Ascultă Radio România Iași Live

de vineri intra in vigoare starea de alerta

De vineri intră în vigoare starea de alertă

De vineri intră în vigoare starea de alertă

Publicat de gabrielarotaru, 14 mai 2020, 08:59

Starea de urgenţă, decretată pe 16 martie şi prelungită pentru încă 30 de zile, a impus aplicarea unor măsuri privind activitatea comercială şi de servicii, situaţia sanitară, relaţiile de muncă sau activitatea cultelor religioase, dar şi regimul amenzilor. În această perioadă au fost emise 12 ordonanţe militare referitoare la toate aceste domenii. După ridicarea stării de urgenţă ar urma să fie instituită cea de alertă. Parlamentul a adoptat aseară proiectul guvernului privind măsurile din starea de alertă, fiind făcute mai multe modificări.

Deputaţii au modificat radical legea venită de la Senat, fiind admise peste 160 de amendamente. Unul dintre acestea a fost respins ulterior în plen, după un consens între liderii grupurilor parlamentare, şi era legat de intrarea în vigoare a legii imediat după publicarea în Monitorul Oficial, procedură ce încălca legea fundamentală.

Între modificările aduse se află reintroducerea restricţiilor de circulaţie, eliminate ieri de către senatori, posibilitatea deschiderii teraselor, cu respectarea măsurilor sanitare şi a distanţării fizice, dar şi deschiderea centrelor comerciale cu o suprafaţă mai mică de 15.000 de metri pătraţi.

În privinţa amenzilor pentru nerespectarea măsurilor impuse de autorităţi, acestea nu vor putea depăşi 15.000 de lei.

Proiectul va aştepta la Parlamentul două zile, termen în care acesta poate fi atacat la Curtea Constituţională, iar apoi va fi transmis spre promulgare preşedintelui. (Rador/ FOTO radioiasi.ro)

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse anunţă continuarea campaniei naţionale „Fără Bariere – Spune NU Drogurilor”
Naţional marți, 22 octombrie 2024, 10:15

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse anunţă continuarea campaniei naţionale „Fără Bariere – Spune NU Drogurilor”

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse anunţă continuarea campaniei naţionale „Fără Bariere – Spune NU...

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse anunţă continuarea campaniei naţionale „Fără Bariere – Spune NU Drogurilor”
Infotrafic: Circulaţie în condiţii de ceaţă pe şosele din mai multe judeţe
Naţional marți, 22 octombrie 2024, 07:42

Infotrafic: Circulaţie în condiţii de ceaţă pe şosele din mai multe judeţe

Circulaţia se desfăşoară în condiţii de ceaţă, marţi dimineaţă, pe şosele din mai multe judeţe, anunţă Centrul Infotrafic din cadrul...

Infotrafic: Circulaţie în condiţii de ceaţă pe şosele din mai multe judeţe
Valoarea unui gram de aur a depăşit pragul de 400 de lei
Naţional marți, 22 octombrie 2024, 07:23

Valoarea unui gram de aur a depăşit pragul de 400 de lei

Valoarea unui gram de aur a depăşit, ieri, pragul de 400 de lei, ajungând la peste 403 lei, în creştere cu aproape un procent faţă de valoarea...

Valoarea unui gram de aur a depăşit pragul de 400 de lei
Au început înscrierile pentru Concursul Internațional Cangurul Lingvist – Limba Engleză
Naţional luni, 21 octombrie 2024, 12:32

Au început înscrierile pentru Concursul Internațional Cangurul Lingvist – Limba Engleză

În cadrul concursului, sunt propuse elevilor 6 niveluri de competenţe. Fiecare elev, indiferent de clasă, poate să aleagă nivelul la care...

Au început înscrierile pentru Concursul Internațional Cangurul Lingvist – Limba Engleză
Naţional luni, 21 octombrie 2024, 08:01

Indexarea pensiilor militare şi limitarea avansului la cumpărarea de locuinţe pe agenda Parlamentului de astăzi

Parlamentul are pe agenda săptămânală mai multe proiecte de lege. Acestea vizează scutirea de taxe în cazul obţinerii declaraţiilor de venit...

Indexarea pensiilor militare şi limitarea avansului la cumpărarea de locuinţe pe agenda Parlamentului de astăzi
Naţional duminică, 20 octombrie 2024, 10:19

Fermierii care au culturi afectate de secetă pot depune cereri la direcţiile judeţene pentru agricultură până pe 29 octombrie

Fermierii care au culturi afectate de secetă pot depune cereri la direcţiile judeţene pentru agricultură până pe 29 octombrie, pentru a...

Fermierii care au culturi afectate de secetă pot depune cereri la direcţiile judeţene pentru agricultură până pe 29 octombrie
Naţional duminică, 20 octombrie 2024, 06:56

Plafonarea adaosului comercial la toate produsele agroalimentare procesate în România

Reprezentanţii procesatorilor şi ai marilor lanţuri de magazine vor avea săptămâna viitoare o ultimă rundă de discuţii cu cei ai...

Plafonarea adaosului comercial la toate produsele agroalimentare procesate în România
Naţional sâmbătă, 19 octombrie 2024, 10:54

România a detectat o altă dronă care a încălcat spaţiul său aerian

Sâmbătă, 19 octombrie, în jurul orei 2.30, sistemul de supraveghere radar al Armatei României a indicat o ţintă aeriană de mici dimensiuni...

România a detectat o altă dronă care a încălcat spaţiul său aerian