Ascultă Radio România Iași Live

control judiciar pentru ioan negoita

(NEWS ALERT) Patronul echipei Dinamo Bucureşti, Ioan Negoiţă, sub control judiciar

Publicat de gabrielarotaru, 23 februarie 2017, 12:32 / actualizat: 23 februarie 2017, 18:38

Potrivit unui comunicat al PCAB, procurorii au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii preventive a controlului judiciar faţă de inculpaţii N.I., T.S., G.C.V. şi D.C.A, pentru săvârşirea infracţiunii de bancrută frauduloasă, prevăzută de art. 241 alin. 1 lit. a) din Codul penal.

Primul dintre aceştia este Ioan Negoiţă, patronul echipei Dinamo Bucureşti.

Anchetatorii susţin că, în calitate de administrator special al SC Dinamo 1948 SA, la data de 22 octombrie 2014, cu prilejul propunerii planului de reorganizare a societăţii Dinamo 1948 SA, inculpatul G.C.V. a omis, cu intenţie, să includă în plan active în valoare contabilă netă de 16.863.011 lei, fapt care a condus la reducerea frauduloasă a creanţelor bugetare.

În acest sens, inculpatul a beneficiat de sprijinul altor patru inculpaţi – N.I., T.S., C.E. şi D.C.A. – mai spun procurorii.

‘Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie’, se arată în comunicat. (Agerpres/ FOTO sport.ro)

Sumele încasate necuvenit cu titlu de pensie şi indemnizaţie pentru însoţitor nu se recuperează
Naţional marți, 22 octombrie 2024, 11:39

Sumele încasate necuvenit cu titlu de pensie şi indemnizaţie pentru însoţitor nu se recuperează

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de lege potrivit căruia nu se recuperează sumele încasate necuvenit cu titlu de pensie,...

Sumele încasate necuvenit cu titlu de pensie şi indemnizaţie pentru însoţitor nu se recuperează
Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse anunţă continuarea campaniei naţionale „Fără Bariere – Spune NU Drogurilor”
Naţional marți, 22 octombrie 2024, 10:15

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse anunţă continuarea campaniei naţionale „Fără Bariere – Spune NU Drogurilor”

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse anunţă continuarea campaniei naţionale „Fără Bariere – Spune NU...

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse anunţă continuarea campaniei naţionale „Fără Bariere – Spune NU Drogurilor”
Infotrafic: Circulaţie în condiţii de ceaţă pe şosele din mai multe judeţe
Naţional marți, 22 octombrie 2024, 07:42

Infotrafic: Circulaţie în condiţii de ceaţă pe şosele din mai multe judeţe

Circulaţia se desfăşoară în condiţii de ceaţă, marţi dimineaţă, pe şosele din mai multe judeţe, anunţă Centrul Infotrafic din cadrul...

Infotrafic: Circulaţie în condiţii de ceaţă pe şosele din mai multe judeţe
Valoarea unui gram de aur a depăşit pragul de 400 de lei
Naţional marți, 22 octombrie 2024, 07:23

Valoarea unui gram de aur a depăşit pragul de 400 de lei

Valoarea unui gram de aur a depăşit, ieri, pragul de 400 de lei, ajungând la peste 403 lei, în creştere cu aproape un procent faţă de valoarea...

Valoarea unui gram de aur a depăşit pragul de 400 de lei
Naţional luni, 21 octombrie 2024, 12:32

Au început înscrierile pentru Concursul Internațional Cangurul Lingvist – Limba Engleză

În cadrul concursului, sunt propuse elevilor 6 niveluri de competenţe. Fiecare elev, indiferent de clasă, poate să aleagă nivelul la care...

Au început înscrierile pentru Concursul Internațional Cangurul Lingvist – Limba Engleză
Naţional luni, 21 octombrie 2024, 08:01

Indexarea pensiilor militare şi limitarea avansului la cumpărarea de locuinţe pe agenda Parlamentului de astăzi

Parlamentul are pe agenda săptămânală mai multe proiecte de lege. Acestea vizează scutirea de taxe în cazul obţinerii declaraţiilor de venit...

Indexarea pensiilor militare şi limitarea avansului la cumpărarea de locuinţe pe agenda Parlamentului de astăzi
Naţional duminică, 20 octombrie 2024, 10:19

Fermierii care au culturi afectate de secetă pot depune cereri la direcţiile judeţene pentru agricultură până pe 29 octombrie

Fermierii care au culturi afectate de secetă pot depune cereri la direcţiile judeţene pentru agricultură până pe 29 octombrie, pentru a...

Fermierii care au culturi afectate de secetă pot depune cereri la direcţiile judeţene pentru agricultură până pe 29 octombrie
Naţional duminică, 20 octombrie 2024, 06:56

Plafonarea adaosului comercial la toate produsele agroalimentare procesate în România

Reprezentanţii procesatorilor şi ai marilor lanţuri de magazine vor avea săptămâna viitoare o ultimă rundă de discuţii cu cei ai...

Plafonarea adaosului comercial la toate produsele agroalimentare procesate în România