SUA: Autorul atacului armat din Oregon s-a sinucis (poliţia locală)
Publicat de gabrielarotaru, 4 octombrie 2015, 07:50
Autopsia ‘a stabilit că sinuciderea este cauza morţii autorului atacului’, a declarat el.
Chris Harper Mercer, 26 de ani, a deschis focul joi în campusul universităţii Umpqua, în apropiere de micul oraş Roseburg (Oregon), omorând nouă persoane şi rănind alte nouă.
El era înscris ca student al acestei universităţi, a confirmat şeriful.
Pe de altă parte, John Hanlin a mai făcut cunoscut că poliţia a găsit în total 14 arme aparţinând criminalului, în campus şi la locuinţa sa, cu o armă în plus faţă de bilanţul prezentat vineri.
Atacul armat şi arsenalul lui Mercer, cumpărat în mod legal, au relansat încă o dată discuţiile asupra controlului armelor în Statele Unite. (agerpres/ FOTO agerpres.ro)