Mănăstirea Râșca (text + FOTO)

Publicat de nicolaetomescu, 29 ianuarie 2021, 12:30

Petru Rareș a refăcut[6] vechea ctitorie /în 1542/, strămutând-o într-un loc mai ferit[7]… Între anii 1611-1617, marele vornic[8] al „Țării de Jos” și-a dăruit averea pentru refacerea complexului mănăstiresc[9]..

Supusă, ca unui fel de „blestem”, incursiunilor tătarilor[10], mănăstirea a fost refăcută, treptat[11], dar și prădată[12] de turci în anul 1821[13]…

Între 1823-1827, s-au executat[14] lucrări de renovare a bisericii[15]. Adaosurile au fost înlăturate cu prilejul lucrărilor de restaurare a bisericii[16], care au urmat incendiului[17] din 1921. Mănăstirea a fost refăcută[18] între anii 1923-1931. Alte lucrări de restaurare[19] au avut loc între anii 1965-1968  şi 1972-1991…

[1] În 1359, de Bogdan I, voievod al Maramureşului, întemeietor al Moldovei…

[2] Recent întemeiat… Târgul Moldavia, pomenit (incert) în unele izvoare germane imediat după 1200, menționat într-un document halician în 1335, era apreciat, în 1339, drept „cea mai mare așezare de la răsărit de Carpați”; pecetea târgului purta inscripția: „Sigiliul orașului Moldavia, capitala Țării Moldovenești”; în 1413, într-o scrisoare a papei de la Roma, se vorbea despre „orașul Moldavia, fruntea acestei țări”; cronica moldo-germană (1502) amintește de „Moldova, o capitală a Țării”; târgul a fost centrul uneia din primele formațiuni politice românești de la răsărit de Carpați, capitala și reședința primilor voievozi, începând cu Dragoș Vodă, și, după toate probabilitățile, în vremea lui Bogdan I; sub urmașii acestuia, pe timpul lui Lațcu Vodă, capitala   s-a mutat în Siret (în 1388, sub Petru Mușat, era la Suceava); Târgul Moldova a dat numele sau întregului teritoriu românesc de la răsărit de Carpați, datorită rolului jucat în procesul de centralizare și unificare, treptată, a celorlalte formațiuni politice românești dintre Carpați, Nistru, Marea Neagră, păstrând, mai târziu, doar una dintre numirile inițiale /Baia; în secolele XIV–XVI, reprezenta unul dintre orașele medievale înfloritoare, cu rol politic însemnat sub primii voievozi, centru economic, comercial, cultural, religios…

[3] În cele din urmă, a fost trecută prin foc pustiitor, în 1510…

[4] Din porunca lui Bogdan cel orb, fiul lui Ştefan cel Mare și Sfânt…

[5] În 1538, trupele lui Soliman Magnificul au prădat şi devastat câteva mănăstiri ale Moldovei…

[6] În a treia domnie a sa…

Prin grija actualului Stareţ Mihail Balan, în biserica veche a mănăstirii, datând din timpul lui Petru Rareş, începuseră lucrările de restaurare a picturii murale; în sfântul altar au fost descoperite scene conservate din pictura lui Stamatellos Kotronas (secolul al XVI-lea); s-au păstrat şi porţiuni din pictura în ulei, executată, pe la 1830, în timpul stareţului Isaia, ceea ce subliniază diferenţa între canonul bizantin, caracteristic picturii post-bizantine a lui Stamatellos Kotronas, și stilul mai realist al picturii de la 1830, răspândit în Moldova pe „filiera slavă”…

[7] Pe un dâmb, dincolo de râul Râşca, de la care mănăstirea şi-a luat numele pe care l-a purtat și îl poartă…

[8] Costea Băcioc, împreună cu soţia sa, Candachia şi fiica lor, Tudosca (prima soţie a lui Vasile Lupu)…

[9] Vechii biserici, după cum este menționat în inscripţia (o pisanie cu caractere slavone) aflată deasupra intrării sudice în mănăstire, i-a fost adăugat un pridvor masiv („Cu ajutorul Fiului și cu săvârșirea Sfântului Duh s-a început acest pridvor și cu stăruință s-a zidit în numele Sfântului Ierarh Nicolae, făcătorul de minuni, cu zidirea şi cu ordinul dumnealui Costea Băcioc, mare vornic al Ţării de Jos şi cu principesa Candachia şi s-a început a se zidi în zilele bine credinciosului domnitor Io Constantin Moghilă voievod la anul 1611 iunie 7 zile şi cu voia lui Dumnezeu s-a săvârşit în zilele binecredinciosului domnitor Io Radu Mihnea voievod, la anul 7126 /1618/ luna septembrie 30, pentru aceasta rog să vestiţi toate”); au sporit dimensiunile clădirii; interiorul noii construcţii se trezea împărţit prin două arcuri transversale, însoţite de un brâu răsucit, în travee, deasupra celei mai largi înălţându-se, prin mijlocirea unui rând de arcuri oblice, cea de-a doua turlă a bisericii; s-a refăcut, probabil, și turla veche a naosului, schimbându-se înfăţișarea bisericii lui Petru Rareş; Costea Băcioc a înrâurit repararea celorlalte corpuri ale mănăstirii (chiliile, clopotniţa, zidul înconjurător)…

