Un avion de luptă s-a prăbuşit în oraşul Ariha: Cel puţin 12 morţi şi zeci de răniţi
Publicat de Andreea Drilea, 3 august 2015, 12:24 / actualizat: 3 august 2015, 14:35
‘Avionul s-a prăbuşit în timp ce bombarda un cartier din centrul oraşului Ariha’, din provincia Idleb, cucerită de rebeli pe 28 mai, a indicat Rami Abdel Rahman, directorul OSDH. Potrivit acestuia, ‘avionul zbura la joasă altitudine atunci când a intervenit o defecţiune tehnică’. Zeci de persoane au fost rănite, a mai declarat Abdel Rahman.
OSDH, care dispune de o largă reţea de surse pe teritoriul Siriei, nu a putut preciza câte dintre victime au murit la sol din cauza prăbuşirii avionului şi câte în loviturile aeriene care au precedat-o. Conform agenţiei Xinhua, care citează surse locale, numărul morţilor ar fi de cel puţin 25.
Nu există deocamdată o reacţie din partea armatei siriene.
Avioanele militare siriene, principala armă a regimului în războiului împotriva insurgenţilor, au cunoscut mai multe accidente sau au fost doborâte de rebeli. La mijlocul lunii ianuarie, cel puţin 35 de militari şi-au pierdut viaţa după ce un avion militar s-a prăbuşit accidental în provincia Idleb.
(Agerpres/FOTO english.alarabiya.net)