Ascultă Radio România Iași Live

Curtea Constituţională. respins

Curtea Constituţională a respins toate contestaţiile privind alegerile prezidenţiale

Publicat de , 5 noiembrie 2014, 12:55

Cele 12 sesizări au fost înregistrate la Curtea Constituţională începând de luni, după încheierea primului tur al alegerilor prezidenţiale.

Surse oficiale au declarat, pentru MEDIAFAX, că printre cei care au cerut CC să anuleze rezultatele primului tur de scrutin sunt Gheorghe Funar, care a candidat ca independent la alegerile din 2 noiembrie, Diana Fanea, Dragoş Nicolae Şaramet şi Irina Drăgan. Aceştia au reclamat modul în care s-a desfăşurat scrutinul la secţiile de votare din străinătate, neregulile, dar şi scandalurile care au însoţit alegerile prezidenţiale.

Preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, a declarat, marţi, că legea spune că pot face astfel de contestaţii numai cei care au candidat în alegeri sau partidele care au propus candidaţi, însă vor fi analizate toate sesizările care au ajuns la CC, majoritatea fiind „transmise pe net”.

Întrebat dacă se poate dovedi o eventuală fraudă la alegeri, care să poată duce la o decizie de anulare a scrutinului din 2 noiembrie, Augustin Zegrean a spus că, la judecată, nu judecătorul trebuie să administreze probe, ci cel care face o susţinere trebuie să vină cu dovezi.

„Faptul că se spune la televizor, în presă sau pe stradă că s-au fraudat (alegerile prezidenţiale, n.r.), asta auzim de fiecare dată. Unii dintre candidaţi chiar au anunţat dinainte că e fraudă”, a spus Augustin Zegrean.

Potrivit prevederilor legale, cererea de anulare a alegerilor se poate face de partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale reprezentate în Consiliul Minorităţilor Naţionale şi de candidaţii care au participat la alegeri, în termen de cel mult trei zile de la închiderea votării. Cererea trebuie motivată şi însoţită de dovezile pe care se întemeiază.

Curtea Constituţională anulează alegerile în cazul în care votarea şi stabilirea rezultatelor au avut loc prin fraudă de natură să modifice atribuirea mandatului sau ordinea candidaţilor care pot participa la al doilea tur de scrutin. În această situaţie, Curtea va dispune repetarea turului de scrutin în a doua duminică de la data anulării alegerilor.

Contestaţiile trebuie soluţionate până vineri, 7 noiembrie, când, conform calendarului electoral, trebuie anunţate şi validate de către CC rezultatele primului tur.

Victor Ponta, candidatul alianţei PSD-UNPR-PC, a obţinut 40,44% din voturi în primul tur al alegerilor prezidenţiale, urmat de Klaus Iohannis (ACL), pentru care au votat 30,37% dintre alegători, şi de Călin Popescu Tăriceanu – 5,36%, conform rezultatelor finale provizorii anunţate marţi de Biroul Electoral Central. (Mediafax/ FOTO mediafax.ro)

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse anunţă continuarea campaniei naţionale „Fără Bariere – Spune NU Drogurilor”
Naţional marți, 22 octombrie 2024, 10:15

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse anunţă continuarea campaniei naţionale „Fără Bariere – Spune NU Drogurilor”

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse anunţă continuarea campaniei naţionale „Fără Bariere – Spune NU...

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse anunţă continuarea campaniei naţionale „Fără Bariere – Spune NU Drogurilor”
Infotrafic: Circulaţie în condiţii de ceaţă pe şosele din mai multe judeţe
Naţional marți, 22 octombrie 2024, 07:42

Infotrafic: Circulaţie în condiţii de ceaţă pe şosele din mai multe judeţe

Circulaţia se desfăşoară în condiţii de ceaţă, marţi dimineaţă, pe şosele din mai multe judeţe, anunţă Centrul Infotrafic din cadrul...

Infotrafic: Circulaţie în condiţii de ceaţă pe şosele din mai multe judeţe
Valoarea unui gram de aur a depăşit pragul de 400 de lei
Naţional marți, 22 octombrie 2024, 07:23

Valoarea unui gram de aur a depăşit pragul de 400 de lei

Valoarea unui gram de aur a depăşit, ieri, pragul de 400 de lei, ajungând la peste 403 lei, în creştere cu aproape un procent faţă de valoarea...

Valoarea unui gram de aur a depăşit pragul de 400 de lei
Au început înscrierile pentru Concursul Internațional Cangurul Lingvist – Limba Engleză
Naţional luni, 21 octombrie 2024, 12:32

Au început înscrierile pentru Concursul Internațional Cangurul Lingvist – Limba Engleză

În cadrul concursului, sunt propuse elevilor 6 niveluri de competenţe. Fiecare elev, indiferent de clasă, poate să aleagă nivelul la care...

Au început înscrierile pentru Concursul Internațional Cangurul Lingvist – Limba Engleză
Naţional luni, 21 octombrie 2024, 08:01

Indexarea pensiilor militare şi limitarea avansului la cumpărarea de locuinţe pe agenda Parlamentului de astăzi

Parlamentul are pe agenda săptămânală mai multe proiecte de lege. Acestea vizează scutirea de taxe în cazul obţinerii declaraţiilor de venit...

Indexarea pensiilor militare şi limitarea avansului la cumpărarea de locuinţe pe agenda Parlamentului de astăzi
Naţional duminică, 20 octombrie 2024, 10:19

Fermierii care au culturi afectate de secetă pot depune cereri la direcţiile judeţene pentru agricultură până pe 29 octombrie

Fermierii care au culturi afectate de secetă pot depune cereri la direcţiile judeţene pentru agricultură până pe 29 octombrie, pentru a...

Fermierii care au culturi afectate de secetă pot depune cereri la direcţiile judeţene pentru agricultură până pe 29 octombrie
Naţional duminică, 20 octombrie 2024, 06:56

Plafonarea adaosului comercial la toate produsele agroalimentare procesate în România

Reprezentanţii procesatorilor şi ai marilor lanţuri de magazine vor avea săptămâna viitoare o ultimă rundă de discuţii cu cei ai...

Plafonarea adaosului comercial la toate produsele agroalimentare procesate în România
Naţional sâmbătă, 19 octombrie 2024, 10:54

România a detectat o altă dronă care a încălcat spaţiul său aerian

Sâmbătă, 19 octombrie, în jurul orei 2.30, sistemul de supraveghere radar al Armatei României a indicat o ţintă aeriană de mici dimensiuni...

România a detectat o altă dronă care a încălcat spaţiul său aerian