hegedüs Csilla a mai spus că, la propunerea UDMR, s-a stabilit să se introducă în protocolul coaliției PNL – USR PLUS – UDMR o clauză împotriva traseismului parlamentar.
PSD consideră că, după eşecul negocierilor de duminică din coaliţia de dreapta, singura soluţie pentru România ar fi ca preşedintele Klaus Iohannis să permită social-democraţilor să strângă o majoritate în jurul candidatului lor la funcţia de premier, Alexandru Rafila – se arată într-o postare pe pagina de Facebook a partidului.
Social-democraţii nu au început negocieri cu nicio altă formaţiune pentru alcătuirea unei majorităţi.
Ei au anunţat anterior că vor merge la Cotroceni cu propunerea ca Rafila să conducă un guvern minoritar PSD, sau unul de uniune naţională.
(Rador)
Copreşedintele Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR) George Simion a declarat, duminică, în centrul Craiovei, la o întâlnire publică cu membri şi simpatizanţi ai partidului, că AUR va revoluţiona clasa politică românească şi nu va face alianţă sau coaliţie ‘nici cu stânga, nici cu dreapta’.
Simion le-a spus colegilor de partid că vor continua să ţină permanent legătura directă şi i-a îndemnat să închidă televizoarele, pentru că televiziunile au ignorat AUR pe toată perioada campaniei electorale.
‘Acum ne sună televiziunile. Să ne mai lase, că în timpul campaniei ne ignorau. Avem contact direct între noi. Închideţi televizoarele mincinoase, avem Facebook-ul, avem legătură directă, revoluţionăm clasa politică românească. Am început cu câteva mizerii pe care le-am alungat din scena publică şi mergem mai departe. Şi cum am promis noi? Nu facem alianţă, nu facem coaliţie de guvernare cu nimeni, nici cu aşa-zisa stângă, nici cu aşa-zisa dreaptă. Noi suntem alianţă, suntem Alianţa pentru Unirea Românilor. Da, ne vedem, discutăm public, am discutat cu toţi din Parlament. Discutăm fără probleme în văzul lumii, nicio problemă, pentru că trebuie să ajungem să punem oameni valoroşi la conducerea ţării, dar nu intrăm în cârdăşii cu ei’, a spus George Simion.
Copreşedintele AUR a reafirmat la Craiova că după alegeri va merge peste tot în ţară unde a fost în campania electorală, iar ‘valul’ care a dus partidul în Parlament cu aproape 10% nu poate fi oprit.
‘Am promis că ajung din nou pe fiecare palmă de pământ românesc pe unde am trecut pe timpul campaniei, chiar dacă intrăm sau nu în Parlament. Am venit să le mulţumim românilor care au avut încredere în noi. Vă mulţumesc că nu aţi mai votat nici cu stânga, nici cu dreapta, că aţi votat anti-sistem şi că aţi fost alături de o forţă democratică, o forţă patriotică. Valul acesta nu poate fi oprit, este speranţa românilor pentru independenţă, pentru suveranitate, pentru libertate, care vor să trăiască din bogăţiile Românei. Prea mult ne-au înjosit alţii şi ne-au făcut, din păcate, să plecăm peste hotare. Jumătate din generaţia mea, jumătate din colegii mei de liceu, din colegii de la facultate, din colegii de la masterat sunt peste hotare şi nu mai putem îndura aşa ceva’, a afirmat copreşedintele AUR.
George Simion a mai spus că deşi a fost cenzurat pe timpul campaniei electorale şi peste 100.00 de persoane din diaspora nu au putut vota, AUR ‘le-a stricat multora socotelile’.
‘Vin din Gorj, unde avem petrol, unde avem hidrocentrale pe Jiu, oamenii de acolo au plecat peste hotare. Şi o să ajungem să importăm curent din Ungaria. Noi, ţara care a avut prima rafinărie din lume, noi, ţara care a avut prima sondă de ţiţei, noi, ţara care a exportat pentru prima oară benzină ajungem să importăm energie de la alţii. Să le fie ruşine şi să-i alungăm pe aceşti tâlhari care ne-au condus până acum. Pe unii dintre ei i-am alungat împreună de pe scena publică şi i-am trimis la lada de gunoi a istoriei. Şi pe Ponta şi pe trădătorul care a vândut moştenirea Gojdu de miliarde de euro, Călin Popescu-Tăriceanu, şi este numai începutul. Le-am stricat socotelile. Ne-au cenzurat, doar, doar să nu avem şanse. Uite că am avut şanse. Nu i-au lăsat pe fraţii noştri de peste hotare să voteze. Peste 100.000 nu au putut vota. Diaspora e bună numai când îi convine lui Klaus Iohannis. Acum nu mai sunt buni, sunt căpşunari, sunt pleava societăţii, ne jignesc pe fiecare dintre noi. Noi reprezentăm toate categoriile societăţi’, a mai spus copreşedintele AUR.
