Nicolae Ciucă îşi anunţă demisia din funcţia de senator
5 februarie 2025, 17:46
‘A sosit vremea să comunic public hotărârea de a-mi prezenta demisia din funcţia de senator în Parlamentul României. Din respect pentru colegii mei liberali este o decizie pe care am comunicat-o anterior conducerii PNL. Mi-ar plăcea ca acest gest să fie interpretat ca unul firesc, având în vedere că am ajuns în această funcţie graţie susţinerii Partidului Naţional Liberal’, a scris Nicolae Ciucă pe pagina sa de Facebook.
El a precizat că rămâne un liberal convins şi că va susţine valorile liberale ca simplu membru al partidului.
‘Rămân un liberal convins, plasat ferm în zona de centru-dreapta. Voi susţine întotdeauna iniţiativa privată, democraţia şi familia, cu onestitate şi decenţă, chiar dacă nu în lumina reflectoarelor, ci ca simplu membru PNL. Vreau să le mulţumesc tuturor celor care m-au susţinut în aceşti ani, tuturor celor cu care am lucrat şi tuturor celor care au avut încredere în mine! Vă rămân profund îndatorat!’, a mai scris Nicolae Ciucă.
Peste 500.000 de copii care urmează cursuri la grădiniţă şi în învăţământul preuniversitar vor beneficia şi în acest an de o masă caldă sau un pachet alimentar
Guvernul alocă astăzi fondurile pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor prezidenţiale din mai. Executivul încearcă să facă economii...
Precizarea a fost făcută în cadrul unei conferințe de presă susținută, astăzi, la Iași, în care a explicat situația loturilor din Autostrada Unirii, A8:
”Cătălin Urtoi: Revocarea mi s-a solicitat printr-un convocator, dar eu nu o să accept acestă situație.
Reporter: Demisia de către cine a fost solicitată?
Cătălin Urtoi: De către o parte din membrii Consiliului de Administrație și directorul general. Motivele? Aici e problema că eu aștept motivația, o motivație serioasă. Eu n-am văzut încă o motivație. Din cauza mea, vezi, dragă Doamne, se blochează proiectele. Eu sabotez, apropo, chiar și Autostrada Unirea 8. Mi s-a solicitat la un moment dat, ca președinte de CA, să nu fiu așa des în companie. Deci, dvs. trageți concluziile.”
Cătălin Urtoi a menționat că, în momentul de față, există un blocaj pe sectorul Lețcani – Ungheni și că speră ca acesta să fie depășit rapid.
El a precizat că a solicitat executivului din cadrul Companiei Naționale de Investiții Rutiere să înainteze Consiliului de Administrație, pentru avizare, documentația aferentă tronsonului Lețcani – Ungheni. Pentru porțiunile Moțca – Târgu Frumos și Târgu Frumos – Lețcani, documentațiile au fost avizate în Consiliul de Administrație și sunt urcate pe platforma SEAP, a mai spus acesta:
”Cătălin Urtoi: N-am ce să solicit decât ce tot spun de câteva zile bune, că așteptăm această documentație pentru aprobare în Consiliul de Administrație.
Reporter: Documentația de unde trebuie să vină?
Cătălin Urtoi: Documentația vine de la Executivul Companiei Naționale de Investiții Rutiere, adică de la directorul general, practic, cel ales că acum e și membru în Consiliul de Administrație, este cel interesat ca această documentație să ajungă pe masa CA.
Reporter: Celelalte tronsoane, de la Moțca până la Lețcani, care este stadiul lor?
Cătălin Urtoi: Exact ce v-am spus în cadrul ședinței, în momentul de față sunt în SEAP.
Ciolacu: S-a hotărât în unanimitate, din punct de vedere politic o să comunice Victor Negrescu
25 noiembrie 2024, 19:12
‘Am avut un Consiliu Politic Naţional, împreună cu colegii mei am aprobat un calendar de desfăşurare, mai ales pentru această perioadă până la alegerile generale, şi s-a hotărât în unanimitate, în acest moment, din punct de vedere politic, o să comunice domnul vicepreşedinte al partidului, vicepreşedinte al Parlamentului European, domnul Victor Negrescu, împreună cu colegii mei’, a declarat Ciolacu, la sediul central al PSD.
El a adăugat că va putea fi găsit la Guvern, unde îşi va exercita în continuare mandatul de prim-ministru.
‘Pe mine o să mă găsiţi la Guvern, pe autostrăzi sau în fabrici, pentru ceea ce mă plătesc românii în acest moment – pentru funcţia de prim-ministru’, a afirmat Marcel Ciolacu.
Peste 500.000 de copii care urmează cursuri la grădiniţă şi în învăţământul preuniversitar vor beneficia şi în acest an de o masă caldă sau un pachet alimentar
Guvernul alocă astăzi fondurile pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor prezidenţiale din mai. Executivul încearcă să facă economii...
Peste 500.000 de copii care urmează cursuri la grădiniţă şi în învăţământul preuniversitar vor beneficia şi în acest an de o masă caldă sau un pachet alimentar
Guvernul alocă astăzi fondurile pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor prezidenţiale din mai. Executivul încearcă să facă economii...