Crescătorii vasluieni de animale sunt cu conturile goale! Daniel Mușetoiu în Matinal, cu Mihai Florin Pohoață – 10.02.2022.
Publicat de mihaipohoata, 10 februarie 2022, 07:14
Carnea de miel va fi un lux pentru mulți vasluieni.
Anul acesta, la Sărbătorile de Paști, carnea de miel va fi mai scumpă.
Cum prețul la cereale a explodat, crescătorii de animale locali spun ca trebuie să facă investiții majore pentru o furajare corectă a animalelor, efort financiar care se va reflecta direct în prețul mieilor.
În acest moment oierii se afla în plin sezon al fătărilor, care au început încă de la sfârșitul anului trecut.
Pe lângă asigurarea furajării, în această perioadă a anului fermierii se ocupă și de tratamentele necesare animalelor.
Începând din acest an problemele din sectorul zootehnic vor fi grave este de parere fermierul Daniel Mușetoiu.
Chiar dacă o parte din subvențiile pentru creșterea animalelor a fost distribuită, fermierii încă mai așteaptă sprijinul financiar care trebuia acordat în prima lună a acestui an.
Fără resurse financiare, pentru mulți fermieri va fi foarte dificil să își întrețină efectivele de animale, mai spune Dan Mușetoiu intervievat de Vasile Geles astăzi, joi 10 februarie 2022, în intervalul orar 9:35-9:40, din Matinalul ”Bună dimineața” – garanția trezirii zilnice fără griji, pe toate frecvențele Radio Iași: 90,8 – 94,5 și 96,3 Mhz FM, 1053 Khz AM dar și live pe www.radioiasi.ro, emisiune realizată și produsă de Mihai Florin Pohoață.
Surse: Vasile Geles; doc.ro