UPDATE – Echipele de negociere ale PNL, USR PLUS şi UDMR au stabilit structura programului de guvernare în cadrul primei runde de discuţii purtate, sâmbătă, la Vila Lac, urmând ca discuţiile să continue duminică.
‘Echipele de negociere ale PNL, USR PLUS şi UDMR au avut astăzi (sâmbătă n.r.) prima rundă de discuţii pentru constituirea noii majorităţi parlamentare. A fost convenită structurarea negocierii pe trei paliere, cel politic, cel legat de programul de guvernare şi cel privitor la funcţionarea majorităţii parlamentare. La negocierile politice, fiecare formaţiune şi-a prezentat punctul de vedere referitor la organizarea şi funcţionarea coaliţiei. În ceea ce priveşte programul de guvernare, a fost stabilită structura acestuia şi modul în care se armonizează programele celor trei formaţiuni politice, fiind făcute progrese pe o serie de capitole‘, se arată într-un comunicat de presă comun al preşedinţilor PNL, USR PLUS şi UDMR.
Totodată, potrivit comunicatului, ‘s-au convenit coordonatele activităţii comune la nivel parlamentar care stau la baza funcţionării majorităţii’.
‘Liderii celor trei formaţiuni şi-au afirmat voinţa de a oferi împreună o formulă de guvernare stabilă României, care să asigure cele mai bune soluţii pentru ieşirea din criză şi pentru realizarea reformelor de care are nevoie România‘, se precizează în comunicat.
Sursa citată menţionează că formaţiunile politice vor relua, duminică, discuţiile, iar informaţii referitoare la derularea acestora vor fi transmise şi în zilele următoare prin comunicate oficiale şi comune. (Agerpres)
UPDATE – Social democraţii nu au început negocieri cu nicio altă formaţiune pentru alcătuirea unei majorităţi.
PSD va merge mâine la Cotroceni cu propunerea ca medicul Alexandru Rafila să conducă un guvern minoritar PSD, sau unul de uniune naţională. (Rador)
Reprezentanţii PNL, USR PLUS şi UDMR încep sâmbătă negocierile pentru formarea unei coaliţii de guvernare.
Discuţiile ar urma să înceapă la ora 9,00, la Vila Lac.
Liderii PNL, USR PLUS şi UDMR au avut deja, joi, o întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis, pentru a discuta despre formarea viitoarei coaliţii de guvernământ.
‘A fost, practic, începutul discuţiilor. (…) Am luat decizia să formăm împreună o coaliţie care să genereze o majoritate parlamentară de centru-dreapta pentru formarea unui guvern. România are nevoie într-un termen cât mai rapid de învestirea unui guvern care să rezolve toate problemele grave – de la pandemie până la pregătirea absorbţiei fondurilor europene şi marile reforme ale sistemelor publice‘, declara preşedintele PNL, Ludovic Orban.
El preciza că negocierile vor avea loc pe mai multe paliere.
‘Programul de guvernare – va fi o echipă care va negocia programul, echipa politică ce va negocia chestiunile politice, structura Guvernului, poziţiile şi care, evident, va valida programul de guvernare. De asemenea, va exista şi o negociere la nivelul Parlamentului privitoare la comisiile parlamentare, reprezentarea în birourile politice şi o strategie comună de manifestare a acestei majorităţi parlamentare‘, explica Orban.
Şi Dan Barna, copreşedinte USR PLUS, anunţa, tot joi, demararea negocierilor.
‘Începând de sâmbătă vom avea discuţii aprofundate între cele trei partide – USR PLUS, PNL şi UDMR – pornind cu priorităţile programului de guvernare al viitorului Cabinet şi continuând cu structura Guvernului şi structura majorităţii parlamentare. (…) Ne dorim ca aceste discuţii să se finalizeze cât mai repede cu un acord şi, după învestirea noului Parlament, să avem şi noul guvern. În acelaşi timp, suntem hotărâţi să dezbatem cât timp este nevoie pentru a ne asigura că mandatul reformist dat de alegătorii USR PLUS se va regăsi în mod semnificativ în programul şi structura Guvernului şi a viitorului Parlament‘, spunea Dan Barna.
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, menţiona, la rândul său, că la discuţiile de sâmbătă Uniunea Democrată Maghiară din România va avea propuneri legate de ce trebuie să cuprindă programul de guvernare, cum ar fi protejarea locurilor de muncă, dezvoltarea economică, investiţii, dar şi protejarea drepturilor minorităţilor. El se declara optimist în legătură cu rezultatul negocierilor şi îşi exprima speranţa că acestea se vor încheia până la alcătuirea Parlamentului.
(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)