[10] Toamna anului 1758 consemnează „revărsarea tătărimii”, unul dintre cele mai tragice evenimente din istoria Moldovei; în robia nomazilor nogai au ajuns până la 40.000 de moldoveni (aproximativ 6% dintre locuitori)…

[11] Biserica a fost reparată în anul 1766 /stăreţia egumenului Calistru Ene (1750-1778)/, fără recuperarea vechiului tezaur al odoarelor – cu care fusese înzestrată, fără vechea arhitectură a clădirilor mănăstirești (reconstruite, în cea mai mare parte)…

[12] „Când numai zidul au rămas”, pe vremea mitropolitului Veniamin Costachi (1803-1842), stareț fiind arhimandritul Isaia (1821-1842)…

[13] După 1989, stareţul Teofil, Calinic Botoşăneanul (cel care păstorește, în zilele noastre, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților) şi, din 1991 până în clipa de față, stareţul Arhimandrit Mihail Balan, au intrat în viața mănăstirii precum o binecuvântare; printre altele, lucrările de drenare a apei pluviale din jurul vechii biserici (pentru a împiedica infiltrarea la bază) au scos la iveală osemintele unor călugări – ucişi, cu probabilitate, în 1716 de tătari şi în 1821 de turci (amândouă cazurile consolidează noțiunea de pustiire, atât de evidentă în istoria Mănăstirii Râșca); mucenicii, refuzând să fugă şi să se ascundă din calea cotropitorilor, au fost îngropați sub proscomidiar (pe latura de nord a altarului), dar și la intrarea în incinta mănăstirii (acolo unde se află o troiţă ridicată în memoria lor)…

[14] După cum arată şi inscripţia pusă atunci…

[15] A fost dărâmat elementul de construcție despărţitor dintre pronaos şi naos, ferestrele erau lărgite, întărite cu gratii, s-a zidit intrarea sudică în pridvorul construit de Costea Băcioc, creându-se alta nouă pe latura vestică, vechea pictură a bisericii a fost refăcută, s-a ridicat un pridvor mai mic lângă zidul vestic al bisericii, un proscomidiar la nordul altarului, între cele două turle vechi a fost construită o a treia (din lemn); arhimandritul Isaia a pus să fie zugrăvite (peretele nordic al pridvorului) tabloul înfățișându-i pe Petru Rareş și familia acestuia, deopotrivă pe episcopul Macarie; s-au construit și actualele chilii, de pe latura sudică, lărgindu-se, totodată, vechea trapeză din 1765…

[16] În perioada Marelui Război pentru Întregirea Neamului (1916-1918), călugării s-au transformat în infirmieri pe câmpul de luptă, chiliile mănăstirii au servit drept spital militar (îngrijit de adepții, mai în vârstă, ai vieții religios-ascetice), „toţi în acele vremuri grele pentru ţară, ca buni români, să-şi facă datoria” (placă de marmură amplasată, în anul 1931, pe clădirea bisericii)…

[17] Atunci, pe timpul stareţului Pancratie Fasolă, a ars acoperişul bisericii, casa de oaspeţi şi chiliile cu întreaga gospodărie; „mănăstirea era ameninţată cu pustiirea”…

Invocarea „nenorocirilor” sau „ghinioanelor” nu se oprește… În 1994, alt incendiu a mistuit etajul corpului de chilii, fiind afectată şi magazia cu manuscrise vechi a mănăstirii…

[18] Mitropolitului Pimen Georgescu al Moldovei (1909-1934), călugărilor, ajutaţi de oameni şi de autorităţi, li se datorează reconstrucţia (în anul 1931, pe timpul stăreţiei arhimandritului Paisie Cozma) celor distruse anterior; ei au consolidat amintiri, au făcut să vibreze, de fericire, de iubire creștinească, și sufletele altora…

[19] Îndeosebi la turnul clopotniță, la zidul de incintă, „prin purtarea de grijă” a mitropoliţilor Iustin Moisescu şi Teoctist Arăpaşu (ajunși patriarhi ai României)…

FOTO: © Nicolae Tomescu_ianuarie 2021