Curtea Constituţională a amânat pentru 18 ianuarie dezbaterea sesizării Guvernului la legea privind conversia creditelor în franci elveţieni.
Publicat de Andreea Drilea, 23 noiembrie 2016, 08:38 / actualizat: 23 noiembrie 2016, 12:14
Executivul consideră că documentul acţionează retroactiv şi încalcă, astfel, Legea fundamentală, dar a avizat proiectul în condiţiile în care ar fi fost incluse mai multe prevederi cu caracter social, cum ar fi un grad de îndatorare şi un plafon. Acest punct de vedere a fost transmis Camerei Deputaţilor înaintea adoptării proiectului. Guvernul a cerut ca legea să fie aplicată doar persoanelor fizice, cu credite de până la 150.000 de euro, echivalent în franci elveţieni, şi cu un grad de îndatorare de peste 50% din veniturile nete. Deputaţii au adoptat însă proiectul în unanimitate, fără să ţină seama de opinia Executivului.